FOTO | Ana Maria Bogleș, „un om simplu”: artist plastic, medic al artei, dascăl dedicat și părinte împlinit

Are răbdare îngerească și har divin asupra lucrărilor de artă pe care le restaurează, dar și exuberanța exploratorilor asupra materialelor și formelor neconvenționale, cărora le dăruiește vieți noi, suflete vii, vibrații înalte. Este îndrăgostită de natură, de umbrele și luminile ei, de culorile ei nealterate; impresionează în lucrările sale în incursiunile spre interiorul ființei umane, în încercările de cuprindere a lumii, care includ spațiul și timpul în toate manifestările lor reale, mitologice, imaginare, create și necreate. Acestea sunt  câteva tușe care surprind câte ceva din energia, frumusețea și creativitatea artistului plastic Ana Maria Bogleș,  formată „la școala profesorului Valeriu Șușnea”, în vremea când a urmat Liceul de Arte „Margareta Sterian”, astăzi ea însăși cadru didactic al unității de învățământ buzoiene, dascăl formator al altor generații de artiști plastici. Ana Maria Bogleș este însă un model de reușită în viață la puterea a patra: este mamă, artist plastic, restaurator și este și cadru didactic.

Ana Maria Bogleș este mama unui băiețel, Andrei, extrem de talentat, care o moștenește, cel puțin în domeniul artistic, mărturie în acest sens fiind modelajele lui în plastilină cu personajele din desenele animate preferate. Ana Maria are marea bucurie de a transmite cunoștințele sale elevilor de la Arte pe care îi îndrumă să-și valorifice talentul și să își găsească modul de exprimare propriu și are, în același timp, și mare deschidere pentru diferite proiecte școlare sau venite din spațiul din afara școlii. Nu în ultimul rând, ea este și un medic pentru lucrările deteriorate, punând în valoare cunoștințele de restaurare obținute în anii de facultate și pe șantierele de restaurare. Nu a fugit niciodată de responsabilitate. O forță creatoare, cum este Ana Maria,  nu fuge de responsabilitate. Și reamintim aici că, sub îndrumarea sa, a fost realizată în fața liceului la care predă prima trecere de pietoni 3D din Europa.

Ana Maria Bogleș este un artist plastic de o sensibilitate aparte și cu un dor interior de libertate, care a devenit cu atât mai acut în ultima perioadă pe măsură ce  proiectele culturale, vernisajele, au fost mult res­trânse ca urmare a măsurilor de combatere a pandemiei de Covid-19. În lucră­rile sale însă, a depășit acest obstacol și a „dezlegat” de multe ori frâiele cailor din spațiul libertății absolute, creatoare,  pentru a reda artei o părticică din bucuria copilăriei petrecută la țară, o călătorie a cunoașterii despre natura umană și esența sa, despre unde și ce poate fi granița dintre ceea ce se vede în realitate și ceea ce se poate imagina. „Eu am trăit la țară și mi-a plăcut libertatea. Îmi plac foarte mult caii; îmi place foarte mult natura. Nu sunt psiholog, dar vă pot descrie ce simt când vreau să pictez un cal: simt că sunt o persoană care vrea să spună că este puternică, și pentru ea, și pentru familie, și pentru societate. Calul, în interior, este o fire sensibilă. De multe ori ne este frică de cal, dar niciodată calul nu calcă omul. Are tendința de libertate. Acum, mai mult de­cât niciodată, <aș vrea să fiu cal> și să merg către libertate, către a nu avea grija zilei de mâine. Prea suntem tensionați! <Caii noștri> parcă prea sunt închiși acum în spații și prinși în hățuri”, se confesează „plastic” Ana Maria, oferind  o privire de ansamblu asupra semnificației relației dintre om și acest nobil animal, o temă prezentată, de altfel, de mulți alți pictori români, în diferite ipostaze.

„Sunt un om simplu”

Primele experimente picturale din curtea casei de la țară au fost redescoperite de Ana Maria Bogleș, peste ani, mai întâi la Liceul „Margareta Sterian” și apoi la  Facultatea de Arte Vizuale și Design din Iași, drept tehnici de lucru. Pe de altă parte, „descoperirile” făcute  când tatăl său săpa prin curtea casei au condus-o către dorința de restaurare. Ambele preocupări din copilărie au ghidat-o către alegerea profesiei pe al cărei drum a pornit odată cu începerea studiilor la Iași, un oraș pe care l-a simțit primitor pentru un artist în formare și apropiat sufletului, poate și pentru că era locul natal al mamei sale.

„Eu sunt un om simplu. Am plecat de la țară. Am făcut primele clase într-un sat destul de mic, Costieni, comuna Ziduri. În clasele V-VIII am mers într-un sat alăturat, la o distanță de 5-6 kilometri de casă, lucru care m-a făcut să văd peisaje, să văd lucruri frumoase în jurul meu și să am puterea de a-mi spune că trebuie să merg mai departe; m-a făcut să văd frumusețea în lucruri simple și mai departe să ajung să am capacitatea de a face diferența dintre ce e bine și ce e rău, să apreciez ce e frumos, să realizez că ceea ce simplu poate fi și fantastic de interesant. Am ajuns mai întâi la Liceul de Arta din Buzău. Mi-a fost greu în clasa a XII-a să mă decid unde să merg mai departe. Am fost în vizită în București, la Facultate, și mi s-a părut orașul ușor aglomerat. Capitala mi s-a părut un oraș care pe mine nu m-ar fi ajutat să devin un artist complet. Iașiul m-a făcut să înțeleg că este un oraș cald, un oraș care <mă poate lăsa> în mediul în care am copilărit, unul al liniștii, al lucrului de calitate și al bunului gust. Mi-a plăcut Universitatea. Am vrut să merg pe conservare-restaurare, pentru că toată viața mi-am dorit arheologie. Când tatăl meu săpa o groapă prin curte, un beci, mă incita în a descoperi lucruri noi și tot felul de fiare. Preocuparea aceasta din copilărie m-a dus către ideea de a reconstitui, de a scoate în evidență lucrurile acoperite de timp, frumosul. Și iată că m-a făcut să merg mai departe către conservare-restaurare, să merg pe urma istoriei artelor”, ne împărtă­șește artistul plastic din trăirile sale din adolescență  care au condus-o către o carieră profesională bogată, împlinită, împreună cu convingerea  sa că „majoritatea artiștilor dornici de liniște au mers către Iași”.

Ne mărturisește că, acum, la vârsta de 38 de ani, pasiunile sale  artistice s-au rotunjit cu ceea ce înseamnă familia și misiunea de cadru didactic: „Pasiunea mea este familia, este copilul meu, soțul meu, mama mea, tata (care nu mai este); de la el am învățat foarte multe lucruri. După ce m-am întors în Buzău, am devenit cadru didactic. Este o profesie pe care o fac cu cea mai mare plăcere. Pasiunea mea sunt copiii, să-i direcționez cât pot de bine către ade­vărata artă. Nu-i putem face pe copii să fie toți la fel; fiecare copil ascunde în el o frumusețe. Nu toți sunt la fel de talentați, dar în fiecare se ascunde ceva-ul acela pe care profesorul trebuie să-l scoată în evidență. De aceea pot spune că pasiunea mea este, de asemenea, învăță­mântul. Acolo îmi descarc toată energia mea. Le îmbin și aș vrea să am mai mult timp. Mă întreba cineva câtă energie mai am. Niciodată nu spun că este la final, pentru că îmi place ceea ce fac. Mă regenerez repede prin elevii mei, prin rezultatele lor, prin atitudinea pe care o am în familie, prin calmul pe care mi-l păstrez să creez o atmosferă frumoasă.  Împletesc cu plăcere atitudinea de a fi mamă, cadru didactic și de a fi artist plastic”.

A pornit de la o cutie de culori și multă imaginație

„Când eram copil, mama mi-a cumpărat o cutie de culori. Erau acele culori vechi, <Panda>, cred că nu se mai găsesc astăzi pe piață. De rușine că mi se terminase culoarea alb, nu am avut curaj să-i spun mamei să-mi cumpere alta. Mi-am luat eu var din beciul casei și mi-am continuat pasiunea, dorința aceasta de a face ceva, de a lucra. Luam scândurile tatălui – căruia îi plăcea foarte mult tâmplăria -, și îmi făceam singură suportul de lemn. Atunci încercam să experimentez pe toate suporturile. Așa am pictat pe coajă de vișin, pe foaie de hârtie, pe pânză găsită prin curte. Când am ajuns la Liceul de Arte am învățat că acestea sunt tehnici. Eu nu știam în copilărie ce însea­m­nă lucrul acesta, dar aveam dorința de a învăța să fac artă. În clasele de liceu am învățat să fac lucrurile așa cum trebuie. La facultate am început să devin profesionist și, iată că, acum, am ajuns să predau și eu artă. De asta am ajuns să pictez astăzi pe toate suprafețele, să pictez orice pe orice, să încerc chiar să educ publicul”, povestește Ana Maria Bogleș.

„Palatul Comunal”, lucrarea cu care participă în proiectul „Buzău – oraș deschis artei”

Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Buzău și participă la proiectele acestei organizații profesionale. În momentul de față lucrează pentru proiectul UAP Buzău intitulat „Buzău – oraș deschis artei”. „Dacă am luat această titulatură de <membru în Uniunea Artiștilor Plastici>, nu vreau nici să îmi pierd atitudinea față de această filială, unde mi-am găsit personalitatea creatoare și care mă conturează pe mine ca om. Lucrăm în cadrul filialei UAP în tot felul de proiecte, cum este cel de acum intitulat <Buzău – oraș deschis artei>, în care a trebuit să conturăm o clădire din Buzău”, ne spune artistul plastic.

Lucrarea pe care o va prezenta Ana Maria în cadrul acestui proiect este Palatul Comunal, pe care l-a realizat în stilul său caracteristic. În alți ani a participat la taberele organizate de UAP și a pictat diferite zone și obiective din județ, precum Vulcanii Noroioși, Troița de la Mănăstirea Ciolanu. Pictura reprezentând Palatul Comunal va fi expusă, alături de celelalte ale artiștilor buzoieni înscriși în acest proiect, la Centrul <Alexandru Marghiloman>.

„Nu mi-a fost frică de nou”

Ana Maria Bogleș a realizat proiecte fără să se teamă de nou, pentru că nu pictează ce vede, ci mai degrabă cum vede, din pers­pectivă artistică proprie, cu experiența căpătată în anii de lucru și de studiu. Cum a făcut acest lucru, ne povestește oferind și exemple. Unul dintre ele, mai recent, este cel de la Ojasca: „Am avut un proiect foarte frumos în Satul cu Flori, în zona Ojasca. Nu mi-a fost frică de nou. A fost o persoană care mi-a cerut să realizez într-un complex turistic fiecare cameră cu specificul ei. Așa au apărut camerele cu flori de mușețel, cu maci, cu păpădie, alta cu tradițional etc. Am vrut să iasă bine. Niciodată nu am fugit de un anumit stil, dar le-am conturat în stilul meu artistic. Persoana care m-a abordat să colaborăm, să facem acest proiect pe parte picturală, și-a dorit foarte mult calitate și bun gust”, spune Ana Maria.

Aria sa în care și-a pus în valoare talentul artistic este însă mult mai largă. „Am pictat pe rochițe. Aveam o rochie neagră și mi se părea anostă și am vrut să-i dau un pic de culoare. Am pictat cu clor. Tehnicile le experimentez și singură. După, am venit cu acrilic. Sunt multe persoane care doresc o pată de culoare pe o haină anostă. E unicat, aduci valoare mai mare obiectului respectiv. Am pictat și pe adidași, și pe teniși, pe toate suporturile. Am lucrat și în domeniul acesta al școlilor, și la after-school-uri, am făcut tot felul de ore de pictură. Mi-a plăcut să-i învăț și pe cei mai mici, și pe cei mai mari”, mai spune pictorița.

„Studiul nu prisosește niciodată, dar nu se face forțat”

Ana Maria are principii și valori artistice și pedagogice pe care le-a trecut în primul rând prin filtrul propriu, al propriilor încercări, și apoi prin prisma cunoș­tințelor acumulate de la dascălii care „i-au pus penelul în mână”. De aceea, pe lângă informațiile artistice, ea transmite propriilor elevi și o serie de principii și valori de viață. „Ideea este să vrei să faci ceva. Orice casă se începe de la temelie. Câte etaje vrei tu să faci, asta depinde de tine. Cu cât parcursul tău este mai frumos conturat și scara te urcă de jos și are fiecare treaptă, cu atât rezultatul final va fi mai măreț. Cu cât urci mai multe trepte, cu atât distanța de jos în sus este mai mare. Ideea este să ai o bază, să le urci frumos, să nu-ți lipsească nimic din structura ta ca și echilibru, ca și formă de educație, formă de a te crea pe tine ca om. Ne formăm ca oameni. Suntem diferiți din punct de vedere al viziunii. Avem altă atitudine față de o anumită încăpere. Vedem lucrurile altfel noi, artiștii care ne conturăm în a face performanță în treaba asta. Vedem natura în fiecare lucru. Vedem frumosul în fiecare lucru. Încercăm să-l înnobilăm, să-l facem cât mai interesant. Copilul care merge în domeniul acesta o să ajungă un artist matur care o să vadă frumosul în toate și nu o să-i fie teamă să pună pensula pe un suport și suportul acela să creeze o operă de artă”, spune profesorul Ana Maria Bogleș.

Pentru că s-a întâlnit și cu situații în care dorința părinților era poate mai mare decât cea a elevilor de devenire în domeniul artistic, Ana Maria Bogleș subliniază un aspect despre care nimeni nu prea vorbește, indiferent de profilul la care se află copilul, fie că studiază un liceu „real”, fie că este „pe uman”, fie că este vocațional. „Niciodată nu te îmbraci cu un lucru care nu îți vine bine. Te îmbraci cu o haină pe măsura ta, care te pune în evidență, care place. Așa și în artă. Nu muncești și nu lucrezi pentru cineva, ci doar pentru tine. Dacă ajungi la final să simți că lucrezi pentru tine atunci e bine, îți faci meseria cu plăcere și nu o faci din forță majoră. Acela este drumul tău. Sunt multe situații în care părinții sunt cei care aleg drumul copiilor și aceștia din urmă ajung oameni maturi și au regrete și frustrări pe care încearcă să le combată toată viața. Studiul nu se face forțat. Arta nu se face cu teamă, nu se face de nevoie, nu se face cu frică, ci se face din pasiune, pentru că toată viața va studia cu plăcere. Arta nu se studiază din forță majoră. Niciodată nu se face artă de frică. Dacă o faci de frică nu este pentru tine. Arta se face din pasiune. Sunt copii în clasa a XII-a care lucrează pentru atestat. Pentru că este un statut al Liceului de Arta pentru finalizarea celor patru ani. Copilul nu lucrează pentru mine, nu lucrează pentru liceu, lucrează pentru el, pentru a-și arăta îndemânarea celor patru ani de studiu, studiază pentru el”, precizează cadrul didactic.