Cultură

FOTO | Ei sunt câștigătorii concursului de cultură generală organizat de Biblioteca Județeană

Aproximativ 20 de el­evi buzoieni s-au confruntat, miercuri, în cadrul concursului de cultură generală organizat în premieră de Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”. Este vorba despre concursul „Bibliotecarii întreabă, cititorii răspund”, un concurs organizat pe două grupe de vârstă: gimnaziu și liceu.

Participanții au fost exclusiv elevi cu permis de intrare la bibliotecă. Aceștia au fost invitați în una din sălile instituției, unde au primit foi cu 30 de întrebările de cultură gene­rală din trei domenii: istorie, limba română și geografie. „În ce an a fost adoptată prima constituție a României?”, „Al cui nepot a fost Vlad Țepeș?”, „În ce secol se desfășoară acțiunea romanului Enigma Otiliei?”, „Câți președinți a avut România începând cu anul 1967?”, sunt doar câteva dintre întrebările la care concurenții au avut de răspuns.

La final, lucrările au fost corectate de organizatori, iar primii trei concurenți de la fiecare secțiune au primit premii din partea Bibliotecii Județene și a Consiliului Județean, înmânate de directorul Sorin Burlacu și președintele Petre Emanoil Neagu.

Câștigătorii primei ediții a concursului „Bibliotecarii întreabă, cititorii răspund” sunt: GIMNA­ZIU – Teodora Andreea Spânu (clasa a VII-a, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”), Adrian Florin Frățilă (clasa a VII-a, Școala „Ion Crea­ngă”), Alexandru Rînciog (clasa a VII-a, Școala „Ion Creangă) și LICEU – Rareș Andrei Furtună (clasa a XI-a, Colegiul Național „M. Eminescu”, Alexandru Mandache (clasa a XII-a, Colegiul Național „M. Eminescu”), Iuliana Andreiana Marin (clasa a X-a, Colegiul Național Pe­dagogic „Spiru Haret”).

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker