Actualitate

FOTO / Cum au contribuit bunicii academicianului Adrian-Alexandru Badea la înființarea Colegiului Economic și a Bisericii Greci

Pagini noi din Istoria Buzăului au ieșit la iveală la în cadrul evenimentului  „Zilele personalităților buzoiene de ieri și de azi”, unde a fost omagiat academicianul cu rădăcini buzoiene Adrian-Alexandru Badea. Acesta, la invitația primarului Constantin Toma, a luat cuvântul în fața elevilor buzoieni și a oferit detalii în premieră despre bunicii săi și despre ceea ce au lăsat ei în urmă la Buzău, dar și despre tatăl său, fiu de țărani din Pleșcoi, care a ajuns să lucreze la Banca Națională a României. Evenimentul a fost moderat, ca de fiecare dată, de comandor (r) istoricul Adrian Marius Nicoară.

Evenimentul a avut loc după ce Consiliul Local al Municipiului i-a conferit academicianului titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău”: „Sunt foarte onorat pentru această distincţie deosebită, cea mai înaltă pe care poate să o acorde un oraş. Când mă apropiam de oraşul Buzău îmi aminteam de familia mea, de bunicii mei, de părinţii mei născuţi şi crescuţi pe aceste frumoase plaiuri buzoiene. Din păcate, s-au dus de mult. Eu cred că din cosmosul infinit ne pot vedea, poate ne pot şi auzi, şi vă rog să îmi permiteţi ca această distincţie să le-o dedic lor”, a spus acesta în ședința Consiliului Local.

La rândul său, în fața elevilor, cadrelor didactice și a altor personalități ale Buzăului care au participat la „Zilele personalităților buzoiene de ieri și de azi”, academicianul Adrian-Alexandru Badea i-a înmânat primarului Constantin Toma două medalii. Este vorba despre medalii omagiale cu chipul celor doi președinți ai Academiei Oamenilor de Știință din România, unul dintre ei având, de asemenea legături strânse cu Buzăul. „Pentru deosebita căldură cu care m-a primit domul primar, pentru meritele deosebite în gestionarea acestui municipiu, o acțiune dificilă, prezidiul Academiei Oamenilor de Știință din România a decis să-i înmâneze două medalii omagiale, care reprezintă bazorelieful celor doi președinți fondatori: prof. dr. Constantin Angelescu – și el legat mult de Buzău și care a devenit, într-un fel buzoian, a fondat această Academie în 1935 -, și cea de-a doua a fost prof. dr. Vasile Cândea, care a reînviat această activitate a Academiei de Științe în 1996; acesta a fost președinte timp de zece ani, și mi-a transmis mie ștafeta, să preiau conducerea acestei Academii”, a afirmat Badea.

„Rădăcini” buzoiene…

El a oferit auditoriului o prezentare de suflet a rădăcinilor sale buzoiene și, odată cu aceasta, și modele pentru tânăra generație. Și nu este vorba numai de parcursul său profesional și științific, ci și cel al familiei sale, pornind de la bunici și mai ales al tatălui său, care a răzbătut în viață prin rezultatele strălucite obținute în școlile pe care le-a urmat cu bursă, fără să fi avut sprijin din partea familiei, despre care povestește că era una de țărani pauperi din Pleșcoi. Bunicii din partea tatălui său au fost Iorgu și Maria Badea.

Biografia tatălui său este și o ilustrare a modului în care se putea clădi și cum se putea zdrobi o carieră în vremea comunismului. Tatăl său a fost singurul din familie care a putut învăța carte. A făcut școala primară  și „fiind șeful promoției școlii”, spune Adrian-Alexandru Badea, „directorul a căutat să-l trimită undeva la școală; părinții nu-l puteau întreține în Buzău și a avut norocul că, în 1919, s-a înființat o școală de contabilitate făcută de negustori ca să pregătească contabili pentru magazinele lor, școală care s-a transformat, doi ani mai târziu, în școală comercială superioară din Buzău, care astăzi este Colegiul Economic. A fost primul absolvent. Promoția sa se chema <promoția profesorului Nazarie>, pentru că era primul director al acestei școli. Și acolo a fost șef de promoție și a intrat la Academia de Studii Economice de astăzi, atunci Academia de Studii Comerciale și Industriale. Peste tot a fost bursier, pentru că sprijinul de la familie nu putea să existe. La terminarea facultății, a fost racolat de Banca Națională a României, fiind un student foarte bun. L-a trimis la studii în Germania și a făcut doctoratul la Universitatea din Frankfurt pe Main și a devenit doctor în științe economice. A lucrat în Banca Națională, răspunzând de relații internaționale până în 1950. Nu a vrut să intre în partidul care era la putere, pentru că era foarte religios. Credea în Dumnezeu și în spiritul acesta ne-a crescut și pe noi, copiii. A zis că nu vrea să facă parte dintr-un partid care este împotriva Bisericii. A trebuit să fie <reeducat> și, din șef de serviciu în Banca Națională și lector la Academia de Studii Economice, a devenit ajutor de fochist”, a relatat academicianul parcursul științific și profesional al tatălui său.

Bunicii din partea mamei sale au lăsat urme palpabile în istoria comunității de buzoieni, pentru că este vorba despre o familie de negustori care au investit pentru educația oamenilor. „Din partea mamei, se schimbă starea socială. Tatăl mamei, Alexandru Bodeanu, a fost unul dintre negustorii importanți ai Buzăului, în perioada dintre cele două războaie. A fost unul dintre cei care au sprijinit material realizarea bisericii negustorilor din Buzău, se numea <Biserica Greci> (Negustori) și a sprijinit înființarea școlii economice, a Liceului Economic din Buzău prin asociația aceea a negustorilor”, a mai povestit academicianul. Bunica sa din partea mamei, Elena Bodeanu, făcea parte, de asemenea, dintr-o familie înstărită.

Despre Adrian-Alexandru Badea

În ceea ce îl privește, Adrian-Alexandru Badea a obţinut în anul 1973, la Institutul Energetic din Moscova, titlul de doctor inginer în domeniul transferului de căldură. Activitatea didactică a desfăşurat-o în întregime în Universitatea Politehnica Bucureşti, unde a îndeplinit funcţiile de director de departament, decan, prorector şi, o scurtă perioadă, rector. Este conducător de doctorat, calitate în care a îndrumat şi coordonat 51 de doctori în ştiinţe, dintre care 11 în cotutelă cu universităţi importante din Franța şi Italia. A fost director al Şcolii Doctorale de Energetică a Universităţii Politehnica din Bucureşti, de la înfiinţare până în anul 2018.

Din anul 2003, timp de 11 ediţii, a fost preşedintele Conferinţei Internaţionale de Energie-Mediu. A fost vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi al Consiliului Naţional al Cercetării Stiinţifice. În anul 2007 a fost ales preşedinte al secţiei de Ştiinţe inginereşti, iar în anul 2012, vicepreşedinte al AOSR, devenind în 2016 preşedinte.Este comandor al Ordinului Militar de România, al Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de Clio şi al Ordinului „Pro Scientia et Innovatio”. Totodată, a fost decorat cu Ordinul Meritul pentru învăţământ şi este Doctor Honoris Causa la Universităţile Valahia şi „Andrei Şaguna”.

Activitatea de cercetare a buzoianului a fost valorificată în 23 de cărţi/monografii şi 11 cursuri universitare, 83 de lucrări, 131 de lucrări indexate în baza de date SCOPUS, 265 de lucrări indexate în Google Academic şi peste 170 de comunicări ştiinţifice la conferinţe naţionale şi internaţionale.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker