Cultură

FOTO | „Șotron” cu lectură și arta spectacolului pentru gădinițele și școlile din mediile defavorizate

Acțiunile de voluntariat în domeniul educației la care a participat viceprimarul Oana Matache cu ani în urmă și prezența ministrului Culturii la Buzău de Ziua Lecturii atrag parteneri valoroși pentru evenimente educaționale și culturale destinate copiilor. Un astfel de parteneriat este cel cu Asociația OvidiuRo, care a realizat la Buzău prima întâlnire regională din această vară din cadrul Atelierelor „Șotron”.

La începutul acestei săptămâni, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” a găzduit o întâlnire regională a cadrelor didactice de la nivelul grădinițelor, în organizarea Asociației OvidiuRo, organizație neguvernamentală care şi-a propus ca să transforme, alături de partenerii săi şi de echipele locale, toate grădiniţele publice din România în grădiniţe-bibliotecă, insule de lectură şi natură, în care copiii descoperă, alături de adulţi, tainele cărţilor.

Activități remediale pentru ajutorarea copiilor din comunități defavorizate

Acțiunea de la Buzău a fost un astfel de modul educaţional pe care OvidiuRo îl desfășoară în fiecare vacanță de vară sub denumirea generică Atelierele de vară „Şotron”. A fost vorba, de fapt, despre o întâlnire cu cadrele didactice în care reprezentanții Asociației OvidiuRo le-au prezentat câteva dintre exercițiile pe care ar putea să le facă în atelierele de vară  care au ca scop rezolvarea problemei de adaptare și remedierea lipsurilor unui copil acumulate peste an, pentru ca atunci când merge în clasa zero să știe să numere, să știe literele, să aibă idee despre fenomenele naturale și despre figurile geometrice etc. Practic, programul pe care OvidiuRo îl face în fiecare vară încearcă să suplinească această poveste.

Prezentă la acest eveniment, Oana Matache, viceprimarul municipiului Buzău, apreciază modelul educațional susţinut de OvidiuRo, pe care îl cunoaște îndeaproape din perioada în care ea însăși a desfășurat voluntariat la această organizație neguvernamentală. „Atelierele de Vară <Şotron> sunt un modul educaţional susţinut de OvidiuRo, an de an, pe perioada vacanţei de vară, cu un impact major asupra copiilor, profesorilor şi părinţilor din comunităţi rurale şi urbane defavorizate. În timpul verii, profesorii voluntari susţin activităţi atât cu copiii de grădiniţă, cât și cu cei din învățământul primar, care au nevoie de intervenții remediale, după un format pregătit de OvidiuRo şi diseminat în urma a numeroase training-uri”, spune viceprimarul Oana Matache, pentru care reîntâlnirea cu Arina Sturzoiu Ciuncan și cu Maria Gheorghiu, fondatoarea Asociației OvidiuRo, a fost un moment plăcut care i-a reamintit  că,  în urmă cu mai mulți ani, a desfășurat activitate de voluntariat la această organizație neguvernamentală,  în cartierul Ferentari.

De altfel, co-fondatorul Asociaţiei OvidiuRo Maria Gheorghiu a mărturisit că a ajuns la Buzău și datorită viceprimarului Oana Matache: „Am ajuns aici și pentru că Oana Matache a fost voluntar la noi, în urmă cu 10 ani, în programul din București. Pare că se continuă povestea; ne intersectăm, ducem poveștile mai departe într-o formă sau alta”. De asemenea, decizia de a realiza primul atelier regional la Buzău mai are legătură și cu inițiativa din acest an a ministrului Culturii, senatorul buzoian Lucian Romașcanu, de a sărbători Ziua Culturii la Buzău, incluzând în programul său și Grădinița cu Program Prelungit nr. 6, unde a citit celor mici un fragment din „Micul Prinț”, cu îndemnul la visare și la bunătate.  „Am venit la Buzău pentru primul atelier regional și pentru că de Ziua lecturii a venit aici domnul ministru al Culturii și a citit într-o grădiniță, unde a mers și domnul primar. Prin urmare, continuăm povestea, parteneriatul și lecturile împreună”, spune Maria Gheorghe, co-fondator al Asociaţiei OvidiuRo.

Viceprimarul Oana Matache explică faptul că la Buzău Asociația OvidiuRo a dat startul Atelierelor de Vară „Şotron” cu o serie de formări dedicate artelor spectacolului. „Sesiunile sunt realizate de o echipă de specialiști din Finlanda, iar primul eveniment a avut loc astăzi (n.r., 20 iunie) la Centrul Cultural <Alexandru Marghiloman> din Buzău. La sesiune au participat profesori din învățământul preșcolar și primar din județele Buzău, Galați, Tulcea, Constanța, Ilfov și Vrancea. Felicitări pentru implicare! Asociația OvidiuRo oferă profesorilor, care participă în mod voluntar la aceste ateliere, instrumentele care încurajează colaborarea, autonomia și abilitățile de gândire critică la copii. Atelierele de Vară <Şotron> se adresează copiilor preșcolari și elevilor din învățământul primar, proveniți din medii defavorizate”, explică viceprimarul Oana Matache.

Echipa OvidiuRo nu se află pentru prima dată la Buzău, având parteneriate cu mai multe grădinițe. De această dată însă, este pentru prima dată când realizează partea practică a atelierelor, voluntarii fiind ajutați, așa cum spunea viceprimarul Oana Matache, de o echipă minunată de artiști din zona artelor spectacolului din Finlanda, care a lucrat atât cu profesorii care au venit la instruire, cât și cu copiii de grădiniță, care au participat la ateliere. Finlandezii au lucrat foarte mult cu emoțiile și cu corpul și au arătat cum pot pune lucrurile în valoare și cum se poate realiza foarte bine comunicarea și altfel decât prin cuvinte.

Maria Gheorghe, co-fondator al Asociaţiei OvidiuRo

Ceea ce au învățat cadrele didactice la acest training vor pune în practică în comunitatea școlară din care fac parte cel puțin câte un atelier în această vară. „Recomandarea noastră este ca fiecare educatoare să lucreze cu câte zece copii, astfel încât toți copiii să aibă parte de atenție și să poată să recupereze aceste discrepanțe care se creează din diferite motive. În cele zece zile de atelier de vară, copiii trec prin mai multe jocuri, mai multe etape de învățare; ei vor învăța să scrie numele, să recunoască cifrele, figurile geometrice, să șie despre fenomenele naturii și mici elemente din zona de știință. Lucrurile fac parte din programa școlară. Ceea ce facem noi este să le așezăm un pic mai bine și mai facil, astfel încât să pară mai ușoare și să le fie mai simplu și educatoarelor să lucreze cu copiii care au nevoie de atenție suplimentară”, afirmă Oana Vasiliu, reprezentant al Asociației OvidiuRo.

Se lansează catalogul  proiectului „Citește-mi 100 de povești”!

Asociația are un program care se numește „Citește-mi 100 de povești”,  la care au aderat foarte multe grădinițe din Buzău. În acest program, pot intra, de fapt, toți educatorii din România. „La Buzău avem mai multe grădinițe care au trecut prin programul acesta. Noi suntem la a treia ediție de program. La fiecare început de semestru pregătim magia lecturii, care înseamnă pe de o parte trainingul către profesori, pe de altă parte, toată activitatea aceasta legată de povești, de lectură; este vorba  despre altfel de povești, din care  copiii să învețe foarte multe lucruri, care să aibă legătură cu mediul înconjurător, să afle cum suntem noi în comunitate, să cunoască lucruri despre corp; sunt foarte multe cărți care îi pregătesc cumva pentru clasa zero și pentru viitor mai departe”, mai spune Oana Vasiliu.

Obiectivul demersului acestei asociații în grădinițe este  ca atunci când termină grădinița fiecare copil să cunoască 100 de povești. Dar, explică Maria Gheorghiu, de fapt,  „aceste 100 de povești pot să fie și poezie și romane grafice și povestiri nemuritoare și proză contemporană, și despre emoții și despre culori, și despre animale din țara noastră și despre animale din alte țări și cărți de ficțiune, și cărți de nonficțiune”. Pentru a realiza acest lucru, asociația a realizat parteneriate cu editurile încă de la bun început pentru a face o selecție cât mai bună a cărților care să le fie de folos copiilor.

„E un portofoliu variat și este format  din cele mai valoroase cărți.  Avem parteneriate cu editurile. Când am lansat proiectul, în ianuarie 2020, am avut întâlnire cu toate editurile. Le-am povestit ceea ce vrem să facem și le-am rugat să ne  facă recomandări. Apoi am primit feadbeak și de la profesori, pentru că există topuri ale cărților preferate. Există o carte pe care <nu a bătut-o> nimeni. E <Pete Motanul. Ador tenișii albi> (n.r.,  de James Dean și Eric Litwin). E o carte amuzantă, pentru că personajul e foarte amuzant; am văzut și copii de 3 ani, dar și copii de 6 ani care se amuză cu ea. Când aveam întâlnirile regionale cu directorii, pe aceea o citeam și eu, pentru că este despre fructe, despre culori, dar este de fapt despre reziliență, despre cum depășești obstacolele care îți ies în cale. La succesul ei contribuie foarte mult și faptul că are și o melodie: ador tenișii albi”, spune Maria Gheorghiu.

Asociația lansează săptămâna viitoare un catalog al celor 100 de povești. „La început o să propunem 50 de cărți pe care am văzut că le-au îndrăgit copiii. Sunt și testate de copii și o să avem până a sfârșitul anului 100 de cărți, iar apoi anual punem pe listă aparițiile noi. Mai ales cele care se traduc. Acel catalog se adresează și profesorilor și părinților și autorităților publice care vor să contribuie și bibliotecarilor”, mai spune Maria Gheorghiu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker