Politic

FOTO I Comunicat: 8 Martie ecologist la Buzău

Fruntașii ecologiști buzoieni, respectiv președintele organizației județene a PER, Cătălin Vlanghe, și vicepreședinții organizației, Grigore Costin Matache și Alexandru Daniel Dimitrescu, au marcat ziua de 8 Martie  felicitând buzoiencele pe care le-au întâlnit în parcurile și în principalele cartiere din oraș, cărora le-au împărțit flori și gânduri frumoase.

O bună ocazie pentru liderul ecologist buzoian să facă cunoscut faptul că PER Buzău s-a mutat în noul sediu din cartierul Dorobanți, unde i-a invitat pe buzoieni să i se alăture, pentru că liniile și valorile Partidului Ecologist Român privesc în mod egal pe fiecare cetățean.

„Vom lupta pentru a implementa un mediu curat, sănătos și verde care să aibă impact în viața cetățenilor. De asemenea, ne concentrăm la noi acțiuni prin care lumea să ne cunoască mai bine, cum ar fi o acțiune deja demarată în acest sens, denumită Eco City Buzău, la care lucrează un număr însemnat de profesioniști în domeniul mediului. Este felul nostru de a convinge oamenii să ni se alăture și la nivel județean. Partidul Ecologist Român nu este doar un partid, este locul unde putem instrumenta și realiza un mediu și aer curat pentru viitorul nostru și al copiilor noștri!”, a declarat președintele organizației județene a Partidului Ecologist Român, Cătălin Vlanghe.

Text asumat de PER Buzău

 

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker