Cultură

FOTO | Ce spune actrița buzoiană Nuța Ilie despre cum se rup barierele în arta spectacolului

„Închide ochii şi ai să vezi mai bine!”

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și-a propus ca în acest an să aducă la Buzău cât mai multe spectacole la care să aibă acces toate persoanele, inclusiv cele cu dizabilități. Demersul instituției  buzoiene este de remarcat mai ales că, în România, accesul la cultură al persoanelor cu dizabilități este limitat, în principal pentru că nu au fost create evenimente culturale accesibilizate. „Am scris în proiectul meu de management că îmi doresc foarte mult ca activitățile culturale și educative pe care le facem la centru să fie dedicate și copiilor atipici. Și am încercat să aducem tipul acesta de evenimente. Am avut și anul trecut același spectacol, care a avut mare succes în cadrul Festivalului Buzău International Art Festival. Am văzut cât de bine este primit tipul acesta de spectacol și cât de mare nevoie e de acest tip de activitate accesibilizată. Am hotărât să aducem spectacolul, în momentul în care vom putea să susținem acest eveniment afară, în parc, ca să avem cât mai mulți participanți”, spune directorul Centrului Cultural și Educațional Florina Potârniche.

Săptămâna trecută s-a trecut la fapte și peste 100 de copii au asistat în grădina Vilei Albatros la un spectacol denumit generic „Închide ochii şi ai să vezi mai bine”, primul și singurul spectacol de acest fel din România. El este accesibilizat pentru toți copiii tipici sau atipici. Copiii au avut ocazia să se întâlnească cu personaje care „au vorbit” pe înțelesul tuturor celor prezenți. În spatele personajelor am aflat o trupă tânără din care face parte și buzoianca  Nuța Ilie,  fostă elevă a Liceului de Arte „Margareta Sterian”, absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, în prezent masterand la Teatru de Animație la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică București. Ea este implicată în mai multe proiecte, dar întâlnirea cu copiii cu dizabilități, pe care i-o oferă rolul în acest spectacol unic în țară, este una cu totul specială. Ea a povestit, într-un interviu pentru OPINIA, cum a ajuns într-un astfel de spectacol, ce înseamnă pentru ea interacțiunea cu cei mici mai ales când aceștia sunt atipici, ce înseamnă susținerea prietenilor și cunoscuților în astfel de momente  și ce planuri de viitor are.

Reporter: Cum este să joci acasă, în fața buzoienilor?

Nuța Ilie: A fost foarte emoționant, pentru că a trebuit să joc în fața oamenilor cunoscuți; au venit la spectacol mulți oameni dragi și a fost prima dată când am avut atât de mari emoții de când joc eu în acest spectacol. Au fost în public și prieteni din copilărie, și din liceu au fost, și mentori, adică a fost doamna profesoară de actorie pe care am avut-o  la Liceul de Arte «Margareta Sterian»; au fost și cunoștințe și prieteni de familie.

La Buzău am venit cu spectacolul  a doua oară și am  avut cel mai numeros public format din copii cu dizabilități. Asta ne bucură foarte mult, pentru că spectacolul este destinat pentru copii atipici, persoane cu dizabilități.

Cât de dificil este să intri în lumea persoanelor atipice?

N.I.: Pentru mine acest spectacol a însemnat o barieră pe care a trebuit să o trec, pentru că a fost destul de greu să înțeleg lumea lor. Dacă eu înțeleg anumite lucruri și conștientizez, pentru ei ar trebui să ajung iar la «abc»; când am înțeles asta, totul a venit de la sine.

Cum a fost când ați început să lucrați pentru acest spectacol și să descoperiți aceste nevoi?

N.I.: A fost complicat, pentru că la început existau ciondăneli; pentru mine a fost foarte greu. Nu înțelegeam. Tot ce învățasem eu era distrus. Se spărgeau toate barierele corectitudinii ca spectacol și, când am început, mi să părea că nu este în regulă. Mă întrebam: «Dar de ce am făcut eu școală?»;  dar, de fapt, nu este despre asta, ci despre mesajul pe care trebuie să îl transmitem; de aceea, chiar la început am adus câțiva oameni, specialiști, să ne dea un feedback, ca să înțelegem unde trebuie să punctăm anumite lucruri pentru ei. Mă bucur enorm că au venit la spectacolul acesta.

Te-au schimbat întâlnirile cu copii?

N.I.: Da. Este mult mai aici acum, mult mai ludic, nu mă închistez în rigori, totul se întâmplă acum, aici, totul este degajat. Este ca atunci când ești copil, te joci și nu te gândești, îți iese pur și simplu. Sunt «trăiește clipa». La finalul spectacolului primim feedback din partea lor. Cel care mi-a rămas pregnant a fost unul în care doamna profesoară de la Liceul de Arte a venit cu clasa a X-a; și e greu să înțelegi când vezi pentru prima dată un spectacol de păpuși, este o lecție pentru ei și poate îți pierzi atenția pe parcursul spectacolului; când intram eu în scenă ziceau: «Ea este!», «Acum e furnica!». Alții au plecat cu mesajul, care este foarte puternic și nu este doar pentru copii, și este interesant faptul că noi am mers pe mesaj pentru că pentru copiii cu dizabilități mesajul este foarte important. O persoană care a rămas cu mesajul piesei  mi-a spus: «Închide ochii şi ai să vezi mai bine», semn că înțelesese  că trebuie, de fapt, să-i deschidem, în sensul să vedem cu sufletul. Dincolo de tehnica spectacolului, ne interesează și reacția lor, dacă se întâmplă ceva bine în viața lor după spectacol. Asta ar fi ideal, să aducem o schimbare, sau măcar să fim un mic punct în acea schimbare, nu neapărat schimbarea. Să știm că am ajutat.

N.I.: La noi în țară este singurul spectacol accesibilizat pentru toți, pentru că mai sunt, însă doar pentru nevăzători sau pentru surzi. Pentru mine contează că sunt într-un spectacol unic, în momentul în care joc și văd bucuria lor. Am înțeles că este un spectacol unic în momentul în care am intrat în lumea lor și am înțeles faptul că, spre exemplu, un om surd nu are aceeași vârstă mentală cu a mea și noi probabil nu înțelegeam. De ce trebuie să explic de atâtea ori? Apoi am înțeles că nu era pentru mine, ci era  pentru ei. Sau un om care nu vedea, a venit și aveam hârciogul; el a spus înainte să-l atingă că are niște labe mari și blană pufoasă. Și eu mă întrebam cum știe? Mi-a spus că a auzit când a venit pe scenă cum a călcat, fâșâiala aceea, pe care noi toți ceilalți nu o auzim.

Cum ai ajuns să faci teatru?

N.I.: Am terminat Liceul de Arte „Margareta Sterian” la doamna profesoară Anda Pantiș. Eu am obținut licența în păpuși la UNATC și am descoperit această pasiune în timpul facultății. La început nu știam foarte multe lucruri; pot să spun mâna cu mâna pe inimă că astăzi îmi plac atât de mult și înțeleg această lume a imaginației și îmi place atât de mult să mă cufund în ea. Mentorii mei au fost profesorii de la licență. Acum sunt la Master, anul I, tot la păpuși.

Am  terminat  spectacolul de licență, care a fost teatru cu păpuși, la Teatrul Țăndărică. A fost adaptare după basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Masterul de la UNATC pe care îl fac acum e de păpuși, și mă ajută să înțeleg crearea unui spectacol de la zero; la masterul de animație de la UNATC se predă cum să gândești tot ceea ce faci, adică tot conceptul să pornească de la tine, să discuți cu scenograful, cu coregraful, cu cel care scrie textul, să unești și să faci tu tot spectacolul.

Ce planuri de viitor ai?

N.I.: Mai departe îmi doresc să fac față tuturor spectacolelor și să joc  în cât mai multe, atât în dramatic cât și în teatrul de animație. În afară de spectacolul acesta, mai am o trupă muzicală, „Coloricii”, în București, cu care încercăm să ajungem la cât mai mulți copii, iar acum mai sunt într-un spectacol, „Haihui printre stele”. Este un spectacol destinat copiilor, dar este și pentru adulți, pentru că subiectul spectacolelor este această graniță între părinți și copii în momentul în care copilul începe să crească și ceea ce a învățat el acasă nu prea se potrivește cu grupurile și cu societatea. Mai ales ciondănelile cu părinții. Generațiile sunt diferite. Nici ei nu știu. Părinților le e frică de această gestiune a lucrurilor. În spectacol sunt un om de știință și sunt mătușa copilului; un personaj care este undeva la graniță: este și cu joaca și să ne distrăm, un personaj care nu are repertoriul părintelui – să ai grijă, să-ti faci temele -, dar are și grijă, pentru că totul se întâmplă pe o altă planetă.

Am făcut teatru de păpuși, dar și teatru dramatic; contează fiecare pas pe care l-am făcut și fiecare spectacol; acum încep o nouă producție, tot în București, într-un teatru independent cu păpuși. Fiecare spectacol îmi arată că da, e bine, e bun drumul, e bine ce am ales; probabil că vor fi și momente grele. Dar îmi place foarte mult ceea ce fac. Mi-ar plăcea să fiu colaboratoare, pentru că teatrul te ține să fi acolo în multe spectacole, dar mi-ar plăcea să colaborez în multe părți, cum fac și acum, adică sunt și la spectacolul „Haihui”, de la Centrul Cultural Mioveni, în spectacolul acesta independent, mai am unul independent și mai am și trupa muzicală, care tot independentă este.

Eu cred în acest moment – poate în timp îmi voi schimba părerea -, că, dacă arzi la propriu, lucrurile vin. Bineînțeles că am avut momente în care mă întrebam <E bine?>, <Ce mă fac?>, dar după a venit imediat altceva și am zis: e bine, clar e bine; e ca un drum cu pietre care se desfac și nu știi dacă  o să calci pe o piatră stabilă sau pe o piatră ce se va desface.

Eu, în momentul acesta, sunt o persoană care se dedică sută la sută, pentru că eu consider că la vârsta aceasta este în regulă acest lucru, dar în timpul liber îmi place să călătoresc, să merg pe munte și să fac lucruri care mă scot din zona mea de confort.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare