Cultură

FOTO | Sală de teatru modernă pentru elevii din „Hasdeu”

Colegiul  Național „B.P. Hasdeu” are, din această primăvară, o sală nou-nouță de teatru, dotată cu tehnică de actualitate. „S-au strâns circa 10.000 euro, iar în perioada de pandemie am mobilat, am luat reflectoare din Germania, am cumpă­rat draperii de foarte bună calitate, cortină, s-au văruit în negru pereții, podeaua, care este, de asemenea, neagră; am realizat o sală de teatru așa cum trebuie, cu 12 reflectoare foarte moderne. Ne-a ajutat să le alegem domnul Adrian Dragoman de la Teatrul <George Ciprian>. Am fost aici implicați un grup de oameni, cu colega mea Alina Dinu, cu Matei Sava, un copil care anul trecut  a fost foarte implicat. La <Hasdeu>  mai există și o sală de muzică, antifonată, unde se poate repeta, iar noi am venit cu sala de teatru, care înseamnă dotări foarte bune. În momentul acesta există condiții foarte bune pentru copiii din Hasdeu care vor să facă teatru”, spune profesorul Dănuț Solcan, inițiatorul proiectului.

Vestea  finalizării acestui proiect a fost ­direcțio­nată pe rețelele de socializare, pentru că primii interesați de această realizare sunt elevii Colegiului „B.P. Hasdeu”, ai Clubului 3,14, parte dintre ei membrii trupei excepționale de teatru care a fost selectată și a participat anul trecut la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS, și care acum învață online. „Azi, de Ziua Teatrului, e vremea mulțumirilor. Ele merg către prietenii din Fundația Comunitară Buzău și din Narada, către Constam, Fan Courier și Mihaela L., către Matei Sava și Alina Dinu (mereu aproa­pe), către Adrian Dragoman (ce ar fi teatrul fără bucuria luminii?), către cei aflați la doi pași sau departe, peste ocean, către toți cei care – știuți sau neștiuți, după voia lor – au pus umărul la acest proiect”, este anunțul făcut de profesorul de istorie al Colegiului „B.P. Hasdeu”   Dănuț Solcan în legătură cu finalizarea acestui proiect și cu motivele de a aduce mulțumiri celor care au pus umărul într-un fel sau altul la realizarea lui.

Construcția acestei săli de teatru era mai mult decât necesară, pentru că Buzăul, nefiind centru universitar, avea nevoie de un reper educațional atractiv, iar „Hasdeul” și, în particular, Clubul 3,14, pot fi un asemenea reper, care să ofere șanse în plus elevilor care trebuie să se adapteze la o lume aflată în plină schimbare, al cărei viitor e greu de anticipat. Pe de altă parte, „Hasdeul”, la momentul inițierii proiectului,  avea deja o trupă de teatru de excepție, ceea ce dovedea potențialul existent, trupă care a pus Buzăul pe harta cunoscutului festival de teatru pentru tineri IDEO IDEIS. În aceste condiții, soluția inteligentă pe care au identificat-o profesorii de la Colegiul Național „B.P Hasdeu” a fost să le dezvolte copiilor acele competențe care permit adapta­rea la nou – creativitatea, gândirea de tip design, inteligența emoțională, capacitatea de a fi autonom, abilitatea de a organiza –, adică niște competențe pe care sistemul educațional le ignoră în mare măsură, iar acest lucru se poate realiza numai într-un spațiu dedicat acestei activități.

Sală de teatru pentru o trupă câștigătoare

„S-a pornit de la trupa de teatru a liceului, care era foarte puternică. Și s-a construit în jurul ei pentru a menține acest nivel de ­educație nonformală. A existat ideea aceasta, că avem o trupă de teatru foarte puternică, care a obținut rezultate, care a mers foarte bine și că merita să încercăm să investim într-o sală de teatru, pentru ca ei să se poată antrena acolo, să se poată ține și spectacole într-un număr mai restrâns de persoane. Este o sală de antrenament, pentru că viața în teatru înseamnă peste 90% repe­tiții. Spectacolul are finalul frumos, dar în spatele finalului sunt sutele de ore de repetiții”, explică profesorul Dănuț Solcan.

Demersurile pentru construcția acestei săli au început în urmă cu un an și jumătate,  mai spune profesorul Dănuț Solcan, sufletul Clubului 3,14 și inițiatorul proiectului privind construcția sălii de teatru împreună cu  directorul adjunct Anca Florea, punctul de pornire fiind strângerea fondurilor fundraising, la București și în Buzău. În acest demers, Colegiul „B.P. Hasdeu” a fost sprijinit de Fundația Comunitară Buzău și de Narada.

Se reconstruiește echipa

Din păcate, pandemia i-a ținut departe pe elevi de pasiunea lor în ceea ce privește teatrul. Ei nu au mai avut repetiții, iar profesorul de istorie Dănuț Solcan spune că se va reconstrui trupa cu elevii din clasele mai mici în anul școlar următor.

„În condițiile actuale piesa nu poate fi jucată și stăm de un an și ceva fără să putem să jucăm, iar copiii au ajuns a XII-a, a XI-a; lunile acelea pe care ei le-au investit în repetiții s-au cam pierdut. Cei de clasa a XI-a poate mai au o șansă să joace, dar cei de-a XII-a mai puțin. Va fi la anul o nouă șansă, dar cei de clasa a XII-a vor fi ocupați pentru că se pregătesc pentru Facultate, la Medicină, Drept… nu-i ușor deloc. Pe de altă  parte, vom relua piesa cu cei mici. Piesa de teatru este Dawn-Way, piesa unui rus, Oleg Bogaev, care poate fi tradusă prin <Drumul spre zori>; este o piesă interesantă, care spune foarte mult despre destinul uman.Noi construim piesa împreună. Este un lucru care mănâncă foarte mult timp. Este formată din mai multe piese… Și atunci putem lucra cu trei oameni, cu 5-6 oameni. Nu trebuie să fie 15 sau 20 de oameni. Uneori mai pot repeta și ei acasă”, spune profesorul Solcan.

Cu gândul la IDEO IDEIS

Cu toate acestea, profesorul Dan Solcan nu și-a pierdut speranța ca și în această vară să poată participa cu trupa de teatru a liceului la Festivalul IDEO IDEIS, la care au avut atât de mare succes anul trecut. De fapt, anul trecut s-a înregistrat și o premieră, pentru că IDEO IDEIS s-a desfășurat în Buzău, lucru care nu se mai întâmplase până momentul la care trupa de la „Hasdeu” să fi fost selectată în peisajul festivalurilor de teatru de ­amatori din țară, care fac să se întâmple lucruri importante, evenimente culturale de calitate  care pot fi  parte din procesul de educație alternativă pentru tinerii liceeni.

„Noi nu putem repeta acum, pentru că teatrul este o artă de contact. Am reușit să facem acest lucru la IDEO IDEIS, în vară, pentru că se petrecea în aer și am avut sprijinul mai multor prieteni. Am avut posibilitatea să lucrăm în Parcul Tineretului, în aer liber, și am avut emoții. IDEO IDEIS este cel mai mare festival și, în loc să mergem noi la ei, la Alexandria, au venit ei la noi, au venit în fiecare oraș în care exista o trupă calificată; astfel am putut să participăm la festival anul trecut.  Dacă au avut curaj să organizeze IDEO IDEIS și să aibă activități anul trecut, când era mult mai dificil, cred că se va ține și IDEO IDEIS anul acesta. Din fericire, regulamentul permite să participe și elevii care au terminat clasa a XII-a. Anul trecut le-a plăcut copiilor și sper să ne prezentăm și anul acesta la festivalul IDEO IDEIS. Vom vedea dacă se poate, dacă ne calificăm. E foarte greu să ajungi acolo”, a explicat profesorul Colegiului perspectivele competiționale din această vară în ceea ce privește trupa de teatru hasdeiană.

„În AGORA”, un alt mare proiect pe cale de finalizare

Un alt mare proiect în lucru al Clubului 3,14 este cel care vizează realizarea unui nou număr al revistei „În AGORA”. „Suntem în plin lucru pentru revistă. Încercăm să terminăm revista la care ținem foarte mult, pentru că strân­ge toate departamentele clubului împreună. Și aici este o muncă de un an de zile, foarte dură și foarte frumoasă în același timp. În revistă avem teatru, muzică, voluntariat, eseu, așezare în pagină, foto­grafie, pictură, dans, ­mu­zică. Toate departamentele se strâng în jurul revistei, pentru că revista reflectă toată activitatea noastră. Este o revistă pe care încercăm să o ținem la un nivel bun. Lucrăm mult și ne interesează calitatea textului și calitatea ­ima­ginilor și a punerii în pagină”, mai povestește  profesorul Solcan.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker