marți, 07 iulie 2020

Fermierii, îndemnaţi să depună cererile online pentru subvenţii

„Depune online cererea la APIA, nu rata subvenţia!”, este mesajul pe care îl transmit fermierilor buzoieni reprezentanţii instituţiei, care le reamintesc faptul că data limită până la care mai pot face acest lucru este 15 iunie. „Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte tuturor beneficiarilor că data limită de depunere, fără penalităţi, a cererilor unice de plată aferente Campanie 2020 este 15 iunie 2020”, se arată în comunicatul APIA.

Depunerea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020  a început din data de 6 aprilie şi se realizează prin mijloace electronice, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. nr. 89/03.04.2020, iar până la acest moment au fost depuse 746.625 cereri, pentru o suprafaţă de7.277.670,64 ha.

Potrivit reprezentanţilor APIA, ,,la nivelul  APIA CJ  Buzău, până la acest moment, au fost depuse un număr de 16.955 de cereri, pentru o suprafaţă de 220494,69 ha. Menţionăm că în Campania 2019 numărul  cererilor a  fost 18.880, pentru o suprafaţă de 269314,71 ha”.

Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând linkul aplicaţiei IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunţită a utilizării aplicaţiei se găseşte în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul Asistenţă.

Documentele care se ataşează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/paşaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înre­gistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit de către fermieri, prin mijloace electronice, către Centrele judeţene/locale APIA de care aparţin.

„Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea acestei etape şi îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor judeţene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea /soluţio­narea even­tualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reuşească să depună cererea în termen şi să evite aplicarea de penalităţi”, spun reprezentanţii instituţiei.

loading...
error: Content is protected !!