FOTO | Jandarmii Dorel Preda și Alexandru Baciu, veteranii ale căror distincții americane primite în Kosovo și Afganistan au ajuns piese de muzeu

Medaliile și distincțiile obținute în teatrele de operațiuni din Kosovo și Afganistan de jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean (IJJ) Buzău au făcut parte din expoziția itinerantă „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, care poposit, pentru mai bine de o lună, și în sălile Muzeului Județean. Flavius Roată, reprezentant al Muzeului Național de Istorie, a evidențiat valoarea acestora în expoziție, cu atât mai mult cu cât ele veneau să întregească în expoziție distincțiile pentru faptele de arme ale jandarmilor buzoieni pe timp de război, printre cei mai medaliați jandarmi fiind „comandantul companiei de jandarmi din perioada 1920-1930, care a primit distincții începând cu 1916”, după cum spune comandantul IJJ Buzău, colonel Virgil Cueru.

„Un element cu totul inedit, care nu se poate vedea nici la Muzeul Militar Național, îl reprezintă brevetele, distincțiile și obiecte care au aparținut unor jandarmi care au fost în teatrele de operații din Kosovo și Afganistan, brevete și distincții care nu au fost acordate doar de statul român, ci inclusiv de aliații noștri americani, lucru care înseamnă enorm de mult nu numai pentru jandarmii buzoieni, ci și pentru Jandarmeria Română și pentru România”, a spus Flavius Roată.

„Am fost pionierii misiunilor internaționale”

 Plutonierul adjutant șef Dorel Preda, subofițer în cadrul Serviciului de Ordine și Siguranță Publică al IJJ Buzău, a participat la aceas­tă expoziție cu două medalii obținute în urma prestației sale excelente în cele două misiuni ale sale în Kosovo. „Prima medalie este din misiunea desfășurată în Kosovo în perioada 2002-2003, un an de zile sub egida Misiunii ONU – UNMIK (United Nations Interim Administration Mission in Kosovo). Cea de-a doua medalie este din 2009-2010, o misiune de șase luni de zile, care a fost sub egida EULEX (misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo)”, spune plt. adj. șef Dorel Preda.

Prima misiune la care acesta a participat în Kosovo a fost, de fapt, și prima a Jandarmeriei Române în teatrele de operații. „Am fost pionierii misiunilor internaționale. Eu m-am oferit voluntar pentru acea misiune. Am desfășurat, înainte de a merge acolo, mai multe cursuri de limbă engleză, dar și cu specialiști din Armată, ca să ne explice din experiența lor la ce ne putem aștepta. Am pornit  cu trenul și drumul a durat vreo trei zile, prin Bulgaria, Grecia, întrucât nu era linie directă. Așa am ajuns în Kosovo. S-a plecat cu tehnica noastră: cu armament, cască antiglonț, vestă antiglonț. Odată ajunși acolo, am făcut tot felul de misiuni de ordine, de la asigurare meciuri de fotbal, meciuri de baschet, box, până la escortă criminali de război, categoria A. Am participat la misiuni de capturare a lor, îi însoțeam de la detenție la tribunal. Am mai participat și la misiuni de asigurare la granițe acolo asiguram protecția vameșilor”, își amintește plt. adj. șef Dorel Preda.

În a doua misiune, Preda, care este practicant al artelor marțiale de la vârsta de 9 ani, iar la juniori a fost multiplu campion național, a avut misiunea să antreneze unitatea specială de protecție a EULEX și a fost comandant de grupă. „Unitatea era formată din mai multe naționalități: portughezi, francezi, brazilieni. De două ori pe săptămână mă luau cu mașina și mă duceau în Priștina. La început a fost un pic mai greu, pentru că nu mă gândisem că o să predau autoapărare în limba engleză. Se vorbea numai în engleză și așa era cel mai bine, pentru că te puteai trezi că vorbești, spre exemplu, cu un sârb în albaneză și putea fi considerată ofensă”, mai spune plt. adj. șef Dorel Preda.

Experiența profesională, transmisă și colegilor de la Buzău

Experiența profesională pe care a căpătat-o în urma misiunilor din Kosovo o împărtășește cu colegii jandarmi buzoieni. „Nu trebuia să intervină rutina în misiuni. Am participat la misiuni de antrenament cu celelalte <Special police>. Participanți din cinci-șase na­țiuni am făcut împreună misiuni. Ni se dădeau spețe de rezolvat și fiecare le rezolva în stilul lui. Dacă revolta era prea mare, acționam împreună și cu celelalte națiuni. O misiune dificilă a fost să apărăm postul de poliție din North Mitrovica. După ce trecuse patrula de legiune străină, ne-au atacat seara cu pietre etnicii sârbi, chiar la granița cu Serbia. Națiunile Unite încercau să țină sub control postul de poliție și sârbii atacau mereu. Ne atacau cu ouă înfășurate în ziar. Ne uitam să nu fie și grenade. Dacă erau pietre, sunau în scuturile noastre. O misiune foarte periculoasă a fost când am înlocuit detașamentul polonezilor, după o manifestare în Nordul Kosovo, în Provița, când s-a aruncat o grenadă în mijlocul lor și au fost 11 răniți. Noi i-am înlocuit și ne-am descurcat bine. O altă misiune importantă a fost vizita secretarului-general al Națiunilor Unite Kofi Annan și noi, românii, am fost aleși să-i asigurăm protecția apropiată, asta însemnând camera de hotel, în timp ce francezii și spaniolii asigurau perimetrul exterior al hotelului. Misiunile le schimbam de la lună la lună. La meciurile de baschet și de box nu se băteau numai cei din ring. De regulă, începea o bătaie generală. A fost o misiune de asigurare la un marș în capitala Kosovo, prima misiune, și polonezii au avut ghinion. Au greșit pentru că nu au dirijat ei traseul și protestatarii i-au băgat pe niște alei și s-au aruncat chiar și cu frigidere în ei. Când au făcut din nou miting, ne-au trimis pe noi. De când au coborât din mașină, din autocar, i-am percheziționat, exact cum făceam și în România. Armele pe care le aveau asupra lor le-am dat deoparte și le-am indicat noi traseul. Nu i-am lăsat să se abată de la traseu. Au încercat. Au dat cu gaze și a trebuit să folosim mijloacele din dotare ca să putem interveni și   să-i aducem la loc; pentru noi, românii, a fost o misiune de succes. La întoarcere acasă, o experiență de tipul acesta încerci să o împarți cu ceilalți, cu colegii jandarmi buzoieni”, a explicat plt. adj. șef Dorel Preda.

Depărtarea de casă, la fel de grea ca și misiunea în sine

Partea cea mai dificilă în toată această poveste pare să fie însă despărțirea de cei dragi pentru un timp îndelungat, mai ales atunci când este prima misiune. „Cel mai dificil în misiunea din 2002-2003  a fost depărtarea de casă. Internetul era la început, era foarte slăbuț și mergeam în oraș la telefoane cu fise”, povestește plt. adj. șef Dorel Preda.

De aceeași părere este și plutonierul major Alexandru Baciu, subofițer în cadrul Detașamentului 1 Mobil, care a participat pentru șapte luni la o misiune în Afganistan. „Au fost foarte mari emoții la plecare. Aveam atunci 25 de ani și cinci ani de experiență în cadrul Jandarmeriei. Tatăl meu a fost prezent înainte de plecare, iar mama, care lucra în Italia atunci, nu a putut să vină să mă vadă. Ea și-a ținut emoțiile foarte mult timp, iar seara, înainte de a pleca, am vorbit la telefon și a izbucnit în plâns, a fost foarte dificil și pentru mine. Cu o seară înainte îmi văzusem și iubita, care ulterior mi-a devenit soție. A fost și ea alături de mine”, povestește plt. maj. Alexandru Baciu.

Emoțiile au continuat și la primul contact cu locul misiunii. Plt. maj. Alexandru Baciu își amintește că a fost primul lui zbor cu un avion Hercules și că „era primă­vară și, fiind învățat cu verdele, cu copacii verzi și vegetația de aici, când am ajuns acolo, era nisip peste tot, praf, 60 de grade Celsius și se vedeau munții, impactul fiind cam ca în filmul Avatar, ca și cum ai păși într-o lume nouă”.

Înainte de a porni în această misiune, plt. maj. Alexandru Baciu a trecut mai întâi de câteva examene dificile și a urmat un stagiu de pregătire. Foarte multe cursuri a făcut și după ce a ajuns pentru că „se făceau cursuri pentru orice. Urma să plecăm în convoi cu MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) , vehicule blindate. A fost un curs interesant cu simulatoare destul de mari. Eram introduși acolo, intram în centrul de siguranță, rotiți de câteva zeci de ori, mai introduceau și fum, asta ca să ne obișnuiască în caz de atac, să vadă cum reacționezi și cum ieșim de acolo teferi nelă­sând pe nimeni în urmă. Au mai fost cursuri despre dispozitive explozive improvizate. Dispozitivele acestea erau cu acțiune prin telefon, cu declanșare de la distanță. Era o luptă cu un inamic invizibil, pentru că nu știai cine are vestă (explozivă, n.r.) pe dedesubt, unde sunt dispozitivele acelea amplasate”, își amintește plt. maj. Alexandru Baciu.

Formatori de jandarmi afgani

Activitatea de bază în Afganistan a jandarmilor a  fost  aceea de a veni în sprijinul forțelor de securitate prin activități de pregătire, instruire, perfecționare și consiliere a afganilor. „Colegii afgani nu știau engleză în afară de cei cu care interacționam direct. Cei care ajungeau acolo aveau patru-șase săptămâni de alfabetizare cu profesorii lor și mai apoi începea munca de jandarmerie, pentru care noi le ofeream sprijin. Când venea o promoție nouă, eu le făceam legitimațiile, aveam contact cu ei direct, trebuia să fac o bază de date pe care o transmiteam mai departe colegilor americani, care verificau la rândul lor. Se făcea o selecție înainte de cea a colegilor americani. Nu intrau cu armament în bază. Erau care plecau în permisii și nu se mai întorceau. Misiunea noastră a fost de mentorat. Fiecare dintre noi aveam un corespondent acolo, iar după șapte luni am ajuns să ne înțelegem destul de bine, să colaborăm destul de bine. îmi arătau fotografii cu imagini din anii ’70, când  totul era diferit de ceea ce vedem acum, când nu era război. Au căpătat încredere și    mi-au arătat poze cu familia, copiii, soția, ceea ce era un pas important, pentru că ei erau foarte protectivi cu familia și cu tot ce ține de cultura lor și de religia lor. Am fost apreciat și de colegii americani pentru profesionalism, seriozitate. Birourile lor erau ca în oglindă cu birourile noastre și cam tot ce făceam noi executau și ei”, spune plt. maj. Alexandru Baciu.

„Cele mai lungi secunde din viața mea”

În glumă, Alexandru Baciu ne povestește că, după primele două săptămâni de ședere în Afganistan, știa deja „racheta de 5 dimineața, de prânz sau cea de 7 seara etc”. Pentru jandarmul buzoian, experiența din Afganistan a însemnat o testare a limitelor, a profesionalismului și chiar un test de viață pentru că, după ce treceau zilnic rachete pe deasupra bazei, se poate spune că nu exista garanția zilei de mâine. „Cam toată perioada a fost dificilă în Afganistan. După ce colegii din celălalt contingent, care se aflau într-o bază situată între orașul Kandahar și baza mare din Kandahar, au fost atacați și a căzut un turn care apăra baza și au fost și victime, s-au ridicat plase anti sniper, s-au făcut dispozitive la intrare sub formă de zig-zag,  astfel ca mașinile capcană să nu intre în viteză în poartă. În schimb, fiind aproape de strada principală, se trăgea tot timpul asupra bazei. Eram acoperiți de zidurile acelea înalte, dar ca mental nu era tocmai confortabil. În spatele bazei era un sat cam la câțiva kilometri. Când mergeam la tragere, îi vedeam trecând cu cămilele. Pe lângă acel sat puneau rachetele care treceau deasupra bazei noastre. Printre cele mai intense trăiri pe care le-am avut a fost inițierea, adică prima rachetă. Am fost în baza mare, în Kandahar, și era o voce foarte drăguță, de femeie, care anunța atac cu rachete. Ni se făcuse instructaj înainte ce să facem. Trebuia în acel moment să fiu la duș. Am zburat în cele cinci secunde în care trebuie să-ți iei armamentul, tot ce ai pe tine și să ajungi în buncăr. Au fost cele mai lungi secunde din viața mea. Am avut misiuni aici în țară înainte, dar nu se compară cu ce simți acolo. Erau zgomote puternice în fiecare zi. Era aeroportul aproape, avioanele și elicopterele se ridicau mereu de la sol, iar mirosurile erau  insuportabile și foarte mult praf, căldură mare,  peste 60 de grade.  Când am ajuns acolo a plouat și a fost singura ploaie în cele 7 luni”.

Planuri de viitor

Cu ambiția caracteristică tinereții, plt. maj. Alexandru Baciu își dorește să devină ofițer. Este subofițer în cadrul Detașamentului 1 Mobil, dar a absolvit Facultatea de Drept „Titu Maiorescu” și un master pe investigarea actelor de terorism. Misiunea din Afganistan a fost utilă pentru pregătirea sa profesională, mai ales că a luat contact cu mentalități diferite și modalități diferite de organizare. „Erau și contractori acolo, nu numai armata americană sau cea britanică și am văzut felul în care erau organizați și felul în care interacționau și discutau. Așa că am interacționat și cu nepalezi, fijieni etc. A fost un schimb de experiență foarte util. Americanii erau organizați și structurați foarte bine, pentru că au cultura armatei foarte bine înrădăcinată. Unele proceduri le avem și noi. Acest schimb de experiență este valoros și ca modalitate unitară de acțiune”, spune Alexandru Baciu.