Administrație

FOTO | La Gura Teghii, urşii sunt alungaţi cu toaca, pocnitori şi vuvuzele

Cu excepţia semnalelor cu fum, amplasate pe dealuri, care anunţau, în Evul Mediu, primejdii iminente legate de invazii ale hoardelor tătărăşti, cetăţenii din comuna Gura Teghii – a treia, la nivel naţional, ca suprafaţă -au convenit şi folosesc metode empirice prin care se anunţă prezenţa ursului în sat, sau chiar încearcă să-l sperie şi, eventual să-l alunge.

În satul Varlaam, care este situat de o parte şi de alta a râului Bâsca, de-a lungul drumului judeţean ce uneşte oraşul Nehoiu de Gura Teghii, din jumătate în jumătate de oră, pe timpul zilei, oamenii folosesc semnale sonore prin care fie anunţă prezenţa ursului în zonă, fie încearcă că menţină departe de zona locuită animalele sălbatice. Toaca, improvizată dintr-o tablă, ce este lovită cu un fier, pocnitori sau vuvuzele, se aud periodic, un exerciţiu ce a fost convenit ad-hoc, în lipsa reacţiei autorităţilor, fie ele locale sau judeţene. Locuitorii satului Varlaam spun că de la lăsarea serii fac tot posibilul să nu mai iasă din curţi, iar atunci când zgomotele sunt evidente, semn că ursul le-a intrat în gospodărie, încearcă să facă mult zgomot şi, cu ajutorul vecinilor speră să limiteze cât se poate pagubele, pentru că odată intrat în curte, ursul nu pleacă „cu mâna goală”, mai ales că în zona acestui sat este vorba despre prezenţa unei ursoaice, sau chiar două, care au şi pui!

De la săteni am reţinut şi o întâmplare cu final hazliu, când un gospodar a auzit zgomote suspecte în spatele casei în zona coteţului păsărilor. După ce a bătut în toacă, s-a dus în spatele casei, unde a reuşit să vadă cum un pui de urs sărea gardul spre liziera pădurii, iar când s-a dus la păsări, toate găinile erau, speriate, într-un colţ, iar cocoşul încă stătea ameninţător, în poziţie de luptă!

Primarul Gheorghe Micleru atrage atenţia că, cel puţin la Gura Teghii, lucrurile ar putea avea urmări tragice: „La noi au coborât de pe munte doar ursoaice cu pui! Când se vor mări, puii nu vor mai pleca din sat, pentru că aici au fost învăţaţi!”. Cu alte cuvinte, primarul Micleru trage semnalul de alarmă şi cere ajutorul pentru relocarea puilor, altfel oamenii locului nu vor mai fi în siguranţă în propriul lor habitat. Gheorghe Micleru spune că a încercat să identifice, la nivel naţional, centre sau arii protejate unde să fie relocaţi puii de urs de la Gura Teghii, dar răspunsul primit era invariabil: „Suntem full!”. Adică, nu mai este loc şi pentru urşii de la Gura Teghii…

Conform primarului Micleru, pe teritoriul comunei Gura Teghii, a treia unitate administrativ-teritorială din ţară, ca întindere, funcţionează cinci fonduri de vânătoare. Unul dintre administratori a monitorizat pe fondul de vânătoare pe care îl manageriază nu mai puţin de 80 de urşi! Cât despre decizia luată la nivel de minister, pentru „recoltarea” a peste 400 de urşi, la nivel naţional, judeţului Buzău i-a revenit o cotă de şapte, trei dintre ei putând fi de pe fondurile de vânătoare de la Gura Teghii. Până acum nu s-a întâmplat nimic în acest sens, aspect confirmat şi de primarul Gheorghe Micleru.

Am solicitat Biroului de presă al prefectului o convorbire telefonică, în care demnitarul să comenteze situaţia delicată prezentată de primarul comunei Gura Teghii, în care preconiza situaţii neconfortabile, în care cetăţenii din zonă să nu mai poată avea o viaţă normală pentru că puii de urs, coborâţi acum de pe munte de ursoaice, se vor fi obişnuit să se hrănească în sat. Punctual, l-am fi întrebat dacă i s-a cerut şi a oferit ajutorul primarului Micleru, de la Gura Teghii, pentru identificarea de soluţii pentru relocarea, cel puţin, puilor de urs?! Tot punctual, l-am fi întrebat de ce încă nu au fost recoltaţi cei trei urşi, rezervaţi zonei Gura Teghii (din şapte, la nivel de judeţ), din moment ce Ministerul de resort şi Guvernul a aprobat cota respectivă de recoltare?!! De asemenea, l-am fi întrebat despre eficienţa comisiei judeţene, înfiinţată în scopul rezolvării unor situaţii, ca aceea de la Gura Teghii. „Domnul prefect nu va da o declaraţie pe acest subiect”, a fost răspunsul purtătorului de cuvânt.

Un comentariu

  1. Daca nici la munte nu mai au loc de ei. O să rămâneți cu vilele voaste!! Când eram copil , prin anii 1970 mergeam în tabăra la Hartagu și mancam zmeura împreună cu ursul și acum nu mai aveți loc de ei! Huoo!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker