Cultură

FOTO-VIDEO / Actrița principală din filmul „Vlad” și-a lansat la Buzău prima carte pentru copii

Olimpia Melinte, actrița principală din serialul „Vlad” – difuzat la PRO TV și aflat în topul preferințelor publicului -, a înregistrat joi, 15 septembrie, o premieră la Buzău. Îndrăgita actriță de teatru și film și-a făcut debutul la Buzău în literatura pentru copii, cu o carte pe care a lansat-o la Vila Albatros, în prezența unui public numeros, cu cititori de toate vârstele, în majoritate covârșitoare fiind, bineînțeles, copiii. Este vorba despre „Serion Pantalon în Țara Amintirilor”, o carte pe care a realizat-o pornind de la o idee a fiului său Alexandru și pe care a dedicat-o tatălui ei. Este o poveste scrisă în pandemie, care îmbină mai multe temeri, gânduri și emoții ale celor mici, într-un carusel magic menit să-i ajute să învingă emoțiile primei zile de școală, să treacă peste conflictul dintre generații și, nu în ultimul rând, să accepte mai ușor pierderea cuiva drag.

Prezența actriței Olimpia Melinte la Buzău și lansarea aici a primei sale cărți pentru copii are legătură, bineînțeles, cu Buzău International Arts Festival, fiind unul dintre evenimentele deosebite pe care organizatorii le-au pregătit. „Serion Pantalon în Țara Amintirilor” este mai mult decât o simplă carte de povești pentru copii. Psihologul Andreea Chiru-Maga, de la care actrița Olimpia Melinte a cerut un punct de vedere înainte ca rândurile așternute pe hârtie să devină carte, ne spune că este, de fapt, „o poveste despre înțelegere, despre emoții și gânduri, despre griji și necunoscut, despre începuturi, despre sprijin, despre cum iubirea și amintirile din copilărie ne dau putere”.

Cartea beneficiază și de o grafică deosebit de atractivă pentru copii. Cea care a ilustrat-o se numește Diana Tivu, și a absolvit Facultatea de Arhitectură din București și este o autodidactă când vine vorba de grafică, pictură. Din 2015 și-a transformat pasiunea în realitate și lucrează ca ilustrator și autor de carte pentru copii. Portofoliul ei include atât titluri clasice, cât și scrieri ale unor autori români contemporani.

Pe Olimpia Melinte (născută la Iași în 1986), o zeiță a artei actorului,  publicul buzoian a remarcat-o, de-a lungul timpului, în numeroase lungmetraje ce i-au adus premii și nominalizări la cele mai importante festivaluri de film din lume, pentru cele peste 30 de roluri remarcabile pe care le-a realizat. În 2018 a început filmările pentru serialul „Vlad”, devenit ulterior lider de audiență. Locuiește în București, cu soțul și cu cei doi copii ai lor. Ea s-a aflat la Buzău pentru lansarea de carte, dar și pentru că este în juriul Buzău International Arts Festival.

Actrița a povestit într-un interviu OPINIA care au fost pașii care au condus la acest debut editorial, un fel de „poveste a poveștii”, ce se va întâmpla mai departe cu această carte pentru copii, dar și despre alte planuri  profesionale ale sale.

Reporter: Lansarea cărții pentru copii de la Buzău este o premieră! Olimpia Melinte: Da. Este prima mea poveste pe care o public. Mai am povești scrise, dar aceasta este prima pe care o public.  Cartea am ilustrat-o împreună cu Diana Tivu. Ea este ilustratoarea, iar eu am venit cu ideile și cu conceptul.

Rep.: Care este povestea cărții? Cum a pornit acest proiect?

O.M.: Povestea a fost scrisă în 2020, când eram în plină pandemie; am încercat să îl implic în ceva pe fiul meu, mi-am dorit să facem ceva împreună. Timpul se dilată când stai în același loc cu cei mici, care au foarte multă energie. Urma să înceapă școala și era foarte emoționat și, din perspectiva aceasta, am zis că cel mai bine este să scriem o poveste care  să îl ajute pe el să treacă peste ce înseamnă prima zi de școală și noile întâlniri din viața lui. Și atunci am început să scriem «Serion Pantalon».

Serion Pantalon este chiar prietenul lui Sașa din grădiniță. Exista acest personaj cu care vorbea tot timpul, în imaginația lui. Este o carte despre cum trecem peste emoțiile unui început, despre cum ne despărțim de oamenii pe care îi iubim și care, din păcate, pleacă din viețile noastre, cum sunt bunicii, cum sunt oamenii mai în vârstă, ce înseamnă această desprindere de ei pentru cei mici, cum îi ajutăm să treacă peste pentru că face parte din cursul firesc al vieții. Cam despre asta este povestea și despre cum Sașa pleacă prin lumea amintirilor, Țara amintirilor și descoperă acolo împreună cu Serion Pantalon  întâlniri cu el mai mic, cu el în diferite ipostaze.

Rep: Cum se reflectă în această carte partea de actorie și celelalte domenii în care aveți abilități?

O.M.: A contat foarte mult în felul  în care înțeleg și mă raportez la copii. Meseria mea mă ajută foarte mult să mă raportez la ceilalți ca și cum ar fi egali din toate punctele de vedere. Și faptul că sunt mamă m-a ajutat foarte mult. Înțelegi altfel copiii atunci când îi ai și tu pe ai tăi și știi cum să comunici cu ei sau să îi ajuți atunci când este nevoie, să-i susții și «să le dai aripi să zboare». Partea de psihologie  din carte, de asemenea, ar putea să-i ajute și pe alții. Este foarte importantă și această latură. După ce am scris povestea, prima persoană care a citit-o a fost un psiholog, care să-mi spună dacă e de fapt traseul bun pentru poveste. Opinia a fost din prima pozitivă și mi-a spus că da, este o poveste care îi va ajuta și pe părinți să-și înțeleagă și să-și îndrume copiii, să le explice ce înseamnă începuturile, ce înseamnă pierderea cuiva drag, ce înseamnă maturizarea, de fapt.

Rep.: Care a fost motivul care v-a determinat să faceți pasul acesta la Buzău?

O.M.: De Buzău mă leagă prietenia cu Mihaela Constantinescu și faptul că ei fac festivalul și că mă invită la Buzău, de ani deja; dar, pentru că, între timp, au mai fost schimbări, a mai apărut un membru nou în familie, și am și fost prinsă cu foarte multă activitate profesională, mi-a fost foarte greu să vin. De Buzău mă leagă festivalul de film. Filmul ne-a adus împreună și această poveste ce doresc să fie la un moment dat și un film de animație.

Rep.:Ce proiecte mai aveți până la finele anului?

O.M.: Repet, momentan, pentru un spectacol de comedie, la Teatrul «Elisabeta» din București, dezvolt un documentar și urmează să plec în Spania la filmări. Se întâmplă multe lucruri frumoase și, din fericire, cineva sus are grijă de mine.

Rep.: Veți mai continua cu partea de scris?

O.M.: Dezvoltăm și partea a doua a poveștii.

Rep.: Cum scrieți?

O.M.: Sunt o persoană pasionată de scris. Scriu de când mă știu. Am participat la toate olimpiadele și la toate concursurile de scriere din perioada școlii și scriu pur și simplu cum respir. Mă așez în fața laptopului, după care ideile curg; le mai recitesc, le mai tai, le mai regândesc și îi mai dau soțului să le citească să-mi spună cum i se pare povestea. Este o muncă continuă care mă ține tot timpul în priză.

Este și o parte de regie. Meseria mea mă ajută foarte mult. Ca să scrii pentru copii trebuie să o faci foarte vizual. Pe ei îi nu interesează neapărat desenele pe care le văd în carte, pentru că ei își imaginează totul altfel.

Rep.: Cum ați ajuns la actorie?

O.M.: Prima mea pasiune a fost actoria. M-au inspirat și niște fotografii ale bunicului meu. Fosta lui soție fusese solistă la Opera din Iași. Avea multe fotografii cu ea în haine de epocă, pe scenă. Mi-ar fi plăcut să fac ce făcea ea acolo. Mie îmi plăceau hainele ei. El mi-a spus despre ce este vorba. M-a dus la teatru, pentru că eram prea mică și se gândea că la Operă nu o să înțeleg; da a fost dragoste la prima vedere când am văzut actorii, când am văzut scena, când am văzut luminile; când a bătut gongul prima oară eu am zis: «Asta vreau să fac!». Asta am vrut dintotdeauna.

Rep.: Cum vă alegeți personajele? Sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

O.M.: Ele mă aleg pe mine tot timpul. Cele pe care le-am refuzat era clar că nu erau pentru mine. Simt. După ce am citit un scenariu, știu că personajul respectiv este pentru mine. Personajele nu sunt alți oameni. Sunt tot eu în diferite ipostaze. Și atunci e o ipostază, poate, cum a fost Eliza – un rol pe care îl știe foarte multă lume de aceea îl dau exemplu -, un personaj, o femeie pe care nu aș fi acceptat să fiu ca niciodată. Și asta m-a fascinat că era foarte diferită de cine și ce sunt eu. Este un personaj foarte complicat, cu o psihologie foarte grea. Am vorbit cu psihologi, cu psihiatri despre ea și despre deciziile ei. A fost o muncă mult mai elaborată decât ce se vede pe  ecran. Partea de documentare e cea mai importantă și cea mai frumoasă; până ajungi la motor – acțiune, partea de bucătărie din spate îmi place cel mai mult.

Articole similare