Feisbucul în vremea coronavirusului

Era imposibil ca destul de probabila prezenţă în judeţ a pârdalnicului de coronavirus să nu provoace o telenovelă pe plaiurile cârnatului de Pleşcoi, babicului şi al celebrului covrig, cu sau fără coada de câine din dotare. Dar nu mi-aş fi închipuit vreodată să asistăm la circul pe care l-am trăit de duminică încoace, circ pe care mi-am permis să îl monitorizez din punctul de vedere al locului unde se consumă mai toate dramele moderne, Feisbucul. Îmi permit, de asemenea, să scriu astfel numele născocit de Țucănberg, drept compensaţie la faptul că virusul buclucaş a adus pe plaiurile mioritice un nou cuvânt, „isoleta”, respectiv mai neaoşul „izoletă”, de care am avut surpriza să mă împiedic chiar şi pe site-ul OPINIA.

Dar, pentru început, să facem o scurtă rememorare a faptelor. Duminică seara, o bătrână sună la 112 şi anunţă că prezintă simptome de infecţie cu ­coro­navirus după întoarcerea sa din Italia. Autorităţile vin şi o ridică de la domici­liu, o izolează, i se recoltează probe care se trimit la ­ana­liză la Bucureşti. După 24 de ore, diagnosticul se confirmă şi… începe telenovela, care cuprinde trei perso­naje: fiul bătrânei, nora şi nepotul. Despre fiu nu pot spune prea multe, dat fiind că, ori de câte ori îmi ­amintesc de el, văd în faţa ochilor o postare a sa pe Feisbuc, bineînţeles!, prin care a ţinut morţiş să-şi arate tuturor fesele. Şi mă gândesc câte stabilimente primitoare se găsesc pe Valea Buzăului şi pe cea a Slănicului… Nici despre noră nu am prea multe cuvinte, dat fiind că situaţia ei ar trebui să fie una dintre procupările structurilor care veghează la siguranţa naţională, pentru că, a doua zi după ce soacra sa a ajuns la izolator ca suspectă de coronavirus, femeia s-a prezentat la serviciu, la Spitalul Judeţean, unde deţine un post din care intră în contact cu reprezentanţi ai tuturor secţiilor. Despre tânărul de 16 ani, în schimb, trebuie să spun că a fost singurul cu o reacţie normală; şi-a înştiinţat colegii şi profesorii imediat, iar în urma acestui demers liceul în care acesta învaţă şi-a suspendat cursurile cu o zi mai devreme decât celelalte din ţară.

În condiţiile date, este inutil să mai insistăm pe aspectul că a fost nevoie de pază a Ministerului de Interne pentru ca fiul şi nora bolnavei să nu-şi pără­sească domiciliul care le-a servit drept izolator.

Dar, revenind la oile noastre, să vedem reacţiile pe Feisbuc ale celor care au urmărit subiectul dezvoltat în telenovela de la Buzău. I-am împărţit în câteva categorii distincte.

Indiferenţii politicoşi le-au urat celor trei grabnică însănătoşire, deşi la ora ­res­pectivă abia li se recoltaseră probele. Oameni de genul care, în momentul în care am postat pe Feisbuc o fotografie a mamei mele cu mesajul „13 iulie 1944 – 25 iunie 2017”, au ţinut să-i ureze multă sănătate.

Istericii au urat şi ei, dar din multe alte domenii decât sănătatea. Unii îndreptăţit, alţii din ură faţă de personajele, adulte!, din poveste, ajungându-se până la a se cere arestarea lor.

Prietenii şi „prietenii” pot fi incluşi în aceeaşi ca­tegorie, dat fiind că, indiferent că au avut aceeaşi poziţie faţă de chestiune, au ajuns rapid să se înjure între ei, uitând repede de prietenia sau „prietenia” faţă de subiecţi.

Interesaţii sunt o categorie aparte, mică, ce-i drept, a celor care au încercat să minimalizeze gravitatea unei infecţii cu coronavirus. S-a distins un domn despre care gurile rele spun că l-ar avea drept argat pe fiul femeii infectate cu coronavirus, şi care i-ar fi spălat creierul acestuia cu mopul înmuiat în aghiasmă. Acesta a postat, în numele domnului… Belzebut şi al fraţilor Mamona şi Asmodeus, nişte panseuri de genul „Avem nevoie de calm şi sprijin reciproc! Nu pierde o lume un virus rebel! Respingeţi orice teamă şi nu vă luaţi după cei care vor să vă sperie! Cam toate temerile vieţii se dovedesc inutile, mai târziu!”. Mă opresc aici, restul treburilor revenind, în continuare, tot celor care se ocupă de siguranţa naţională, dat fiind că omul, posesor de stabilimente cu aflux de public, s-a temut ca nu cumva argatul să fi strănutat către acestea şi să fie nevoit să le închidă.

Întrucât telenovela este departe a se fi încheiat, nu este exclus ca, pe parcurs, să mai întâlnim categorii care ar putea să ne ­descreţească frunţile în zilele următoare. Sau, după caz, să ni le încreţească de-a binelea.