Cultură

Expoziție caritabilă de pictură contemporană, la Aluniș Art Center

Timp de o lună, la Aluniș Art Center (Aluniș, nr.39, comuna Colți, județul Buzău) poate fi vizitată expoziția caritabilă de pictură contemporană cu titlul „Arta la Aluniș”, în care expun artiștii: Ciprian Dumitrache, Iulia Sîrbu, Ruslan Cîrlan, Dinu Mihai Fălcoianu, Alexandra Baciu, Sophia InLak’ech și Andreea Măiastra Aron.

Expoziția colectivă reunește lucrări ale artiștilor care au expus anterior la centru sau care au creat pe parcursul rezidențelor organizate la Aluniș în cadrul proiectului „Grădina cu Artă”. Evenimentul are rolul de a susține construirea noului Centrului de Artă Aluniș, menit să revitalizeze arta buzoiană și să ofere un nou viitor meșteșugurilor cu tradiție din zonă, într-o viziune contemporană și sustenabilă, care să ajute la dezvoltarea comunității locale.

În cadrul expoziției „Arta la Aluniș” deschisă publicului în perioada 17 iunie – 17 iulie 2022,  vizitatorii pot lua parte, în data de sâmbătă, 2 iulie 2022, între orele 10.00 – 17.00, la un brunch și o degustare de vinuri la Aluniș Retreat, casa de oaspeți a Centrului de Artă Aluniș, o clădire tradițională realizată exclusiv din lemn și piatră, acoperită cu șindrilă și situată în inima pădurii pe versantul opus celui cu Așezările Rupestre.

Reamintim faptul că anul acesta se împlinesc doi ani de la vernisajul inaugural al spațiului expozițional Aluniș Art Center. Atunci, la început, au expus trei dintre cei mai apreciați artiști plastici din Buzău: Florin Menzopol, Stefan Daniel Lăzărescu și Dumitrache Ciprian. Au urmat apoi alte două expoziții de grup – Smaranda Isar, Victor Costache și Dinu Mihai Fălcoianu (expoziția „Astral. Geometric. Ancestral”), respectiv Maia Ștefana Oprea și Samir Mihail Văncică (expoziția „Homo faber, femina faber”) – dar și expoziții personale: Alexandra Baciu (expoziția „Human Naturscape”), Mădălina Costache (expoziția „A Heroine’s Journey”) și Ruslan Cîrlan (expoziția „Life in progress”). Pentru sezonul care tocmai a început, echipa alcătuită din fondatoarea centrului Iulia Sîrbu, curatoarea Ana Daniela Sultana și coordonatoarea de proiecte Maria Radu a pregătit rezidențe artistice și, bineînțeles, noi proiecte expoziționale, expoziția caritabilă „Arta la Aluniș” fiind unul dintre ele.

Aluniș Art Center este un spațiu de creație multidisciplinar deschis în 2020, din al cărui program artistic fac parte concerte de jazz, de muzică folk, proiecții de filme de artă, dar și documentare, expoziții de arte vizuale, seri de poezie și literatură, ateliere dedicate celor mici și nu numai pentru revigorarea meșteșugurilor locale (prelucrarea lânii, „dragul” pentru lemn și tradiții), tabere de creație dedicate tinerilor artiști, acțiuni de ecologizare și multe alte evenimente.Pe site-ul www.alunis.ro poate fi accesată și galeria de artă și artizanat online, unde se regăsesc produse și obiecte decorative din materiale naturale, realizate de creatori autohtoni, alături de lucrări de artă semnate de artiștii aflați în portofoliu, artiști care în mare parte se revendică, sub o formă biografică sau ideatică, Ținutului Buzăului.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker