FOTO | Cum au fost folosite tehnica de acum 250 de ani și arta decorurilor de cinema pentru restaurarea porților Mănăstirii Bradu

Porțile Mănăstirii Bra­du au fost „deschise” la începutul acestui an pentru  vizitatorii Muzeului Jude­țean Buzău. După o restaurare care a durat circa doi ani și jumătate, în Laboratorul de Restaurare și Conservare al Muzeului Națio­nal al Bucovinei din Suceava, porțile, cu o vechime de aproape 250 de ani, își dezvăluie impresionanta istorie în fața celor care trec pragul Muzeului Județean.

Ele au fost contextua­lizate din punct de vedere expozițional prin realizarea unei butaforii care repre­zintă un zid, la care a lucrat, în principal, Alexandru Anghel, un muzeograf cu o experiență în realizarea decorurilor de film ce s-a dovedit a fi de neprețuit pentru  punerea în valoare a acestei opere de artă. Comparativ cu ceea ce exista la Mănăstirea Bradu, la Muzeu nu s-a putut realizat bolta dublă, din lipsa spa­țiului. În rest, după restaurare, porțile, la care, spun specialiștii, ar fi bătut chiar Tudor Vladimirescu în urmă cu 200 de ani, par a mai rezista câteva sute de ani de aici înainte. Aceste ultime porți masive ale  mănăstirii ortodoxe Bradu – fostă mănăstire de călugări greci, care datează dinainte de 1821,  situată în comuna Tisău, pe malul stâng al Nișcovului -, a păstrat în plăcile blindajului de metal proiectile de plumb trase de eteriști. Ele au fost recuperate de restauratori și se găsesc  în nișele special amenajate lângă porți, la Muzeul Județean.

Prezent la evenimentul de deschidere a celei mai noi expoziții permanente a Muzeului Jude­țean, expertul restaurator la Muze­ul Național al Bucovinei, Cristi Cureleț, a oferit informații prețioase despre ce înseamnă această operă de artă, în ce a constat dificultatea restaurării ei și care este, până la urmă, povestea porților. „Porțile au fost o provocare, atât ca patrimoniu, mai ales că știam, cine știe, poate și Tudor Vladimirescu a bătut la aceste porți”, a spus Cristi Cureleț. Cealaltă provocare venea din faptul că era un obiect mare ce trebuia supus restaurării.  „Avem noroc că suntem și singurul laborator care avem oameni care să ne ajute la manipularea lor”, a mai spus acesta. Specialistul restaurator a apreciat reușita ancadramentului porților care îl transportă pe vizitator în timp, până la locul unde aceste porți ofereau siguranță și protecție mănăs­tirii. „Îl felicit pe domnul care a făcut ancadramentul. Eu l-am văzut ca în fotografii. Intuiam cum lucrează. Aș fi vrut să fac o vizită la Bradu, la mănăs­tire, dar am văzut fotografiile”, a mai spus Cristi Cureleț.

Amenajare cu experți în decoruri de film

Dacă restaurarea por­ților a fost dificilă, nici realizarea ancadramentului nu a fost  ușoară, ea fiind făcută în decurs de patru luni. „Am avut alături de mine oameni cu inițiativă care, la rândul lor, și ei sunt la fel de importați ca și mine în realizarea zidului. E vorba de Mihaela Molină și Florin Nistor, colegii din  muzeu. Inițial am făcut fotografii și am fost la sit. Am studiat desenul pe care îl fac cărămizile și pietrele împreună, pentru că zidul este compus și din cărămizi și din pietre, nu este dintr-un singur material, ceea ce a creat și un pic de dificultate, dar și un aspect mai interesant, un ritm pe suprafață. Am plecat de la originea materialelor care au fost folosite acolo, pentru că mai târziu am dorit să adaug un pic de culoare și ne-am îndepărtat un pic de esențele pietrelor și nu am realizat doar pietre din calcar, ci am adăugat și pietre de râu, unele mai lucioase, cu inserții, să creăm estetică”, spune Alexandru Anghel.

Ancadramentul este realizat din polistiren, o structură de rigips montată pe montanți. „Am sculptat polistirenul și am intervenit cu baze cromatice, tonuri inițiale, mai saturate, mai aprins colorate.  Pietrele au fost pictate integral, peste care am încercat să integrăm cromatic valoric toată suprafața ca să se lege între ele, iar spre final am adăugat patina, care aduce în prim plan <suferințele> pe care le-a trăit zidul acesta,  cum ar fi reinterpretarea prezenței mușchilor pe perete”, precizează Anghel.

La realizarea ancadramentului, Alexandru An­ghel s-a folosit de cunoș­tințele acumulate în perioada în care a lucrat pe platourile de filmare din Buftea. „Eu am făcut decor de film în perioada 2006-2008. Am lucrat la vreo patru filme, dintre care unul a fost istoric. Am lucrat la decorul unui  film de fantezie, unul de groază, de suspance și unul istoric, de producție italiană; acolo am avut privilegiul să lucrez cu echipe de decor foarte bine pregătite, care m-au învă­țat o sumedenie de lucruri. Am lucrat într-o echipă de englezi, în care, unul mai în vârstă lucrase la filme celebre,  precum <Războiul stelelor>, și avea un portofoliu foarte bogat;  toți aveau abilități pedagogice, mai ales la primul meu film. Au trebuit să mă învețe. Eram în timpul mastera­tului”, povestește muzeo­graful Alexandru Anghel.

Forjă construită ca pe vremuri

Specialiștii  au studiat și  tehnologia de realizare a porților, o tehnologie deosebită având în vedere că elementele din lemn au fost puse pe traversele orizontale, care la rândul lor erau consolidate cu traverse în  forma literei Z prin găurire. „În găurile respective s-a aplicat câte un cep de esență mai moale din tei și plop, după care, din aceste cepuri în lemn moale, au fost introduse cuie metalice propriu-zise. După care s-a trecut la completarea porților pentru că aveam multe zone lacunare, zone care erau compromise din punct de vedere al rezistenței materialului; acestea au fost completate. Provocarea cea mai mare a fost la cuiele metalice, deoarece acestea, din cauza zacerii și a unei corodări extinse, am fost nevoiți să ne facem o forjă, și cu forja aceia improvizată pe care   i-am arătat-o și domnului director, am reușit să redăm, cât de cât, un miez metalic, care să permită prelucrarea la rece acestor cuie metalice”, a relatat operațiunile făcute specialistul restaurator.

Piese transportate la laborator cu ajutorul Armatei

Restaurarea porților a fost făcută de o echipă de specialiști, un colectiv de la muzeu și laboratorul de restaurare de la Suceava. „La sosirea porților în laborator – îmi aduc aminte și acum, au sosit cu o mașină a Armatei și cu o echipă fantastică de la beneficiar -, prezentau tot felul de degradări specifice condițiilor în care au zăcut anterior preluării lor de către Muzeu, prin anii ’70. Piesele au stat expuse în aer liber, aveau tot felul de ata­curi biologice, atât de insecte, cât și de mucegai și putregai în special. Ele prezentau tot felul de intervenții ulterioare necores­punzătoare din punctul nostru de vedere. La vremea respectivă erau perfecte pentru că au încercat să prelungească, pe cât posibil, viața obiectului și poate a rezistat tocmai datorită acelor intervenții. Urmele intervențiilor le regăsiți în cele trei nișe iluminate, reprezentate prin tot felul de cuie și tot felul de copci, poate că datorită acelor intervenții piesa a ajuns până în zilele noastre”, mai povestește muzeograful Alexandru Anghel.

Au fost recuperate di­ferite lucruri din aceste porți. Printre altele, și un bilet de autobuz care data de dinainte de Revoluție: „La momentul în care am început să demontăm elemente de metal – având în vedere că trebuiau înlocuiți montanții porților -, ne-am dat seama că dedesubt sunt tot felul de <depozite>; am găsit un bilet de autobuz de prin Bacău – costa 2,50 lei un transport în Bacău la vremea respectivă -, și depozite plecând de la se­mințe, resturi vegetale, excremente și cadavre de insecte. Am convocat o comisie conform normelor și am făcut o tehnologie care prevedea demontarea elementelor de metal”, mai spune specialistul restaurator.