Educație

FOTO | Liceul Tehnic sărbătorește 50 de ani de existență

Liceul Tehnic Buzău sărbătorește 50 de ani de existență în 5 octombrie, dată la care se sărbătorește și „Ziua mondială a educaţiei”. Cu această ocazie conducerea Liceului Tehnic organizează o întâlnire festivă joi, 5 octombrie, începând cu ora 11.00, la Teatrul „George Ciprian”, la care sunt invitați foști elevi, profesori și directori, reprezentanți ai autorităților publice locale și naționale precum și parteneri europeni.

Momentul de sărbătoare este unul și de bilanț pentru liceul buzoian. Lista de reușite este foarte lungă, mai ales în ultimii ani când a reușit să atragă din ce în ce mai mulți copii, în condițiile în care populația de elevi este în scădere la nivel național. Liceul s-a făcut remarcat în cadrul concursurilor și olimpiadelor la nivel național, obținând premii în cadrul disciplinelor de specialitate, iar în 2023 Liceul Tehnic Buzău a propus un plan de școlarizare inovativ, îndrăzneț, poate chiar spectaculos, care prevede introducerea a șapte specializări noi la solicitarea operatorilor economici, creșterea de cinci ori a ofertei pentru învățământul profesional dual și a reintrodus învățământul postliceal tot  anul acesta, împreună cu atragerea a încă zece agenți economici locali în colaborări privind asigurarea pregătirii practice a elevilor. Liceul Tehnic a obținut și susținerea din partea Primăriei Municipiului Buzău pentru asigurarea gratuită a cazării în internatul școlar și a meselor (mic dejun, prânz și cină) pentru cei 70 de elevi de la învățământul dual. Toate aceste reușite se bazează pe multe rezultate obținute mai ales în ultimii ani atât în plan național, cât și internațional. Reamintim faptul că Liceul Tehnic a obținut statutul de Școală Europeană  și cel de Școală afiliată UNESCO.

2,5 milioane de euro  bani europeni atrași

În ultimii ani, Liceul Tehnic Buzău a reușit să acceseze peste 2,5 milioane de euro prin intermediul proiectelor europene nerambursabile, proiecte prin care 746 elevi din liceu au efectuat stagii de pregătire în Portugalia, unde au beneficiat de practică de specialitate în condiții europene, și au avut ocazia să compare  sistemele de educație și chiar să-și schimbe mentalitatea față de stagiile de pregătire practică din România sau față de migrația în alte țări.

Tot prin proiecte europene, Liceul Tehnic a mai reușit ca peste 60 la sută din cadrele sale didactice să participe la cursuri de formare în străinătate, cu accent pe managementul clasei, pe utilizarea instrumentelor IT, pe specializarea în domeniu.  Prin proiecte europene, Liceul Tehnic a reușit să ia alături de elevi și profesori și pe tutorii de practică ai operatorilor economici din Buzău, reprezentanții firmelor buzoiene – comunitatea locală. Aceștia au mers alături de cadrele didactice de specialitate din liceu la vizite de studiu la licee tehnice similare și operatori economici din străinătate. Împreună cu aceștia a fost schimbat curriculum-ul de specialitate aplicat la clasă astfel încât să răspundă cerințelor pieței muncii.

Laboratoare moderne

De asemenea, la capitolul reușite se pot adăuga și cele legate de investiții. Mai exact, conducerea liceului a reușit digitalizarea integrală a școlii, astfel  încât toate sălile de clasă au tablă interactivă, laptop-uri, etc. Cadrele didactice și elevii utilizează  în prezent platformele online și softurile educaționale.

Liceul a investit masiv în dotarea laboratoarelor liceului, accesând diverse linii de finanțare precum și sponsorizări. De aceea, unitatea de învățământ buzoiană dispune astăzi de laboratoare moderne de informatică, gastronomie și de realitate virtuală, finalizează zilele acestea un laborator modern de diagnoză auto și are aprobată finanțarea integrală pentru laboratoare noi de electronică, servicii, protecția mediului și un laborator SMART.

O mare reușită este și aceea legată de planul de școlarizare în condițiile în care numărul elevilor este în scădere. Prin activități specifice, a reușit să crească atractivitatea liceelor tehnice, realizându-și integral planul de școlarizare. La această din urmă reușită a contribuit și faptul că aici conducerea a stabilit o strategie de regândire a ofertei educaționale a liceului, majoritatea cadrelor didactice participând la cursuri de reconversie profesională în alte domenii pe care urma să le dezvolte: IT, mecatronică, robotică, turism și alimentație, etc.

Cele mai noi reușite ale Liceului Tehnic Buzău

• Șapte specializări noi la solicitarea operatorilor economici, dintre care trei la învățământ liceal, două la învățământ profesional și două la învățământ postliceal;

• creșterea de cinci ori a ofertei pentru învățământul profesional dual (am reușit să răspundem integral solicitărilor operatorilor economici locali);

• reintroducerea învățământului postliceal;

convingerea a 18 operatori economici locali (cu 10 dintre aceștia neexistând o colaborare anterioară) să asigure pregătirea practică și să acorde burse celor 70 elevi înscriși la învățământul profesional dual

• obținerea susținerii din partea Primăriei Municipiului Buzău pentru asigurarea gratuită a cazării în internatul școlar și a meselor (mic dejun, prânz și cină) pentru cei 70 de elevi de la învățământul dual.

 

Articole similare