Pandemia prin care trecem a impus izolarea la domiciliu. Așa, mulți din cei care au ales să plece din mediul rural pentru un trai mai bun, acum, puși în fața izolării, au ales să „fugă” la țară. Mulți s-au luat de grădinărit. Își plantează legume, pomi fructiferi, se reîntorc cumva la origini. Asta se poate fi o relansare a satului românesc. Tot vorbim de măsuri și programe care să încurajeze tinerii să își dezvolte o afacere în mediul rural, să-și construiască o viață acolo. Uniunea Europeană încurajează tinerii fermieri prin finanțări și scheme de programe care să-i determine pe aceștia să includă satul românesc pe lista lor de opțiuni de viitor.
Satul de câmpie are un specific, cel de deal și de munte, alt specific. Dar peste tot, ne izbește aceeași realitate cruntă.
În Buzău, din 82 de comune, 76 sunt alimentate cu apă potabilă și 15 au instalații de canalizare publică. Doar 13% din drumurile județene sunt reabilitate (conform datelor Institutului Național de Statistică din 2015). Sistemul de educație este deficitar. Sistemul de sănătate în zona rurală este subdezvoltat. Degeaba finanțezi tinerii pentru a construi ceva, dacă nu le oferi și posibilitatea să ducă un trai decent în proximitatea afacerii.
Sunt exemple de sate unde s-au construit comunități în jurul unor oameni care au ales să își trăiască viața la țară, care au ales să trăiască din turism, din meșteșugărit, din agricultură, din artă. În jurul lor s-a format comunitatea și, datorită lor, zona s-a dezvoltat și economic. O comunitate funcțională atrage după sine și alte persoane care se regăsesc în visul și în modul de viață al celor care au ales liniștea, cântecul păsărilor, libertatea, dar mai ales să respire un aer curat, departe de poluarea urbană.
În perioada asta am făcut mult voluntariat, am căutat bătrânii singuri, fără niciun sprijin, pentru a le oferi pachete cu mâncare. Așa, ne-a izbit realitatea cruntă. Sate goale, case părăsite, vise spulberate, lacrimi de disperare ale bunicilor și părinților noștri. Accesul la ei se face extrem de greu, pe unii îi mai ajută poștașul satului, pe unii nici atât. Am constatat că oamenii nici nu mai știu să primească. Prima lor întrebare e ce trebuie să facă în schimbul gestului nostru. Ce trebuie să dea la schimb? E greu și e multă durere. După o zi de voluntariat, ne simțeam ca după o săptămână de muncă intensivă. Un mare consum emoțional.
Ruralul românesc a fost cel mai afectat după revoluție. Drumurile s-au stricat din ce în ce mai rău, evident că interesul autorităților locale pentru a repara aceste drumuri e inexistent. De ce ai investi într-un drum care duce către un sat cu două case locuite? Știți ce potențial agricol are, de exemplu, Satul Oleșești din Comuna Pîrscov? Extraordinar! Este ideal pentru culturi de livezi. Dar cine să o mai facă? Hectare întregi de teren abandonat. Case care se dărâmă, povești care vor muri odată cu ele. Istorie în ruinele unui regim care nu vrea sau nu poate. Administrații locale fără viziune, fără perspective, fără planuri. Așadar, de ce ai investi într-un sat cu două case locuite? Pentru a reînvia acest sat, pentru a atrage noi locuitori, pentru a avea mai multe case locuite, mai mult teren lucrat, o economie locală activă și o comunitate unită și dinamică.
Text asumat de Partidul Libertății, Unității și Solidarității
– Organizația Județeană Buzău
