Economic

Fermierii, despăgubiți cu 3.500-4.000 lei/ha pentru culturile calamitate

Despăgubiri de 3.500-4.000 lei pe hectar la culturile calamitate integral. Un sistem nou de compensații va fi înființat pornind de la sumele reținute din subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), iar la suma colectată, statul va veni cu o suplimentare consistentă.

Ministrul Florin Barbu urmează să vină cu o propunere de mecanism prin care Guvernul va completa anual peste cei 3 la sută de la fermieri cu circa 70 milioane euro pentru ca prin licitație pe 2025-2027 să se asigure cele cca 6,6 milioane euro, pentru aproape toate riscurile și în caz de calamitate fermierii să fie despăgubiți între 3.500-4.000 lei net/ha pentru sută la sută afectat, anunță o informare transmisă membrilor luni, 19 februarie, de Alianța pentru Agricultură și Cooperare. Organizațiile membre ale AAC au participat luni, 19 februarie, la o întâlnire la Ministerul Agriculturii, acolo unde s-a discutat și cum va funcționa viitorul sistem de compensare a pierderilor de producție.

Guvernul va suplimenta sumele din fondul de risc

Conform sursei citate, Guvernul va completa anual peste cei 3 la sută de la fermieri cu circa 70 milioane euro. În total fermierii ar urma să primească despăgubiri între 3.500-4.000 lei net/ha pentru culturile agricole cu grad de afectare 100 la sută.

„Referitor la fondul de risc, prin care fermierii au 3 la sută oprit la APIA (în prezent circa 38 milioane euro/an) ministrul Florin Barbu urmează să vină cu o popunere de mecanism prin care Guvernul va completa anual peste cei 3 la sută de la fermieri cu circa 70 milioane euro pentru ca prin licitație pe 2025-2027 să se asigure cele circa 6,6 milioane euro, pentru aproape toate riscurilie. În caz de calamitate fermierii să fie despăgubiți între 3.500-4.000 lei net/ha pentru 100 la sută afectat, a cărei metodologie de acordare să fie prevăzută prin hotărâre de Guvern”, se arată în informarea citată.

Sursa citată precizează că se vor purta discuții cu ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară și se va organiza întâlnire cu organizațiile profesionale pentru a discuta pe draftul de act normativ când va fi elaborat, cel mai probabil pentru a fi aplicabil începând cu anul agricol 2025-2026.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker