Educație

FOTO | Cercul de robotică „Homosapiens”, ultimele „antrenamente” înaintea etapelor oficiale ale BRD First Tech Challenge Romania

Membrii cercului de robotică „Homosapiens” al Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru etapa regională care va avea loc la Iaşi în perioada 13-15 martie, şi, bineînţeles, pentru finala naţională de la Cluj, din 27-29 martie. Pregătirile pentru cele două etape finale au continuat şi în acest an, cu participarea la două competiţii demonstrative, care au avut loc la Tecuci, pe 2 februarie, şi la Buzău, pe 8 februarie.

Cele două competiţii demo, care au simulat concursul oficial, au continuat pregătirile echipelor în­scrise în faza naţională a BRD First Tech Challenge Romania, atât din punctul de vedere al testării tehnice a roboţilor, cât şi din cel al antrenamentului pentru fazele oficiale. Dacă, la Tecuci, buzoienii au descoperit câteva vulnerabilităţi ale robotului, la Buzău echipa hasdeiană s-a clasat pe locul al treilea la calificări şi s-a situat în alianţa câştigătoare a concursului. Concursul de la Buzău a avut loc în sala de sport a Clubului Sportiv Şcolar, care a fost pusă la dispoziţia tinerilor cu sprijinul directorului instituţiei, profesorul Gabriel Nicolau.

„Dincolo de competiţie şi de dorinţa de câştiga atât etapa regională, cât şi finala, aceste meciuri – în care competitorii din ring sunt roboţii concepuţi şi construiţi de noi  – ne apropie foarte mult de ceilalţi participanţi din competiţie, pe care nu îi privim şi care nu ne privesc precum pe nişte adversari, ci ca pe nişte prieteni. Acest concurs ne oferă, de asemenea, ocazia să lucrăm la dezvoltarea noastră personală; orice problemă practică apărută în funcţionarea robotului ne aduce în lumea reală, unde trebuie să gândeşti şi să colaborezi pentru a o rezolva. Şi ar mai fi un lucru foarte important de spus, de această dată strict despre competiţia de la Buzău. Am izbutit să punem la punct, de la zero, un concurs al cărui program s-a derulat fără nicio abatere de la cele stabilite; noi, cei câţiva adolescenţi de la cercul de robotică, am demonstrat că suntem capabili să organizăm un eveniment de anvergură naţională”, spune Andrei Năpruiu, liderul Cercului de robotică „Homosapiens” al Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu”.

Membrii cercului de robotică „Homosapiens” care au participat la concursul demo de la Buzău sunt Ioana Arădoaie, Andrei Barbu, Andrei Baroian, Sebastian Besoiu, Mihai Bostan, Ştefan Costea, Radu Cujbescu, Daria Dima, Andrei Dumitru, Bianca Dumitru, Radu Hanganu, Camelia Ivan, Roxana Jercan, Ştefania Metescu, Luciana Mihai, Adrian Mortu, Andrei Năpruiu, Eduard Petre şi Rareş Sîrbu. În luna martie 2019, la finala BRD First Tech Challenge Romania, hasdeienii s-au clasat pe unul dintre locurile fruntaşe în faţa altor aproape 120 de echipe din toată ţara şi s-au întors acasă cu premiul Design Awards pentru aspectul robotului realizat de ei – „Nea Marin”, conceput în scopul prelevării de mostre de roci de pe alte planete – şi pentru proiecţia 3D a acestuia.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker