Politic

Finul politic al lui Mocanu, trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru, pentru săvărşirea infracţiunilor de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual, furt, efectuarea de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, săvârşite în formă continuată, în calitate de autor instigator şi, respectiv, complice. Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiuni penale în data de 25 ianuarie, iar în prezent Micleru se află în arest la domiciliu.

„În sarcina acestuia s-a reţinut că, în calitate de primar al UAT Gura Teghii, cu atribuţii în administrarea bunurilor primăriei, şi-a însuşit şi a folosit bunuri ale primăriei în interes propriu, respectiv la o pensiune ce o deţine pe raza comunei, a folosit salariaţi ai primăriei pentru a presta lucrări la această pensiune, determinând persoanele cu atribuţii să menţioneze în fals că aceştia s-au aflat la serviciu, a menţinut ca poliţist local o persoană ce trebuia eliberată din funcţie, pe care a folosit-o pentru rezolvarea unor probleme personale, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a efectuat acte de comerţ, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile, administrând în fapt o societate comercială (pensiunea pe care o deţine)”, informează prin intermediul unui comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Totodată, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a poliţistului local care şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu: „De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului D.N.I., angajat al primăriei în calitate de poliţist local care în perioada anilor 2022-ianuarie 2024 şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, rezolvând probleme în afara cadrului legal sau în interesul primarului, perioadă în care a desfăşurat şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia, administrând în fapt o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul forestier. Prin acelaşi rechizitoriu s-a solicitat instanţei menţinerea măsurilor preventive de arest la domiciliu, respectiv control judiciar, luate faţă de cei doi inculpaţi”, precizează sursa citată.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, primarul comunei Gura Teghii şi-ar fi însuşit două leagăne ce aparţineau primăriei, pe care le-ar fi folosit ulterior la pensiunea pe care o deţinea: „Şi-a însuşit două leagăne din lemn aparţinând primăriei pe care le-a folosit în cadrul pensiunii pe care o are pe raza comunei, a facilitat accesul tatălui său într-o grădiniţă din subordinea primăriei de unde acesta a sustras 5 uşi din termopan ce au fost folosite în cadrul aceleiaşi pensiuni, a încredinţat unui număr de două persoane cunoscute autoturismul primăriei pe care acestea l-au folosit în interes personal pe o perioadă de 2 ani”, a transmis Parchetul în momentul punerii în mișcare a acțiunii penale.

Gheorghe Micleru a fost ales primar al comunei Gura Teghii în anul 2020 din partea Partidului Mișcarea Populară, fiind unul dintre cei cinci primari ai formaţiunii condusă la acea vreme de fostul deputat traseist Adrian Mocanu, actualul preşedinte al PNL Buzău. În perioada 2016-2020, Gheorghe Micleru a ocupat funcția de consilier local la Gura Teghii din partea tuturor partidelor pe la care s-a perindat Adrian Mocanu. De asemenea, Micleru a fost angajat și în Ministerul Culturii, unde a ocupat funcția de consilier al secretarului de stat Timotei Oprea, un alt apropiat al actualului președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal, migratorul politic Adrian Mocanu.

Primarul Gheorghe Micleru nu este pentru prima dată în faţa anchetatorilor. El a mai fost condamnat în trecut într-un dosar de proxenetism. Conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, s-a reținut în sarcina lui Gheorghe Micleru că în cursul lunii aprilie 2009 a înlesnit prin acte materiale repetate practicarea prostituției în folosul său de către o minoră. Judecătoria Pătârlagele l-a condamnat pe Micleru la 3 ani de închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, iar la apel Tribunalul Buzău a respins ca nefondat apelul formulat de Micleru.˝

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker