Administrație

FOTO | Cinci personalități buzoiene și-au plantat propriii stejari în Parcul Crâng

Inițiativa unui tânăr buzoian a fost pus în practică astăzi de către Primăria Buzău, ocazie cu care patru cetățeni de onoare, personalități marcante în domeniul lor de activitate, au inaugurat, în Crâng, Rotonda Personalităților Buzoiene.

Dan Puric, Benone Sinulescu, Florentina Ioniță-Radu (general de divizie, comandant al Spitalului Miliar Central), Marius Andruh (academician, profesor universitar), Costel Vînătoru (inginer, cercetător, preot, director al Băncii de Gene) au plantat în zona Obeliscului șase stejari care începând de astăzi le vor purta numele. De asemenea, unul dintre stejari a fost plantat în numele buzoianului Greg Scărlătoiu (diplomat, expert în drepturile omului, director al Committee for Human Rights in North Korea din Washington, D.C.) de către directorul Școlii nr. 5, Nicoleta Sarafoleanu.

Cu aceeași ocazie au fost „botezați” alți șase stejari seculari din Parcul Crâng, care au primit numele unor mari personalități buzoiene care nu mai sunt în viață: George Emil Palade (stejar „botezat” de elevi și conducerea Colegiului Hasdeu), Vasile Voiculescu (directorul Bibliotecii Județene, Sorin Burlacu), Pamfil Șeicaru (directorul cotidianului OPINIA, Călin Bostan), Dionisie Romano (preotul Mihail Milea), Margareta Sterian (elevi și conducerea Liceului de Arte), Nicu Constantinescu (primarul Constantin Toma).

Tot astăzi, de la ora 17.00, la Teatrul „G. Ciprian”, actorul Dan Puric va susține conferința „Menirea tinerei generații”. Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.

Evenimentele de marți s-au desfășurat pentru sărbătorirea personalității buzoiene a lunii februarie – Dan Puric.

DECLARATII SI VIDEO IN ZIARUL DE MAINE

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker