Administrație

FOTO | Prefectura: Căderile de pietre de la Siriu capătă proporții îngrijorătoare

Căderile de bolovani de pe versanți sunt din ce în ce mai dese în ultima vreme pe DN10 în zona Siriu, și nu puține au fost momentele când oamenii au tranzitat drumul cu oarecare strângere de inimă, de teamă că rocile s-ar putea desprinde chiar în acele clipe. La sfârșitul lunii mai, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău (DRDP) anunțau că lucrările de consolidare derulate în patru puncte, la km 30, 34, 83 și 86, au fost încheiate, iar circulația poate fi reluată normal.

Prefectul Daniel Țiclea anunța, în numele administratorului drumului, că singura porțiune rămasă semaforizată era Viaductul Stânca Teherău, acolo unde căderile de pietre făceau încă probleme, ceea ce a determinat delimitarea drumului, circulația fiind direcționată pe o singură bandă. „DRDP București, administratorul DN 10, a reușit finalizarea celor patru lucrări de consolidare de pe drumul național care leagă Buzăul de Brașov, lucrări care s-au derulat în patru puncte, la km 30, 34, 83 și 86. Odată cu finalizarea lucrărilor, au fost ridicate și semafoarele, spre bucuria șoferilor, care nu vor mai pierde așa mult timp în trafic. A mai rămas o mică porțiune semaforizată după Viaductul Stânca Teherău, din cauza căderilor de anrocamente din zonă. Cât de curând, pe zona Siriu ar trebui să înceapă lucrările de ancorare plase pe versanți și vom  inaugura podul de la Cislău, peste Bâsca Chiojdului, primul pod construit pe rețeaua de drumuri naționale din județul Buzău, de după Revoluție!”, spunea prefectul Țiclea, la sfârșitul lunii mai.

Atenție, cad pietre… din nou!

Între timp, marți au căzut din nou pietre pe același DN10, între km. 79+950 și 80+000, în zona barajului Siriu, pe versantul de pe partea dreaptă a drumului. Daniel Țiclea a convocat o comisie de verificare și evaluare a situației, precum și de stabilire a măsurilor ce se impun, iar situația de pe DN10 va fi introdusă pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care va avea loc astăzi.

Situația este destul de complicată, susține prefectul, iar experții din cadrul DRDP Buzău au constatat că primul dintre cele două rânduri de parapeți care stăvilesc căderile de pietre a fost deteriorat în proporție de 30-40 la sută. Mai mult decât atât, câteva blocuri de stânci de pe versanți prezintă fisuri, semn că și acelea vor cădea, în curând, punând în pericol siguranța traficului.

„Apreciez că soluția implementată de S.D.N. Buzău, și anume, montarea a două rânduri de parapet și îndepărtarea fluxului de circulație de la marginea versantului au fost (sic!) măsuri de primă intervenție ce au contribuit la creșterea siguranței traficului în zonă. Dar, în urma analizei pe care am făcut-o, astăzi (marți, n.r.), la km 80, împreună cu grupul de lucru, am constatat că primul din cele două rânduri de parapeți de beton a fost deteriorat în proporție de 30-40 la sută, din cauza anrocamentelor care s-au desprins de pe versant în ultimele luni. Așadar, problema e reală, căderile de pietre continuă. În plus, e vizibilă apariția fisurilor în câteva blocuri de stâncă ce stau să se desprindă de pe versantul aflat pe marginea șoselei”, a spus prefectul Daniel Țiclea.

În luna martie a anului trecut, traficul pe DN10, la Siriu, a fost închis după ce, în urma unei alunecări de teren, o parte dintr-un versant s-a surpat, iar bucăți de stâncă au blocat drumul ce leagă Buzăul de Brașov. Pentru îndepărtarea rocilor, a fost nevoie de 100 kilograme de explozibil și șase explozii controlate, întreprinse pe parcursul a 72 de ore, după cum au transmis reprezentanții ISU Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker