Actualitate

FOTO | Garda de Mediu Buzău, amenzi de aproape un milion lei în primele patru luni ale anului

În primele patru luni ale anului 2023, cei nouă comisari ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău au avut parte de o activitate intensă de control, care s-a lăsat cu amenzi usturătoare pentru cei care nu au respectat legislația de mediu. Comisarii Gărzii de Mediu Buzău au efectuat un număr total de 163 de inspecții, dintre care 65 au fost planificate și 98 neplanificate.

În ceea ce privește inspecțiile neplanificate, nouă controale au fost legate de respectarea condițiilor din actele de reglementare, 29 au venit ca urmare a unor sesizări/petiții, 20 au fost autosesizări, 35 au fost dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, două controale au vizat verificarea realizării măsurilor stabilite la controale anterioare, un alt control a fost efectuat cu alte autorități, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu diverse instituții la nivel județean, iar două inspecții au fost pentru verificarea unor obiective noi.

În urma acestor controale, au fost aplicate 96 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 de avertismente și 73 de amenzi în valoare de 964.000 lei. Comisariatul Județean Buzău al Gărzii Naționale de Mediu a înaintat și patru sesizări penale către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Principalele neconformități constatate în urma controalelor menționate au fost gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor deținute sau generate în urma desfășurării activității, abandonarea de deșeuri menajere sau reciclabile în zone nepermise, neluarea măsurilor necesare pentru limitarea emisiilor de poluanți în atmosferă, precum și necolectarea selectivă / separată a deșeurilor reciclabile în vederea valorificării.

Acțiunile întreprinse de comisarii de mediu nu au vizat doar controalele, ci aceștia
s-au implicat și în activități educaționale alături de elevii mai multor unități de învățământ din municipiu, în cadrul proiectului „Săptămâna Verde”. „Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, au coordonat și participat la activitatea din cadrul Proiectului «Săptămâna Verde», desfășurând acțiuni educaționale cu privire la importanța gestionării deșeurilor, păstrarea unui mediu mai curat, cât și însoțirea unor elevi, la vizite de lucru, în județul Buzău, la societăți care reciclează/valorifică deșeuri,  alături de elevi și cadre didactice de la unitățile de învățământ: Școala Gimnazială «Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu», Școala Gimnaziala Nr. 11, Școala «Nicu Constantinescu», Colegiul Național «Bogdan Petriceicu Hasdeu», Liceul Teoretic «Alexandru Marghiloman»”, a transmis Garda de Mediu Buzău, într-un comunicat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker