Sport

Centru de Pregătire pentru copiii din mediul rural, înființat de FRF la Buzău

Federația Română de Fotbal și autoritățile locale buzoiene au semnat vineri, la Buzău, la sediul Primăriei, un protocol de colaborare pentru înființarea unui Centru Național de Pregătire pentru copii sub 14 ani proveniți din județ. La întâlnire au participat Răzvan Burleanu, președintele FRF, Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct, Cătălin Cighir, directorul LPS și reprezentantul cluburilor cu activitate exclusivă pentru copii și juniori în Comitetul Executiv FRF, Constantin Toma, primarul municipului Buzău, și Adrian Petre, președintele Asociației Județene de Fotbal.

Proiectul presupune selecția a 20 de copii, începând de la nivelul clasei a V-a, selecție de care se vor ocupa reprezentanți ai Departamentului de Scouting FRF condus de Ion Geolgău. Potrivit protocolului, Pri­măria va asigura copiilor cazarea și masa, în timp ce antrenamentele se vor desfășura la baza de antrenament a Liceului cu Program Sportiv.

“Acest nou proiect este unul important pentru județul Buzău, iar startul programului este programat pentru luna septembrie a anului 2019, atunci când va începe noul an școlar. Ne dorim ca pe această cale să le oferim copiilor din mediul rural din județ șansa de a juca fotbal la un nivel cât mai bun și astfel să ajutăm fotbalul românesc prin descoperirea de noi talente!”, a declarat Cătălin Cighir, membru al C.Ex al FRF și directorul Liceului cu Program Sportiv din Buzău. Centrul de la Buzău este al doilea de acest gen pe care îl va deschide FRF, după cel de la Iași.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker