Monden

FOTO / Adriana Dobriță îmbracă duminică rochia de mireasă

S-au cunoscut pe repede înainte, s-au potrivit ca suflete pereche, i-a îndrăgit pe cei doi copii ai lui ca și cum erau parte din familia ei și, împreună, au decis că mai este loc de unul, așa că acum este mămica fericită a trei copii și va îmbrăca, în sfârșit, și rochia de mireasă! Este vorba despre cântăreața de muzică populară Adriana Stuparu, care își va uni destinele și în fața Domnului cu primarul comunei Berca, Ionel Dobriță, duminica aceasta.

Cei doi și-au intersectat privirile în urmă cu mulți ani, însă el era căsătorit, avea doi copii, iar ea făcea parte din alaiul de artiști pe care primarul din Berca îi chema la zilele comunei. Între timp, el a divorțat, s-au reîntâlnit și totul a mers de la sine, pe repede-înainte! În 2019 și-au postat primele poze împreună, în decembrie în același an s-au cununat civil, Adriana a rămas însărcinată, iar în decembrie 2020 dansau amândoi împreună la botezul Anastasiei-Maria.

Duminica aceasta, atât cea mică, cât și ceilalți doi copii, Maria și Flavius, o vor însoți pe artistă spre altar, pentru a își uni și religios destinele cu tatăl lor. Petrecerea se va muta apoi într-una dintre locațiile tip cort din complexul Aqua Max, acolo unde Adriana și-a invitat și colegele și colegii de scenă, să petreacă împreună cu invitații și cu familia, până în zori.

Așadar, Dora Ungureanu a predat „ștafeta mireselor” Adrianei Stuparu, iar zvonurile spun că următoarea artistă ce va îmbracă rochia albă va fi Diana Ioniță, vara viitoare, dacă nu vor mai fi alte restricții pandemice până atunci.

 

Un comentariu

  1. Acest articol a facut deja obiectul unor comenturi dureroase pe Media locala Buzau. Fosta sotie atinsa in orgoliul ei de mama a deschis seria de atacuri: ,, Copii (i) acestia, (M si F) au o singura mama!” la care nu au intarziat replicile. ” Scarbita de aceste mizerii spalate in public, doamna Simona a sters acest coment. Felicitari! Iar tinerilor insuratei, vila de piatra!

Articole similare