Educație

FOTO | Proteste ale profesorilor și părinților după numirea noului director la Școala 14. A demisionat după numai o zi

Director pentru o zi. Nu este titlul vreunui proiect prin care un elev se află pentru 24 de ore la condu­cerea vreunei instituții, așa cum se obișnuiește pentru promovarea diferitelor autorități publice, ci de un conflict în învățământul buzoian.

Numirea cu delegație a unui director de școală care nu este cadru didactic în respectiva unitate de învățământ s-a lăsat cu proteste la Buzău. Este vorba despre Școala nr. 14 „Mihail Kogălniceanu” din Cartierul Simileasca, unde fostul director, Ion Șerban, s-a pensionat. În locul său, conducerea Inspectoratului Școlar Județean a numit cu delegație, până la organizarea concursului, pe Ma­rius Epurescu, un cadru didactic care nu predă în școala respectivă. Epurescu este profesor de sport cu opt ani de vechime în învă­țământ, detașat de la școala din Scutelnici.

Profesorii și părinții, cu petiția în fața conducerii IȘJ

Imediat după numirea noului manager, aproape toți profesorii din Școala nr. 14 au semnat un memoriu prin care și-au exprimat dezacordul ca la conducerea instituției de învățământ să vină un cadru didactic „din afară”, mai ales că acesta are o experiență profesio­nală sub cea a altor dascăli din unitatea de învățământ din Simileasca. Mai mulți părinți s-au alăturat demersului profesorilor și au mers împreună pentru a protesta la sediul IȘJ, în fața inspectorului școlar general Ionel Meiroșu. Protestatarii au declarat că sunt convinși că numirea unui manager din afara șco­lii este doar o decizie politică.

Protestul a fost susținut de Ion Dobre, liderul de sindicat al SÎP Buzău, sindicat afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învă­țământ, care a mers și el la șeful Inspectoratului Școlar în încercarea de a-l convinge să își schimbe decizia.

Fiind amenințat cu alte forme de protest, inspectorul școlar general a făcut apel la dialog, spunând că este doar o numire provizorie și că noul director ar putea fi schimbat dacă se va dovedi că nu va face față cerințelor postului.

După numai o zi de la numire, noul director nedorit de cadrele didactice din Școala „Mihail Ko­gălniceanu” și-a dat demisia. În locul său a fost delegat de către Inspectoratul Școlar Județean directorul adjunct al unității de învățământ, Silvia Stroe.

„Nu reușim să scoatem politicul din școli”

„Există o practică în instituțiile de învățământ din România, pe care nu reușim să o desființăm. Mă refer la scoaterea politicului din școli. Deși nu se recunoaște, această practică rămâne, indiferent de cei care vin la putere, și aduce prejudicii atât cadrelor didactice, cât și școlilor. Un astfel de episod s-a înregistrat și la o școală din Buzău, unde a fost delegat pe funcția de ­ma­nager un cadru didactic din afara unității școlare. Personalul didactic din respectiva școală nu a acceptat numirea unui alt profesor, pentru că și în rândul lor se găseau dascăli care îndepli­neau condiții pentru a ocupa acest post. În urma pro­testelor, după numai o zi, domnul profesor și-a dat demisia din funcția de ­ma­nager”, a declarat pentru OPINIA, Ion Dobre, li­derul SÎP Buzău.

„Politicienii au schimbat metodologia văzând că nu își pot numi oamenii la conducerea școlilor”

Reprezentantul sindicaliștilor din învățământul buzoian spune că practica numirii unui director de școală care nu predă în ­res­pectiva instituție de învă­țământ era acum trei ani ilegală.

„Solicitarea noastră, a sindicatelor, este una veche și s-a îndreptat către toate guvernele și toți politicienii. Am cerut să se scoată politicul din școli și să se permită accederea pe funcții a oamenilor care fac parte din respectivele instituții de învățământ, adică a celor care cunosc cel mai bine cadrele didactice și școala. De asemenea, este important ca să fie clare criteriile de concurs și să permită accederea pe funcții a celor care sunt bine pregătiți profesional și managerial, indife­rent de culoarea po­litică și de modul în care ocupă postul de director: prin concurs sau cu delegație. Acum trei ani ar fi fost ilegal să numești un director din afara școlii, dar, văzând că nu își pot numi oamenii la conducerea instituțiilor de învățământ, politicienii au schimbat metodologia”, a mai spus Ion Dobre.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker