Monden

FOTO | Alex Dima îi îndeamnă pe turiști să viziteze Alunișul

În peripețiile sale prin țară, Alex Dima descrie pe rețelele de socializare sentimentele pe care le trăiește și oamenii minunați și unici pe care îi întâlnește, iar când vine vorba despre ținuturile apropiate sufletului său, precum județul său natal, Buzău, povestirile capătă o notă extrem de personală. De aici și ultima recomandare pentru cei ce vizitează meleagurile buzoiene: zona Aluniș. Și, bineînțeles, pe fondatoarea Aluniș Art Center, Iulia Sîrbu.

„Iulia este unul dintre oameni care au curajul la un moment dat să se oprească din alergatul care duce nicăieri, își schimbă direcția și viețile la 180 de grade. Am întâlnit-o prima dată în vara lui 2020, în fundul satului Aluniș din munții Buzăului, la poalele chiliilor săpate în stânci de sihaștrii care au ales să trăiască departe de zgomotul lumii. Cumva, asta a ales și Iulia să facă. În 2020 am găsit-o în curtea fostei școli din sat pe care tocmai o transformase în Centru Cultural. În spatele școlii, pe baloți de paie și printre sculpturi împrăștiate prin curte, e cafenea și loc de relaxare, iar la intrarea în școală e magazin cu obiecte artizanale și produse bio strânse de la oamenii locului. Curtea școlii a prins viață și e mai tot timpul plină de oameni veseli. Cu banii strânși de la cafenea se plătesc salariile celor două angajate, femei din sat”, detaliază Alex Dima.

Jurnalistul mai povestește și cum originile Iuliei au ținut-o într-un fel legată sufletește de zonă, pentru că străbunii ei s-au născut aici, dar după ce ei s-au dus, ea n-a mai călcat ani la rând în acest loc. A avut în București o agenție de publicitate care i-a adus bani, dar nu și liniște. „În 2017, Iulia a venit la țară să aducă niște cărți și a rămas aici. A vândut agenția, a abandonat Capitala și s-a apucat să dea viață acestui colț de rai încărcat de istorie. Era gravidă în luna a noua și s-a prezentat în Consiliul Local cu un Powerpoint în care povestea cum vrea ea să facă în școala din sat, care ajunsese groapă de gunoi de zece ani, un centru cultural, în care să țină ateliere gratuite pentru copiii din sat și pentru cei nevoiași, cinema în aer liber, seri de poezie, să cânte artiști. Săracii oameni o priveau ciudat și râdeau. Însă tot ce a promis s-a întâmplat”, mai povestește jurnalistul buzoian.

A primit în concesiune școala abandonată și a început o poveste care dă farmec acestor locuri. Din banii ei a reparat școala, a scos din ea patreuy tone de gunoi și, în vara lui 2020, a deschis Aluniș Art Center, în care pictori își expun lucrările, iar la sfârșit de săptămâna vin artiști, unii dintre ei renumiți, – cum ar fi „Subcarpați”, de exemplu – și concertează. „Am nimerit acum doi ani chiar la deschiderea Centrului și tare m-am mirat și bucurat că există astfel de locuri și oameni. M-am întors acum, cu o mașină pregătită de urcat pe drumurile din jurului satului și, împreună cu Iulia, am pornit într-o călătorie în lumea ei. Mi-a descris cum a revigorat tradițiile și a promovat zona în mod sustenabil, cu evenimente culturale de cea mai bună calitate. În pandemie, șansa a fost că artiștii nu aveau concerte și mulți au venit pe gratis, iar Alunișul a devenit un loc cool, de artă, unde te duci în week-end. A devenit cool să ajungi la Aluniș”, a punctat Alex Dima.

Până acum, peste 50 de trupe au cântat în Aluniș, 15 artiști și-au expus operele și mii de oameni au trecut prin Centrul Cultural. Mulți dintre cei care au ajuns și-au dorit să stea mai multe zile, așa că Iulia a transformat o casă veche din sat în Aluniș Retreat, un spațiu fain, decorat de artiști, cu șase camere pentru cazare și o teresă din lemn care amintește de hambarele bunicilor.

„A trimis, câteva luni, două femei din sat la cursuri de olărit. Pe Valea Buzăului nu mai există un meșter olar, iar ceramica Buzăului este foarte veche, 6.000 de ani. Nu e foarte estetică, însă e extrem de intersantă ca formă. A mers la Muzeul din Buzău și s-a documentat cum arată această ceramică și a propus să o refacă într-un mod nou, creativ. Așa a pornit Atelierul de olărit, iar copiii din sat și din comunitățile defavorizate învață acum să facă oale. Se finanțează singuri, cam 3.000 de euro o costă pe lună atelierul, materialele și toată povestea. Din oale durează ani până vor reuși să se susțină. Turismul e soluția”, susține jurnalistul.

Convins că Iulia e unul dintre românii care „fac România bine”, Alex Dima a părăsit zona cu zâmbetul și energia oamenilor pe care i-a întâlnit în Aluniș, dar cu următoarea recomandare: „Vă sugerez să evadați în acest colț de rai! Beți o cafea sau o socată în cafenea, vizitați chiliile săpate în stânci (sunt zeci, extrem de interesante), mergeți la trovanți, vă faceți singuri obiecte din lut, vă încărcați bateriile! O să vă placă!”, a fost mesajul transmis de Alex Dima în urma acestei aventuri.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker