Actualitate

FOTO | Caravana „Votez pentru Sănătate” a ajuns la Buzău

Coaliția „Votez pentru Sănătate” a organizat la Buzău o dezbatere publică cu autorități locale, regionale și centrale, și un stand de informare pentru publicul larg, ca parte a campaniei de mobilizare publică „Votez pentru Sănătate”, prin care societatea civilă solicită o alocare de 9 la sută din PIB pentru Sănătatea Nouă.

Împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale din Buzău, cu reprezentanți ai pacienților și medicilor, reprezentanții Coaliției au discutat despre mecanismul de alocări bugetare pentru acoperirea serviciilor de sănătate la nivel local, soluții alternative de finanțare, infrastructura în sănătate, provocările cu care se confruntă pacienții, rolul medicinii primare, inclusiv la nivel local, și provocările personalului din spitalele din Buzău și din alte localități, precum și despre implicarea farmaciștilor mai ales pentru programe de educație și prevenție.

Pacienții români au nevoie să simtă că au parte de îngrijiri la standarde europene, indiferent că vorbim de pacienții din București, Buzău sau din alte localități din România, din mediul urban sau rural. Am considerat important să înțelegem cu ce se confruntă în mod real pacienții, medicii, reprezentanții spitalelor, farmaciștii, și să găsim soluții împreună cu autoritățile locale, pentru o Sănătate Nouă pentru pacienți”, a declarat Luminița Vâlcea, director executiv al Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), reprezentant al Coaliției „Votez pentru Sănătate“.

„Această inițiativă este esențială pentru a fi siguri că următorii patru ani, care vor fi dificili din punct de vedere bugetar, nu vor afecta și mai mult pacienții români. Milităm pentru găsirea unor soluții și mai ales pentru acces la inovație medicală, la tratamente de ultimă generație, salvatoare de vieți, pentru toți pacienții români”, a spus Dan Zaharescu, director executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente, organizație membră a Coaliției „Votez pentru Sănătate”.

La eveniment au participat și conf. dr. Carmen Orban, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, Adrian Robert Petre, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, jr. Simona Anghel, director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău, ec. Claudiu Damian, manager al Spitalului Județean de Urgență, dr. Dragoș Porumb, președinte Colegiului Medicilor Buzău, dr. Lotița Popescu, coordonator al Departamentului de Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate din cadrul DSP Buzău.

În cadrul campaniei, în data de 18 aprilie a fost organizat un stand de informare în centrul comercial Shopping City Buzău. Cei care au ajuns la stand au aflat informații despre demersul Coaliției și au putut vedea ce ar însemna o Sănătate Europeană printr-o experiență VR (realitate virtuală). Evenimentul de la Buzău este cel de-al treilea dintr-o caravană de nouă dezbateri la nivel regional și local, prin care Coaliția „Votez pentru Sănătate“ își propune să afle ce înseamnă Sănătatea Nouă pentru populație și decidenți. Astfel, în cadrul caravanei, vor fi organizate dezbateri și standuri informative pentru publicul larg în orașe ca București, Iași, Buzău, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker