Sport

FC Buzău, mare favorită. Doar victoria menține intacte șansele la play-off

FC Buzău – FC Brașov, azi, de la 17.00, la Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport

Etapa a 15-a a Ligii a 2-a, penultima programată în acest an, începe în această seară, în Crâng, cu partida pe care FC Buzău o susține împotriva celor de la FC Brașov. Un duel cumva inegal, cu o favorită certă, între o echipă, cea gazdă, cu un picior în play-off și una, cea oaspete, în mare suferință, ce vine la Buzău după o serie neagră de șapte înfrângeri la rând! Câteva etape au lipsit ca meciul să nu însemne și o confruntare între Ilie Stan, fostul antrenor al echipei SCM Gloria Buzău, ajuns după plecarea din Crâng la Brașov, dar demis între timp după o serie de rezultate negative. Oricum, brașovenii nu și-au revenit nici după plecarea lui Ilie, semn că nu buzoianul ar fi fost cauza principală a proble­melor. Dar, să revenim. După ce eșecul de la Avrig, cu Șelimbăr, din precedenta etapă, a pus capăt unei serii incredibile de 11 meciuri fără înfrângere (15, dacă le punem la socoteală și pe cele din Cupa României), FC Buzău este nevoită să se uite peste umăr cu și mai mare atenție după urmăritoarele sale.    Evident, este în continuare într-o situație favorabilă, dar orice nou pas greșit îi poate costa crunt pe băieții lui Cristi Pustai. Victoria este, deci, obligatorie, și în perspectiva unui final de sezon regulat care cam dă fiori, în care, din ultimii patru adversari, trei sunt Steaua, Petrolul și Chiajna! De partea cealaltă, cu un nou antrenor principal, al treilea deja în actualul campionat, Călin Moldovan, brașovenii își fac singuri curaj înaintea meciului din Crâng: „Ne așteaptă un meci dificil la Buzău, unde vom întâlni una dintre echipele foarte bune ale campionatului. Cei de la FC Buzău au jucători experimentați pentru nivelul Ligii a 2-a, au un antrenor, Cristi Pustai, care nu are rost să mai discutăm despre experiența și valoarea dânsului ca tehnician. Vom merge și vom face tot posibilul să scoatem un rezultat pozitiv. Totul depinde doar de noi“, a transmis antrenorul Brașovului. Partida de astăzi începe de la ora 17.00 și este transmisă în direct pe posturile principale de cele trei televiziuni de­ținătoare de drepturi: Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport. Conform restricțiilor în vigoare, accesul spectatorilor la acest meci este interzis.

Liga a 2-a – Etapa a 15-a

  • FC Buzău – FC Bra­șov
  • Concordia Chiajna – Dunărea Călărași – azi, 19.30 (TV)
  • FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești – mâine, 17.30 (TV)

Sâmbătă, 27 noiembrie, ora 11.00:

  • Unirea Constanța – CSC Șelimbăr
  • Politehnica Iași – Unirea Dej
  • Metaloglobus București – Ripensia Timișoara
  • Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Slobozia
  • Viitorul Tg. Jiu – Dacia Brăila

Duminică, 28 noiembrie, ora 12.00:

  • Politehnica Timișoara – Steaua București (TV)

Marți, 30 noiembrie, ora 17.30:

  • Universitatea Cluj – Astra Giurgiu

Clasament

  1. PETROLUL 39 p.
  2. U Cluj 33 p.
  3. Hermannstadt 31 p.
  4. Chiajna 30 p.
  5. FC Buzău 25 p.
  6. Steaua 25 p.
  7. Csikszereda 22 p.
  8. Metaloglobus 22 p.
  9. Șelimbăr 21 p.
  10. Slobozia 20 p.
  11. Poli Iași 19 p.
  12. Unirea Dej 18 p.
  13. Ripensia 18 p.
  14. Viitorul Tg. Jiu 17 p.
  15. Timișoara 14 p.
  16. FC Brașov 9 p.
  17. Constanța 7 p.
  18. Călărași 3 p.
  19. Astra 2 p.
  20. Dacia Brăila 2 p.

Petrolul, matematic deja în play-off

După 14 etape, cu cinci runde înainte de finalul sezonului regulat, actuala lideră a clasamentului, Petrolul Ploiești, este calificată mate­matic în play-off. Ploieștenii au 39 de puncte, cu 17 mai multe față de Csikszereda și Metaloglobus, primele două clasate sub locul 6. Ca și ca­lificate în play-off, după cum scrie și liga2.ro, sunt U Cluj, FC Hermannstadt și Concordia Chiajna, însă nu încă matematic. FC Buzău și Steaua sunt ultimele favorite la accederea în această grupă de șase, însă acestea vor avea emoții până aproape de final pentru a-și asigura prezența acolo, în condițiile în care Csikszereda, Metalo­globus București și chiar CSC Șelimbăr păstrează șanse destul de mari de a prinde play-off-ul. În partea cealaltă a clasamentului, fără nicio șansă de play-off, deci pe loc garantat de play-out, tot matematic, sunt ultimele cinci clasate: Dacia Brăila, Astra Giurgiu, Dunărea Călărași, Unirea Constanța și FC Brașov.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker