Sport

FOTO | De data aceasta, adevărata „Glorie” a fost cea de la Bistrița

Meci fără istoric, duminică seară, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi. Atmosfera încinsă și la propriu și la figurat nu s-a transmis și către fetele lui Daniel Anca, sportive care au început timorat meciul, permițându-le adversarelor să ia un avans important încă din start. La fel se întâmplase, de altfel, și la Brăila.

Buzăul a avut un singur moment când s-a apropiat la două goluri de adversare, în minutul 14, după reușita Dariei Bucur (6-8). În rest, Bistrița a fost echipa mai bună, poate și grație unei omogenități pe care Gloria nu o are încă. Șase goluri au avut oaspetele avans la pauză, 18-12, scor aproape imposibil de remontat de o echipă care parcă nu s-a sudat, încă, în acest început de sezon.

Debutul celui de-al doilea mitan a fost controlat tot de Bistrița, ardelencele ajungând la plus 7 în minutul 32, după golul Morenei Tamires. Au urmat câteva minute bune ale Gloriei, cu trei goluri consecutive, semnate de Papp, Pal și Ilyina, iar asistența începea să spere. Ecartul de pe tabelă a oscilat, preț de zece minute, între patru și cinci goluri, fetele de la Buzău s-au zbătut, dar pe undeva  diferența a fost făcută de valoarea individuală. În minutul 46, Niombla înscria pentru 26-19 și stingea, la figurat, lumina în Sala Sporturilor. În ultimele zeceminute, Bistrița a avut grijă să conserve rezultatul, s-a apărat bine și a speculat cam orice breșă din sistemul defensiv conceput de Daniel Anca. La final, un 34 la 29, scor care consemnează un start ratat al Gloriei.

Statisticile de după meci ne edifică, oarecum, asupra a ceea ce s-a întâmplat duminică seară. Câteva dintre jucătoarele de la Buzău au avut procentaje excelente. Tamara Pal, zece reușite din 13 încercări, Ilyina opt din nouă, Burlachenko patru din cinci. Din păcate, celelalte nu prea au avut oportunitatea sau curajul de a-și asuma riscuri. Fanta Keita, Iuganu și Hawa N’Diaye au înregistrat câte un singur șut către poartă, Moroianu două. Tot două încercări a avut și Nicoleta Papp, însă ambele au fost fructificate. Nici portărițele n-au prins o zi de grație, Nenezic parând patru șuturi din 14 iar Măzăreanu șase din 21.

Etapa viitoare, Gloria are din nou o misiune incredibil de grea, dacă nu imposibilă, în deplasarea de la Râmnicu-Vâlcea. Fosta campioană a reușit câteva transferuri excelente și se anunță o pretendentă clară, la podiumul Ligii Florilor. De altfel, a început ca din trombă sezonul cu două victorii în primele două meciuri.

Articole similare