Actualitate

FOTO | Cum a fost sărbătorită Ziua Europei la Europe Direct Buzău

Europe Direct Buzău – având ca structură gazdă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură -, a sărbătorit Ziua Europei împreună cu comunitatea, o atenție deosebită fiind acordată elevilor liceelor buzoiene, pentru care a și organizat o interesantă și instructivă competiție ce a vizat aducerea în prim-plan a politicilor Uniunii Europene, de la mediu și ocuparea forței de muncă până la securitate. Este vorba despre un eveniment de amploare la care actorii principali putem spune că au fost elevii unităților de învățământ alături de care Centrul Europe Direct Buzău a creat o tradiție  în ceea ce privește realizarea de proiecte și activități comune.

Felicia Vîjdea

Unul dintre liceele bine reprezentate la acest eveniment dedicat Zilei Europei a fost  Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Școală Ambasador a Parlamentului European. Participarea elevilor acestui prestigios colegiu a fost consistentă, profesorul coordonator, Daniela Albu, fiind însoțită la activitățile Centrului Europe Direct Buzău de numeroși elevi voluntari în Proiectul Național „Școli Ambasador ale Parlamentului European”. Despre această unitate de învățământ buzoiană, managerul Europe Direct, Felicia Vîjdea, a amintit că a fost prima cu care Centrul a colaborat: „«Mihai Eminescu» a fost primul liceu  cu care am colaborat  începând  din 2013; aici au fost și primele acțiuni ale Centrului Europe Direct Buzău”.

Anca Fotin

În acest eveniment dedicat Zilei Europei a mai fost cooptat și Liceul Tehnic Buzău, unitate de învățământ devenită recent „Școală Asociată pentru UNESCO”. Aici colaborarea Centrului Europe Direct s-a realizat cu sprijinul profesorului coordonator Anca Fotin, o colaborare, de asemenea, devenită tradiție. Profesorul Anca Fotin a făcut parte din juriul care a evaluat lucrările elevilor buzoieni participanți la concursul de eseuri cu tema „Contribuția UE la democrația și pacea în lume”. „Pentru mine a fost o bucurie să văd că a fost un număr ridicat de lucrări, dar am fost impresionată și de calitatea lor. Nu a fost ușor de jurizat. Am raportat notarea  la respectarea structurii care a fost prestabilită  și apoi la acea latură particulară, subiectivă, care a îmbogățit cumva partea de documentare, și anume punctul lor de vedere; a contat acest din urmă lucru pentru că a arătat că au o idee despre ce apare acolo, faptul că sunt conștienți de lucrurile pe care au ales să le așeze pe hârtie pentru ca noi să le jurizăm. Am apreciat la partea de documentare ce informații au ales. Acești copii  inteligenți ale căror lucrări au fost în fața noastră vor avea de scris în continuare cu siguranță și alte lucrări și ne vor bucura cu tot felul de lucrări la nivel înalt, poate că unii dintre elevii care sunt aici, cine știe, ne vor reprezenta în instituțiile europene”, a spus Anca Fotin.

Previziunile profesoarei de la „Tehnic” s-au și adeverit, de fapt, pentru că, spre exemplu, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău are deja absolvenți care ne reprezintă în Parlamentul European, lucru care a fost reamintit la sărbătorirea Zilei Europei  de profesorul Daniela Albu. „Avem absolvenți care au făcut Studii Politice și deja funcționează la Biroul de informare, la Comisia Europeană, la Parlamentul European”, spune cadrul didactic, care se preocupă în continuare ca elevii colegiului să fie în contact prin proiectele desfășurate și prin parteneriatele cu Centrul Europe Direct Buzău, cu deciziile care se iau la nivel european. Împreună cu elevii voluntari în proiecte, ea a efectuat chiar și deplasări la Parlamentul European: „Am fost la Parlamentul European la Strasbourg și elevii noștri ambasadori au fost eurodeputați pentru o zi, în proiectul «Euroșcoala». Am câștigat un concurs național atunci. Au votat. Au propus legi s-au ambalat în plen să discute pe șase teme propuse; și elevii noștri chiar au fost interesați, raportori la grupele lor multilingve, din toate țările europene, au văzut că nu sunt mai prejos decât alți elevi din Uniunea Europeană, și că pot să-și expună ideile public, că sunt pe picior de egalitate cu toți ceilalți. Cam acesta este scopul proiectului: pe de o parte de a informa, iar pe de altă parte de a aplica, iar legătura cu Centrul Europe Direct este una extraordinară; pentru că acum, după ce am venit cu cele două grupuri, unul cu elevi de clasa a IX-a și unul cu elevi de clasa a XI-a din cadrul proiectului «Școli ambasador ale Parlamentului European», sunt elevi care și-au exprimat dorința de a deveni voluntari ai Centrului Europe Direct”, spune profesoara Daniela Albu.

Daniela Albu

În calitate de „Școală Ambasador a Parlamentului European”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” a inițiat, spune coordonatoarea proiectului Daniela Albu, și întâlniri cu parlamentarii europeni. „Prin acest proiect, noi putem să invităm în fiecare an europarlamentari. Am invitat europarlamentari români în ultimii ani; l-am invitat pe Andi Cristea  – care a fost și elevul școlii noastre – și a venit cu mare drag; anul trecut am avut-o invitată pe Claudia Strugariu, pe Maria Grapini în urmă cu doi ani. Am încercat să aducem oameni valoroși în fața copiilor, să vadă cum funcționează lumea asta europeană și care este rolul Parlamentului European”, precizează Daniela Albu.

De asemenea, tot la capitolul „parteneri tradiționali” ai  Centrului Europe Direct Buzău putem să amintim și alte licee buzoiene, precum Liceul „Grigore Moisil”, prin coordonatorul de proiecte Daniela Macadon, și Colegiul Economic, prin Cătălina Postovei. De altfel, Felicia Vîjdea, manager al Centrului Europe Direct a fost invitată și a participat pe 9 mai și la simpozionul Colegiului Economic Buzău – Școală ambasador a Parlamentului European; un simpozion dedicat Zilei Europei organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, ocazie cu care a avut loc  și premierea participanților la concursuri naționale, „Gala proiectelor internaționale”, lansarea broșurii „Împreună în Europa” și 30 de  proiecte internaționale realizate de  Colegiul Economic, care aniversează 100 de ani de existență.

Anca Damian

Concursul de eseuri, câștigat de elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”

Foarte mulți elevi buzoieni au participat la concursul de eseuri organizat de Centrul Europe Direct Buzău „Contribuția UE la democrația și pacea în lume”, despre valorile UE, situația actuală, așteptările cetățenilor cu privire la implicarea UE în contextul actual, realizările și viitorul UE. Juriul din care a făcut parte și directorul Palatului Copiilor, Veronica Trandafir, a desemnat drept câștigători trei elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”, „Școală ambasador europeană”. Ei au fost selectați dintr-un număr mare de participanți. Numărul mare de elevi  participanți la concursurile organizate de Centrul Europe Direct Buzău a devenit o constantă, spune directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Anca Damian: „Invitația am făcut-o către toate liceele. Foarte mulți copii au răspuns solicitării noastre.  Numărul  a fost suficient de mare  ca să ne demonstreze că este interesant pentru ei; de altfel, noi am  mai organizat concursuri  și am văzut că, de fiecare dată, am avut răspunsuri din partea elevilor, dovadă că sunt categoria cea mai implicată și cea mai interesată. Au descoperit mobilitățile, posibilitatea de a participa în proiecte  Erasmus și doamnele profesoare sunt active în acest domeniu și, de altfel, sunt și colaboratorii noștri tradiționali; implicarea în astfel de proiecte le permite tinerilor să observe mai bine  ceea ce înseamnă Uniunea și ce beneficii  aduce”.

Daniel Ionașc , Denisa Andreea Cojanu și  Ștefania Coconel,  elevi în clasa a X-a, la specializarea Științe Sociale, din cadrul Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”, sunt câștigătorii acestei competiții. Ei au fost premiați în cadrul evenimentului organizat la sediul Centrului Europe Direct Buzău,  în data de 9 mai, sub titulatura  „Ziua Europei, ziua noastră”.

Elevi de la Spiru Haret – câștigătorii concursului Contribuția UE la democrația și pacea în lume

Pentru Daniel Ionașc, ocupantul locului I, această competiție este prima la care participă și rezultatul obținut, precum și atmosfera în care s-a petrecut activitatea, îl determină să își dorească să continue activitatea de voluntariat. Elev în clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, el își dorește să ajungă student al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu” din București. „A fost o experiență frumoasă. Am ajuns să fiu în proiect datorită doamnei diriginte, Felicia Boșcodeală, care ne-a oferit suportul să ajungem aici și care ne-a implicat în tot felul de proiecte printre care și acesta. Dacă anul trecut nu am avut ocazia să participăm la proiecte de voluntariat fiind pandemie, anul acesta dorim să ne implicăm cât mai mult. O să continui cu voluntariatul. M-au inspirat și vorbele doamnelor și domnilor care au susținut prezentarea”, spune Daniel.  În ceea ce privește lucrarea pe care a realizat-o, Daniel afirmă  că aceasta face referire la contribuția Uniunii Europene, la democrația și pacea în lume. „Aici m-am legat în special de poluare pentru că asta m-a îngrijorat pe mine cel mai mult și în special de realizările Uniunii Europene și planurile de viitor, pentru a ajunge o Europă <mai verde>,  pentru a ne susține planeta și pentru a trăi mai sănătos”, a precizat Daniel Ionașc.

La sediul Centrului Europe Direct Buzău

Denisa Andreea Cojanu, ocupanta locului al II-lea, vrea să urmeze Facultatea de Drept la București. Ea a avut, de asemenea, coordonator pe Felicia Elena Boșcodeală,și a prezentat în lucrarea sa o tematică legată de pandemie, scoțând la iveală aspectele pozitive care au apărut în urma acesteia. „Eu m-am axat pe pandemie. Ea ne-a adus împreună mai mult decât oricând și ne-a făcut să conștientizăm că trebuie să fim mai uniți, să avem grijă de noi mai  mult și să fim apreciem ce avem, și să simțim că suntem aici și acum”. De asemenea, ea a mai abordat și problematica poluării. Cert este că, spune ea, că „acest proiect m-a făcut să fiu și mai interesată de cum eram și mi-a plăcut și atmosfera; acest proiect m-a făcut să fiu mai conștientă de mine și de faptul că eu am misiunea să-i ajut și  pe alții”.

Ocupanta celui de-al treilea loc, Ștefania Coconel, a ajuns în proiect tot  datorită dirigintei ei. Ea a prezentat în eseu punctul său de vedere despre două subiecte  de actualitate mondială: pandemia și războiul din Ucraina. „Am vorbit despre pandemie și despre războiul în care se află acum Ucraina. Mesajul meu a fost că trebuie să fim mai uniți solidari, și să-i ajutăm pe cei care au nevoie”, ne-a povestit Ștefania. Ea dorește să urmeze după absolvirea liceului Academia de Poliție.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker