Actualitate

Fostul deputat Marian Ghiveciu, trimis în judecată pentru că și-ar fi falsificat declarațiile de avere în perioada când a fost parlamentar

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte l-au trimis marți în judecată pe fostul deputat de Buzău Marian Ghiveciu, acuzat că și-ar fi falsificat declarațiile de avere și de interese în perioada cât a fost parlamentar, potrivit unui comunicat de presă. 

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui inculpat, fost deputat în Parlamentul României în perioada decembrie 2008 – octombrie 2015, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative rap. la art. 326 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. (13 acte materiale).
Din probele administrate a rezultat faptul că, în perioada sus-menționată, inculpatul a depus în calitate de deputat în Parlamentul României, cu intenție, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, declarații de avere și declarații de interese care nu corespundeau adevărului.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare„, anunță Ministerul Public.

În 2016, Marian Ghiveciu a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar legat de retrocedarea nelegală a unor terenuri din comuna Merei, județul Buzău.

Un comentariu

  1. cam trasa de par,altii ajung parlamentari cu procese pe rol,tudorache de exemplu…iar asta e acuzat de fals in declaratii,hai sa fim seriosi ,elocvent e cazul celui de la oficiul de spalare a banilor,laurentiu baranga

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker