La Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău, Ziua Porților Deschise a fost prilejul unui atelier în care literatura a fost pusă în contact direct cu tehnologia. Atelierul „A.I. carte, A.I. parte”, coordonat de profesorul Cătălin Zaman, directorul liceului, a propus o discuție despre felul în care inteligența artificială intervine în lectură, interpretare și în modul în care un text literar ajunge să fie înțeles.
A fost, pentru o clipă, o suspendare a rutinei școlare și o reîntoarcere la întrebările esențiale: cum citim, cum înțelegem, cum mai interpretăm lumea atunci când între noi și text se interpune o inteligență non-umană? În acest cadru, atelierul „A.I. carte, A.I. parte”, coordonat de profesorul Cătălin Zaman a fost un spațiu de discuție în care literatura a fost privită ca un organism viu aflat în dialog cu noile tehnologii.
„Am avut bucuria de a fi prezent nu doar în rolul de organizator, ci și în cel de profesor”, a mărturisit Zaman, într-o frază care spune, de fapt, mai mult decât pare: reîntoarcerea la clasă ca la un loc al împlinirii, nu al obligației. Tema atelierului – influența inteligenței artificiale asupra lecturii, interpretării și receptării literaturii -, a deschis un teritoriu fragil și fertil în același timp. Fragil, pentru că atinge însăși ideea de autor, de interpret, de voce interioară. Fertil, pentru că obligă la o recalibrare a felului în care citim.
„A fost un atelier efervescent, dinamic, plin de idei, întrebări și energie. Iar meritul este al copiilor care au participat: curioși, implicați, inteligenți și dornici să descopere”, a adăugat profesorul Zaman. Dincolo de entuziasm, se conturează aici o realitate simplă: textul literar nu mai este astăzi citit singur, ci într-un dialog implicit cu instrumente care îl pot explica, recombina sau chiar genera.
Dar poate cea mai importantă parte a zilei nu ține de tehnologie, ci de întoarcerea la prezența fizică și la interacțiunea directă. Profesorul însuși o recunoaște cu o sinceritate rară: „Prins adesea în responsabilitățile administrative… mă surprind deseori gândindu-mă la următorul lucru de făcut. Astăzi însă am reușit să mă opresc și să fiu acolo, în clasă, alături de elevi”. Clasa devine astfel un spațiu al esențialului: întâlnirea dintre oameni, dincolo de rolurile lor: „Astăzi am simțit din nou, cu adevărat, bucuria de a fi profesor: bucuria dialogului, bucuria descoperirii, bucuria de a vedea ochi curioși și minți deschise. Și a fost tare bine”.
Poate că aici se află adevărata miză a atelierului: nu opoziția dintre carte și algoritm, ci întrebarea dacă, în mijlocul tehnologiei, poate fi captată acea formă simplă și rară de atenție care face ca un text – și o clasă – să se însuflețeacă.
