Politic

FOTO | Ministrul Romașcanu, întâlnire cu ambasadorul Japoniei la marcarea unui secol de relații diplomatice

Posibilitățile de colaborare în domeniul culturii prin organizarea unor acțiuni care să marcheze  100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Japonia au stat pe agenda întâlnirii ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, cu ambasadorul nipon Hiroshi Ueda. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, citat de Agerpres, au fost trecute în revistă numeroasele proiecte ce s-au desfășurat de-a lungul anilor la nivel bilateral.

,,Din cauza situației pandemice, multe dintre proiectele aniversare au fost amânate pentru anul viitor, dar cu toate acestea, astăzi (marți, n.r.), la Biblioteca Națională a României, a avut loc deschiderea oficială a expoziției itinerante <Mediu construit – ghid alternativ al Japoniei>, în care sunt prezentate o serie de proiecte reprezentative de arhitectură, inginerie civilă și amenajare teritorială din Japonia”, precizează sursa citată.

La deschiderea expoziției, ministrul Romaș­canu a reiterat necesitatea ,,reconfigurării priorităților noastre în funcție de evoluția contextului pandemic, de nevoile actuale de colaborare și de adaptarea la noua normalitate care ne obligă să fim creativi și dinamici, ne îndeamnă să explorăm și să implementăm și acele modalități de cooperare pe care nu le-am abordat până acum”, se mai precizează în comunicatul de presă al Ministerului Culturii, în care se specifică și faptul că la eveniment au participat reprezentanți ai Amba­sadelor Regatului Maroc, Republicii Bangladesh, Malaysiei, Republicii Islamice Pakistan, ai Rega­tului Thailanda și Nunțiaturii Apostolice.

La rândul său, ministrul Culturii, senatorul social-democrat de Buzău Lucian Romașcanu, a menționat, pe pagina sa oficială de Facebook, că două dintre cele trei evenimente la care a participat marți au fost consacrate relațiilor culturale cu Japonia: ,,Întâl­nirea cu Excelența-Sa Domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București, la 100 de ani de relații diplomatice Româ­nia-Japonia, a fost doar pretextul unei discuții plăcute, dar și concrete, despre trecutul, prezentul și viitorul relațiilor culturale dintre țările noastre (…) La lansarea expoziției <Build Environment – an Alternative Guide to Japan>, o expoziție cât toată Japonia, cu exemple de îmbinare fericită a activității omului cu natura, am avut plăcerea reîntâlnirii cu Excelența-Sa, Domnul Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei la București, cu directorul Bibliotecii Naționale, Domnul Adrian Cioroianu, cu membri ai corpului diplomatic”, a scris Romașcanu pe Facebook.

De asemenea, ministrul Culturii a particpat la evenimentul de sărbătorire a 65 de ani UNESCO, organizat la Parlament de Comisia Comună UNESCO a celor două camere. ,,Felicitări președintelui comisiei, deputat Mihai Weber! A fost o plăcere întâlnirea cu Excelența-Sa Simona Miculescu, Ambasadoarea României la UNESCO, cu alți distinși reprezentanți ai lumii cultu­rale”, a mai precizat Romaș­­canu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker