Politic

FOTO | Senatorul Liliana Sbîrnea, la Paris în delegația Comisiei de apărare

Senatorul social-democrat de Buzău Liliana Sbîrnea, membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din camera superioară a Parlamentului, face parte din delegația acestei comisii care face o vizită la Paris în perioada 7-9 decembrie 2021.

„România și Franța se bucură de relații bilaterale foarte bune, caracterizate ca <Parteneriat strategic>, bazate pe legături istorice, culturale și de prietenie profunde. În cadrul dialogului bilateral, o componentă importantă o constituie diplomația parlamentară. În calitate de membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, am fost invitată să fac parte din delegația română la Paris în perioada 7-9 decembrie 2021.

Agenda a cuprins o reuninune de pregătire la Palatul Behague, sediul Ambasadei României în Paris și Bi­blioteca Medicis, monument istoric. Pe parcursul zilei de marți au avut loc consultări oficiale cu Christian Cambon, președintele Comisiei pentru afaceri externe, apărare și forțe armate a Senatului Franței.

La invitația ambasadorului României în Franța, Excelența Sa domnul Luca Niculescu, am avut onoarea, împreună cu colegii din comisia de apărare, să particip la un eveniment organizat în cinstea și memoria Ecaterinei Teodoroiu. Cu această ocazie, a fost prezentată cartea <La Jeanne d’Arc de Roumanie / Ioana d’Arc a României>, sub semnătura doamnei Mariana Cojan Negulescu”, a scris pe Facebook senatorul social-democrat de Buzău Liliana Sbîrnea.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker