Monden

FOTO / Diana Ioniță, nașă la puterea doua!

O dată în negru, o dată în roșu! Căci nașa trebuie să ia ochiul oricărui petrecăreț, după cum se spune din bătrâni; așa că Diana Ioniță a strălucit din nou din postura de părinte spiritual zilele trecute, fiind din nou nașă de cununie alături de soțul ei, Marian. Dacă în luna aprilie optase pentru mătase neagră, pălărie, pietre, pantofi și broșă argintie, iar turcoazul a fost varianta pentru seară, acum, în iunie, cântăreața a ales negrul pentru seară și roșul aprins pentru zi, tot cu bijuterii și pietre argintii.

Cei doi nași și-au cunoscut primii fini pe scenă, pentru că și Cătălina Ion cântă de mică, ca și Diana și Marian. La o săptămână distanță de prima cununie civilă, Diana i-a însoțit pe cei doi, Cătălina și Alin, și la biserică, pentru ceremonia religioasă, iar apoi a urmat o petrecere restrânsă. „Să ne trăiască primii fini! Cu mare bucurie, astăzi suntem nași! Casă plină de iubire, acum și întotdeauna!”, a scris Diana pe rețelele de socializare după prima „nășire”.

Câteva săptămâni mai târziu, Diana și Marian și-au luat alte haine de sărbătoare, pentru un alt cuplu de prieteni. „Am nășit și am petrecut, iar oameni dragi ne-au fost alături!”, și-a anunțat fanii Diana după cununia Cristinei și a lui Cosmin, unde alaiul a fost imens, atât din partea finilor, cât și a nașilor. Au însoțit-o la marea petrecere pe Diana colegii de scenă, prietenii, apropiați din familie, alături de care a dansat și a petrecut până în zorii zilei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker