Educație

FOTO | Școala Gimnazială Gălbinași, parte a unui consorțiu de mobilitate pentru proiecte europene

Școala Gimnazială Gălbinași a participat anul acesta școlar la un proiect în cadrul Programului Erasmus+, alături de alte câteva unități de învățământ buzoiene din mediul rural, în cadrul unui consorțiu inițiat de Inspectoratul Școlar Județean. Este vorba despre un consorțiu de mobilitate în care a implicat școli din mediul rural, care nu aveau un potențial digital adecvat și nici programe cu finanțare europeană. Este vorba despre Școlile Gălbinași, Costești, Haleș, Valea Râmnicului și Amaru.

Primul obiectiv de atins în acest proiect l-a constituit formarea competențelor de management de proiect. El a făcut parte din primul flux de mobilitate al proiectului, desfășurat în perioada 22-28 octombrie, anul trecut, în Istanbul, Turcia. La această primă mobilitate au reprezentat Școala Gălbinași, două cadre didactice, respectiv prof. înv. primar Nicoleta Eleonora Antimir și  prof. Florentina Adelina Gavrilă.

La a doua mobilitate, care s-a desfășurat în Paphos, Cipru, din partea Școlii din Gălbinași  au participat alte două cadre didactice, respectiv prof. înv. primar Crina Cristea și prof. Daniela Florescu. Cursul s-a numit „Inclusive classroom trough ITC” și i-a avut ca formatori pe Silvia Pătru și Ricardo Querido Marques. La această moblilitate au fost prezente alături de cadrele didactice din România și  cadre didactice din Portugalia și Cipru.

În cadrul cursului, cadrele didactice au luat contact cu instrumente de dezvoltare, modalitățile de aplicare a tehnologiei în școală pentru toate grupele de vârstă și cu instrumentele Google. De asemenea, s-au familiarizat cu programul EDPUZZLE și au învățat cum să-l utilizeze împreună cu videoclipurile pentru a realiza incluziunea tuturor elevilor. Un alt program despre care au aflat cum să-l utilizeze este AUDACITY pentru podcasting și au fost inițiați cum să integreze poveștile digitale pentru facilitarea incluziunii. Au mai aflat și cum să contruiască un site și un blog educațional folosind programele Google sites și Worspress.com

Pe lista de obiective atinse în cadrul cursului  s-au aflat și cele privind identificarea și prevenirea hărțuirii cibernetice, instrumente online, despre stereotipuri și prejudecăți în școală. Informațiile acumulate în acest proiect au fost diseminate pe de o parte în Consiliul profesoral, iar pe de altă parte în rândul părinților.  În cadrul aceluiași proiect va mai avea loc și cea de-a treia moblilitate, în Slovenia. Aici vor merge prof. Ștefan Laurențiu Prahoveanu și prof. Valeriu Mocanu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker