FOTO | Cum a publicat Marin Preda amintirile regizorului Nicolae Cabel de pe Valea Buzăului

Cea mai recentă întâlnire a scriitorului și regizorului buzoian Nicolae Cabel cu publicul buzoian, care a fost pusă la cale de Biblioteca Județeană, a fost presărată de momente emoționante datorită amintirilor acestuia despre locul natal, despre primele sale publicații – care nu au fost volume de poezie, așa cum s-ar aștepta cei care cunosc cele mai recente creații  ale sale -, pe care le-a împărtășit, cu generozitate, cu cei prezenți.

Buzoianul Nicolae Cabel a relatat și împrejurarea prin care a ajuns să scrie o carte cu amintiri legate de Valea Buzăului, pe care apoi să i-o publice chiar Marin Preda. „Eu nu am debutat cu poezie. Am avut șansa să mă gireze  – și sunt onorat în continuare -, doi mentori fabuloși: în materie de film Victor Iliu și în materie de scriere Marin Preda. Am debutat cu cartea care se cheamă <Somnul pe râu>, pe care mi-a publicat-o Marin Preda. Înainte de a-mi publica volumul am avut o discuție de o oră cu el,  care rămâne pentru mine o lecție uluitoare. Marin Preda era un tip exigent. Citea tot ce publica editura. Redactorul de carte, redactorul șef adjunct, Cornel Popescu, citeau și îi referau despre cartea respectivă; dar până nu citea el cu mare atenție nu dădea drumul la niciun fel de pagină de publicație. Așa am debutat eu în 1978, cu un volum de povestiri-nuvele”, a povestit Nicolae Cabel.

El mărturisește că a amintit acest episod pentru că a fost onorat ca prima sa carte să aibă girul lui Marin Preda. Și acea primă carte este inspirată din ceea ce a preluat din drumurile sale pe Valea Buzăului, unde își are rădăcinile. Nicolae Cabel a relatat cum bunicii lui s-au  aflat printre cei din grupul care a înființat comunitatea buzoiană Calvini. „Poate unii știți, poate nu știți, rădăcinile mele sunt în Calvini. Tatăl meu aparținea unei familii care, după înăbușirea «Mișcării calviniste» (…),  a coborât pe Valea Buzăului și a întemeiat acolo o așezare care s-a numit Calvini. Inițial, după cum spune și Basil Iorgulescu, făceau și ceramică neagră. Familia bunicului meu, Ion, fiind foarte săracă, unii dintre copii au fost, cum se spunea atunci, luați de suflet. Așa se face că tatăl meu, Gheorghe, a fost luat de suflet de cineva din Pogonele. Mormântul lui Ion Cabel, bunicul meu, și al Mariei Cabel, soția lui, sunt și acum în Pogonele; îi mulțumesc domnului profesor Stelian Grigore pentru că m-a ajutat să le descopăr. Deci, cartea aceea are rădăcinile pe Valea Buzăului, din Calvini”, spune Nicolae Cabel.

Cum a ajuns de la proză la poezie

Chiar dacă a debutat cu proză, Nicolae Cabel a preferat să scrie mai departe poezie și datorită ușurinței de a constrânge ideile, obișnuință pe care a căpătat-o în activitatea sa de regizor, când documentarele sale trebuiau să se încadreze în maxim 10 minute.

„Eu am debutat cu proză; ulterior am mai publicat și proză, dar am rămas pe tiparul sonetului pe care îl socotesc ca formă și ca structură extrem de generos și extrem de exigent. Celor care mă întreabă le spun că sunt regizor de film; am făcut numai documentar în condițiile în care la Studiourile Sahia eram obligați ca să nu depășim 10 minute în film documentar. Cu două excepții am obținut o derogare. Odată cu un film făcut la Zarea, unde era o tabără de plasticieni și era compozită. Erau acolo și unguri și români și evrei și germani. Am obținut 15 minute pentru un film, așa cum la vremea respectivă am obținut o derogare pentru un film de 15 minute despre fostul meu profesor Victor Iliu. Faptul de a te bate cu fiecare fotogramă și cu fiecare silabă de sunet, astfel încât în 10 minute să aibă rotunjime, densitate, să aibă stare și să aibă și idee, m-a făcut să nu-mi fie greu să cultiv și să iubesc forma sonet”, a mai povestit regizorul buzoian.

Valea Buzăului, în documentarele regizorului buzoian

Dacă în plan scriitoricesc nu a rămas dator Ținutului Buzăului, nici pe palierul filmului nu s-a întâmplat acest lucru. A făcut peste 100 de filme documentare, mare parte dintre ele făcând referile la locuri ale Buzăului.

„Pentru marele ecran am făcut un film aici, în Buzău, care se chema <Pledoarie pentru tinerețe>; este un film despre 1.500 ani de atestare documentară a orașului Buzău; am mai făcut un film despre herghelia de la Rușețu, care se cheamă «Caii de dimineață». Am mai făcut trei filme cu care mă mândresc, pentru că într-o zi cineva le va folosi ca document: construirea barajului de la Siriu. Atunci am trăit o camaraderie foarte frumoasă cu Corneliu Andrei, un alt buzoian, inginer constructor în materie de hidroconstrucții și el absolvent al Liceului Hasdeu; primul film l-am făcut în 1976; mi-am  propus să revin din cinci în cinci ani. Al doilea l-am făcut în 1981 și al treilea l-am făcut în 1986. Al patrulea film urma să-l fac în 1991. Sunt mândru că am onorat într-un fel acest spațiu cu niște repere”, a spus Nicolae Cabel.

Regizorul buzoian este convins că filmul lăsat în urma sa va fi unul din reperele documentare care vor folosi într-o zi pentru istoria Buzăului. Ultimul film făcut de acesta este din anul 1986, la Siriu și se cheamă „Curaj pentru fiecare zi”.

Cine este Nicolae Cabel

Nicolae Cabel a realizat peste o sută de filme documentare, de scurt şi mediu metraj, pentru marele ecran şi televiziune; este membru titular, în  Uniunea Cineaştilor, din 1977; parte din filmele sale intră în selecţia unor competiţii naţionale şi internaţionale consacrate genului – Bucureşti, Sibiu, Târgovişte, Piteşti, Costineşti, precum şi la Montreal, Valladolid, Bilbao, Santarem, Cracovia, Bombay, Leipzig, Tampere, Budapesta, Roma fiind distinse cu aproximativ 50 de premii; membru în jurii de film, naţionale şi internaţionale.

Numele lui Nicolae Cabel se află deja în două enciclopedii mondiale ale filmului. În ceea ce privește scrierile, are multe volume dintre care amintim: „Somnul pe râu” (nuvele, 1978); „O cometă în cuşcă” (poeme, 1996); „Victor Iliu” (monografie, 1997); „Lăstun, sub strigătul frunzei” (poeme, 2010); „Victor Iliu, surîsul rezistenţei” (monografie, 2011); „Victor Iliu”, surâsul rezistenţei (monografie, ediţia a II-a) 2012; „Victor Iliu, a desena timpul” (mărturii, 2012); „O cometă în cuşcă” (poeme, ediţie definitivă, 2013);„ Sentimentul clepsidrei” (confesiuni, opinii, 2013), volum inclus în caseta (cu acelaşi titlu) şi un DVD ce cuprinde filme documentare al căror autor este; „Victor Iliu, fuga temporum” (monografie-album, 2013); „Aorta unei portocale” (poeme 2014); „Cronos, pe balansoar” (poeme, 2014); „Alfasonete şi alte poeme” ( 2014).

În anul 2004 Ministerul Culturii şi Cultelor îi acordă Diploma de Excelenţă, iar în 2005 Rotary Club Buzău îi acordă Distincţie de Merit. În același an, 2005, Primăria Municipiului Buzău îi conferă titlul de Cetăţean de Onoare. În 2008 primește Medalie aniversară (cu brevet, pentru merite în cinematografia naţională)  de la Uniunea Cineaştilor.