Politic

Felix Rache explică de ce nu mai candidează la Primăria Rm. Sărat: „Nu pot strânge mâna celor care au încredere în mine cu mănuși din plastic”

În aceeași zi în care partenera sa de viață, Janina Nectara Constantin, a relatat pe larg, în publicația Perfecte.ro, despre drama infectării cu coronavirus, despre dificultile vindecării și ale recuperării, președintele organizației județene a PRO România, Felix Rache, a făcut publice, într-o conferință de presă, motivele pentru care a decis să se retragă din cursa pentru funcția de primar al municipiului Râmnicu Sărat.

El a spus că, după experiența prin care a trecut alături de partenera sa și de fiul lor, în vârstă de trei ani și jumătate, nu ar mai putea face ceva care să pună în pericol sănătatea sa și a familiei sale: „Detaliile medicale sunt atât de personale, de intime, încât întotdeauna le-am ținut doar pentru mine. Am ales, totuși, împreună cu familia mea, să fac o singură excepție și să dezvălui mici fragmente din intimitatea la care ținem atât de mult. Acum o lună și jumătate, ne-am infectat cu COVID. Am stat în spital 15 zile, apoi ne-am autoizolat tot atâtea zile în casă din respect pentru cei dragi, pentru a fi siguri că nu există nici cel mai mic pericol pentru ei. Din păcate, nu am fost cazuri ușoare. Eu am intrat în spital cu pneumonie, soția a avut probleme de respirație, copilul nostru a făcut febră, peste 40 de grade. În toate acele zile de suferință mi-am promis că nu voi face nimic care să îmi pună familia în pericol. Sunt sigur că toți gândim la fel”, a spus Rache.

După ce a spus că, din punctul său de vedere, alegerile locale ar trebui amânate, liderul PRO România Buzău a evidențiat și alte motive care l-au determinat să renunțe la candidatură: „Dată fiind situația, regretabil, nu mai pot candida la Primăria Râmnicu Sărat. Dacă alegerile s-ar fi organizat în altă perioadă, m-aș fi înscris în cursă. Recuperarea nu este atât de ușoară, iar mai multe detalii nu pot da. Din rațiuni care țin de afecțiunea prin care am trecut, nu pot intra în campanie. Nu pot strânge mâna celor care au încredere în mine cu mănuși din plastic”, a mai spus Felix Rache.

Acesta a mai explicat de ce a decis ca organizația municipală râmniceană să acorde sprijin electoral primarului social-democrat al Râmnicului, Sorin Cârjan: „Când pandemia ne-a închis în case, am făcut un apel către contra-candidații mei, prietenii mei din copliărie, Sorin (Cârjan, n.r.) și Viorel (Holban, candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Rm. Sărat, n.r.), să lăsam disputele politice și să ne ajutăm semenii. Numai Sorin a respectat înțelegerea noastră. De aceea, am hotărat să îl susțin pe Sorin Cârjan pentru un nou mandat la Primăria Râmnicu Sărat. Eu pot să îi pun la dispoziție toată experiența mea și tot ajutorul de care are nevoie. Sunt râmnicean de când mă știu, nu mi-am schimbat niciodată adresa din buletin. Nici eu și nici soția mea. Pentru mine, Râmnicu Sărat e acasă. Și-mi doresc ca orașul care e mi-e casă să fie cât mai sus! Sus Râmnicul!”, a mai spus Felix Rache, care a ținut să mulțumească reprezentanților mass-media buzoiană pentru discreția de care au dat dovadă în momentul în care decis să nu facă publică afecțiunea sa, decât după ce el și partenera sa au decis să vorbească despre experiența prin care au trecut.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker