Economic

FOTO/ Probleme pe A7! Bulgarii nu își fac treaba pe Mizil-Pietroasele

Tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii Moldovei atrage din nou atenția la nivel național, într-un mod negativ. Așa cum OPINIA a scris în nenumărate rânduri, lotul Mizil-Pietroasele unde lucrează asocierea româno-bulgară Coni-Trace este în întârziere și asta din cauza constructorului bulgar, care pare că bate pasul pe loc. Informația a fost confirmată de către secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care a fost zilele trecute într-o vizită fulger pe șantierul lotului doi al tronsonului Ploiești-Buzău. Potrivit acestuia, lucrările sunt în grafic în zona în care lucrează constructorul român.

„Primii 10 km sunt executați de constructorul român (Coni), iar următorii aproximativ 19 km sunt executați de constructorul bulgar (Trace). Lucrările pe partea constructorului român sunt pe un făgaș bun și avansat, însă pe lotul constructorului bulgar lucrările nu sunt în trend ascendent, dimpotrivă, motiv pentru care am atras atenția asupra măsurilor ce trebuie luate”, a spus acesta într-o postare pe Facebook.

Pe primii 10 kilometri se desfășoară următoarele lucrări: a fost finalizată decaparea pământului vegetal pe întregul traseu a autostrăzii; a fost finalizată descărcarea arheologică pentru 3/4 situri; au fost finalizate podețele; au fost finalizate umpluturile cu pământ; se lucrează la îmbunătățirea stratului de fundare; în scurt timp, va începe realizarea stratului de BSC, antreprenorul instalând propria stație de BSC în organizarea de șantier, urmând apoi așternerea primului strat de asfalt; se lucrează la structuri, pentru majoritatea urmând să fie montate grinzile; se lucrează la devierea rețelelor electrice.

Cât despre porțiunea pe care lucrează bulgarii de la Trace, Ionel Scrioșteanu a declarat că este nemulțumit de stadiul lucrărilor de pe acest șantier. „Sunt nemulțumit de stadiul lucrărilor constructorului bulgar, întrucât sunt încă într-o fază incipientă, la nivelul terasamentelor și fundațiilor, acesta justificând că a întâmpinat diverse probleme. I-am solicitat să se mobilizeze de urgență și va primi tot sprijinul nostru, dar vom crește și presiunea și prezența reprezentanților noștri în șantier, pentru a ne sigura că va crește ritmul lucrărilor”, a mai spus Ionel Scrioșteanu pe Facebook.

Lotul 2, Mizil-Pietroasele, are o lungime de 28,35 km, o valoare a contractului de 1,25 miliarde lei, fără TVA, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul de execuție este de 20 luni, iar termenul de garanție a lucrărilor de 120 luni.

Articole similare