Educație

FOTO / Elevii de la Economic s-au întrecut în firme de exercițiu

În contextul economic actual, firma de exerciţiu reprezintă o metodă inovatoare de învăţare pentru elevi, care vine în întâmpinarea cerinţelor în continuă diversificare de pe piaţa muncii, realizând o abordare transdisciplinară a învăţării. Elevilor de la Economic li s-a oferit posibilitatea să simuleze înființarea unor firme și să le prezinte în cadrul unei competiții de profil. Prin urmare, elevii Colegiului Economic buzoian s-au întrecut într-o competiție care viza înființarea unor firme de exercițiu. Este vorba despre etapa pe școală a competiției anuale Business-Plan, organizată de Ministerul Educației și Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), prin intermediul inspectoratelor școlare/unităților de învățământ subordonate – în parteneriat cu autoritățile administrative publice locale, cu instituții de învățământ superior și de cercetare, organizații nonguvernamentale, operatori economici reprezentativi, asociații patronale din domeniile economice pentru care se organizează formare profesională, organizații sindicale etc. -, care a avut loc la Colegiul Economic Buzău. Etapa județeană va avea loc tot aici, în data de 31 martie.

Din comisia de evaluare au făcut parte profesorii Magdalena Ardeleanu, Măriuca Budău – cadre didactice cu experiență în crearea și coordonarea firmelor de exercițiu – și Diana-Mihaela Stancu, responsabilul catedrei de Tehnologii.

Juriul a desemnat câștigătoare proiectele care vizau firmele de exercițiu „FE Pet Royal” și „FE GreenLife”, care vor reprezenta liceul la etapa județeană de la Colegiul Economic Buzău, din data de 31 martie.

Prima firmă are activitate de dresaj și îngrijire animale, în timp ce a doua oferă facilități de cazare pentru vacanțe; ambele firme au fost create de elevi și vor reprezenta Colegiul Economic în etapa următoare a competiției. Mai exact, „Pet Royal” a fost realizat de echipa clasei a-XI-a F, formată din elevii Daria Florea și Alexia Șarpe; obiectul de activitate al firmei de exercițiu propus de această echipă a fost îngrijire, dresaj și găzduire a animalelor de companie (CAEN 9609, 9499), iar activitatea elevilor a fost coordonată în acest caz de cadrele didactice Adriana Anton și Cristina Drenea.

GreenLife” este o firmă de exercițiu înființată de echipa clasei a-XI-a I, formată din elevii Marius Dumitrașcu, Alina Lungu și Alexandra Grozavu; obiectul de activitate al firmei propuse de această echipă se referă la facilități de cazare pentru vacanțe, restaurant, activități de creație artistică (CAEN 5520, 5610, 9003); activitatea echipei a fost coordonată în acest caz de Cătălina Poștovei, Adina Enuș și Rodica Stănescu.

Ce alte proiecte au mai făcut elevii

În etapa locală au mai intrat în competiție și alte proiecte. Unul dintre ele este „Comorile stupului” și a fost realizat de echipa clasei a-XI-a A formată din Alexandra Neagu și Alexandru Gherase; obiectul de activitate al firmei propuse în acest caz este creșterea albinelor, comerț cu amănuntul al altor produse alimentare în magazine specializate (CAEN 0149, 4729); proiectul a fost coordonat de profesoarele Adriana Anton și Adina Enuș.

Un alt proiect, „Akadia”, aparține echipei clasei a-XI-a C, formată din Adriana Iordache și Daria Constantin; obiectul de activitate al firmei propus de această echipă este fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei și a produselor zaharoase, baruri și alte activități de servire a băuturilor (CAEN 1082, 5630) și a fost coordonat de cadrele didactice Cătălina Poștovei și Adina Enuș.

Clasa a-XI-a D a participat cu echipa formată din Rareș Ivașcu, Ștefan Ciocan și Lăzărică Doru; obiectul de activitate al firmei propus de această echipă cuprinde activități de design specializat (CAEN 7410). Proiectul „New Vision” a fost realizat sub coordonarea cadrelor didactice Cătălina Poștovei, Adina Enuș și Roxana Buie.

„Macondo” este un alt proiect și aparține echipei clasei a-XI-a E formată din Andreea Radu, Iuliana Manea și Andreea Lăteață; obiectul de activitate este baruri și alte activități de servire a băuturilor, alte activități recreative și disctractive (CAEN 5630, 9329) și a fost coordonat de profesoarele Cătălina Poștovei și Adina Enuș.

Metodă eficientă de învățare

Competiția se desfășoară la nivel local, județean, regional și național și are ca scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor. Aceasta constă în prezentarea, de către elevii implicați, a unor planuri de afaceri ale firmelor de exercițiu, o metodă de învățare foarte eficientă utilizată îndeosebi în clasa a XI-a și a XII-a, care familiarizează participanții cu activitățile specifice mediului real economic.

„Deși preluate, firmele de exercițiu au fost substanțial îmbunătățite, elevii dovedind implicare personalizând planurile de afaceri și dezvoltând ofertele de produse și servicii. Evaluarea nu a fost ușoară, echipele acumulând punctaje foarte aproapiate conform criteriilor luate în discuție. Dincolo de precizările importante legate de ideea de business, utilizarea noilor tehnologii și politica de finanțare, fiecare echipă a reușit să îmbine comunicarea verbală, nonverbală și paraverbală cu succes livrând o prezentare cuprinzătoare, clară și atractivă”, spune prof. Diana-Mihaela Stancu.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker