FOTO | 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian. Problema stilului nou și vechi reflectată în documentele de arhivă buzoiene
Viorica RĂPAN, Mădălina ANGHEL
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat să se orienteze în timp fixându-și ca puncte de reper astrele. Nevoile vieții au impus oamenilor să stabilească diferite moduri de măsurare a timpului, pornind de la zi, lună, an și ajungându-se mai apoi la calendar.
Egiptenii au fost primul popor din lume care a folosit calendarul bazat pe mișcarea aparentă a soarelui, dar cei care au perfecționat acest calendar au fost romanii.
Astfel, în anul 46 Î.H., Iulius Caesar, sub influența calendarului solar egiptean și a astronomului Sosigene din Alexandria, a hotărât să reformeze calendarul roman, prin adoptarea calendarului iulian (denumit și ,,stilul vechi”). Anul iulian are 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect la fiecare patru ani, nerealizându-se o concordanță deplină cu anul astronomic (timpul de care Soarele are nevoie pentru a se întoarce în aceeași poziție în ciclul anotimpurilor, văzut de pe Pământ).
Deși cronologiștii ortodocși au observat decalajul dintre anul iulian și anul solar, nu au pășit la îmbunătățirea sistemului calendaristic, occidentalii fiind cei care au determinat conducerea bisericii catolice să-și însușească argumentele științifice și să impună reformarea calendarului vechi, lucru realizat de papa Grigore al XIII-lea în anul 1582.
Totuși, nici prin adoptarea calendarului gregorian (denumit și ,,stilul nou”) nu s-a ajuns la o echivalență perfectă între anul civil și soare, deoarece anul gregorian a rămas mai lung cu aproximativ 24 de secunde, ceea ce duce la o diferență de o zi în circa 3.500 de ani.
România a fost printre ultimele țări europene care a adoptat calendarul gregorian, fapt ce s-a impus după constituirea Marii Uniri, întrucât stilurile practicate în provincii erau diferite: Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României și Basarabia foloseau stilul vechi. De asemenea, necesitatea reformei calendarului nu era numai de ordin intern, ci și extern, printre cele mai afectate ramuri fiind comerțul, industria – care intrau frecvent în contact cu provinciile vecine-, dar și armata.
Astfel, la 1/14 februarie 1919, în România, s-a introdus stilul gregorian la nivelul forțelor armate, urmând mai apoi, ca prin Decretul – Lege Nr. 1053 din 5 martie 1919, publicat în Monitorul Oficial Nr. 274 din 6 martie 1919, să fie adoptat calendarul gregorian la nivel național, ziua de 1 aprilie urmând să devină 14 aprilie.
Biserica Ortodoxă nu a fost de acord cu adoptarea calendarului gregorian, considerând că nici acesta nu reprezintă rezolvarea definitivă a diferenței dintre anul astronomic și cel civil și a venit cu o nouă reformă calendaristică în anul 1924, care a constat în corectarea sistemului gregorian de bisectare a anilor și punerea în concordanță a calendarului iulian cu anul astronomic. Astfel, s-a hotărât ca data de 1 octombrie (după luni 30 septembrie) să devină marți 14 octombrie.
Cercetându-se documentele emise la acea vreme de autoritățile locale buzoiene, putem vedea că pentru armonizarea activităților desfășurate toate actele au fost emise cu data stilului nou, punându-se între paranteze și data vechiului stil, spre a se înlătura confuziile, fapt confirmat și prin adresa nr. 10815 din 21.03.1919 a Ministerului Justiției către președintele Tribunalului Buzău, prin care îi sunt aduse la cunoștință instrucțiunile de aplicare a decretului, publicate și în Ziarul Argus nr. 1833 din 30.03.1919: ,,Citațiunile și toate actele judecătorești și de procedură vor fi emise și datele după stilul nou punându-se în drept în paranteze și data corespunzătoare a vechiului stil, spre a se înlătura vreo confuzie ce ar putea avea loc (…). Aceasta până la noile măsuri de detaliu ce se vor da” (SJANBZ, fond Tribunalul Jud. Buzău, Dos.6/1919, f. 30; Colecția Periodice, PIII/96).
De o importanță deosebită este adresa Ministerului de Interne din 4 ianuarie 1919, prin care se atrăgea atenția autorităților judecătorești buzoiene să înceteze să mai folosească calendarul gregorian, deoarece, în momentul evacuării teritoriului de ,,inamicii care l-au ocupat vremelnic”, a reintrat în vigoare calendarul iulian (stilul vechi) aceasta fiind o confirmare a faptului că teritoriile ocupate de armata germană în timpul războiului, s-au supus administrației germane, folosind calendarul gregorian (SJANBZ, fond Tribunalul Jud. Buzău, Dos.6/1919, f. 5).
De asemenea, prefectul județului Buzău printr-un ordin emis la data de 22.02.1919, le cerea primarilor și notarilor din județ să folosească calendarul gregorian (stilul nou) pentru datarea buletinelor statistice pentru mișcarea populației: ,,Vă mai comunic hotărât că publicarea lunară a actelor mișcării populațiunei începând cu anul curent (19 Decembrie 2018)/(1 Ianuarie 2019) să se facă după calendarul gregorian (…) înscriind însă în buletine la locul respectiv deasupra ziua și luna după stilul vechi iar dedesupt ziua și luna după stilul nou” (SJANBZ, fond Prefectura oraș Buzău, Dos.20/1919, f. 1-2).
Așa cum reiese din corespondența autorităților administrative buzoiene, acțiunea de îndreptare a calendarului gregorian de către Biserica Ortodoxă în anul 1924, a fost sprijinită și apărată împotriva speculațiilor: ,,Ministrul de Interne (…) ne face cunoscut că Sfânta Mitropolie a Ungro-Valahiei este informată că agitatorii sectanți caută să îndrume populațiunea de la sate să nu primească îndreptarea calendarului și prin urmare să nu țină sărbătorile hotărâte de Sf. Biserică. Pentru a evita unele mișcări dăunătoare (…) să stăruiți ca întreg personalul autorităților să ia parte la slujba religioasă în aceste Sfinte Sărbători” (SJANBZ, fond Pretura Plasei Pătârlagele, Dos.6/1925 f. 2).
Cercetând documentele de arhivă emise la acea vreme, se poate observa necesitatea adoptării calendarului gregorian, care începuse deja să fie utilizat chiar înainte de emiterea Decretului.
(Viorica RĂPAN și Mădălina ANGHEL sunt inspectori-asistenți la Serviciul județean Buzău al Arhivelor Naționale)
