Sport

Fără meciul vedetă, dar cu jocuri grele. Suferă şi reţeta financiară

Gloria – FC Botoşani, în debutul Grupei B a Cupei României

Gloria s-a ales cu grupă şi grea, dar şi fără o reţetă financiară deosebită, mai ales că duelul care ar fi umplut Crângul, împotriva vicecampioanei FCSB, nu a „ieşit” la împerechere. FCSB, FC Botoşani, CS Mioveni, UTA Arad, Oţelul Galaţi şi Gloria alcătuiesc Grupa B a Cupei României, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc vinerea trecută, la Casa Fotbalului.

După cum prevede noul format al competiţiei, valabil din această ediţie, cele 24 de echipe rămase în cursa pentru trofeu au fost împărţite în trei urne valorice, fiind repartizate în patru grupe a câte șase echipe. Toate echipele vor juca un meci cu o echipă din urna 1, un meci cu o echipă din urna 2 şi un meci cu o echipă din urna 3. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturi de finală. Gloria a făcut parte pentru tragerea la sorţi din ultima urnă valorică, C. În grupe, gazde vor fi echipele mai slab clasate sezonul trecut. Gloria va susţine primele două partide pe stadionul din Crâng, cu FC Botoşani şi UTA, iar ultima în deplasare, la Galaţi, cu Oţelul.

GRUPA B – program

Etapa 1: 18-20 octombrie

  • Gloria – FC Botoşani
  • UTA Arad – FCSB
  • Oţelul Galaţi – CS Mioveni

Etapa a 2-a: 8-10 noiembrie

  • CS Mioveni – FC Botoşani
  • Oţelul Galaţi – FCSB
  • Gloria – UTA Arad

Etapa a 3-a: 6-8 decembrie

  • FCSB – FC Botoşani
  • CS Mioveni – UTA Arad
  • 03Oţelul Galaţi – Gloria

Grupele Cupei României, ediţia 2022-2023:

  • GRUPA A: Sepsi Sf. Gheorghe, FC Voluntari, FC U Craiova, Petrolul, Dinamo, Unirea Slobozia
  • GRUPA B: FCSB, FC Botoşani, CS Mioveni, UTA Arad, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău
  • GRUPA C: CFR Cluj, Farul Constanţa, Rapid, Universitatea Cluj, CSC Dumbrăviţa, CSM Alexandria
  • GRUPA D: Universitatea Craiova, FC Argeş, Chindia Târgovişte, Hermannstadt, CS Ocna Mureş, Minaur Baia Mare

Cum au arătat cele trei urne valorice:

  • URNA 1: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Farul Constanţa, FC Argeş, Sepsi Sf. Gheorghe, FC Botoşani
  • URNA 2: Rapid, U Craiova 1948, UTA Arad, CS Mioveni, Chindia Târgovişte, U Cluj, Petrolul, Hermannstadt
  • URNA 3: Dinamo Bucureşti, Unirea Slobozia, CSC Dumbrăviţa, Gloria Buzău, Minaur Baia Mare, Oţelul Galaţi, CS Ocna Mureş, CSM Alexandria.

Circul de anul trecut nu mai e posibil, cele trei puncte, da!

Întâlnirea din sezonul trecut, cu precizarea că s-a jucat în Crâng, dintre Gloria şi Unirea Constanţa, a intrat în istoria recentă a fotbalului românesc prin scorul uriaş, 14-0, înregistrat la un asemenea nivel. Nimic surprinzător însă, în condiţiile în care jucătorii lui Cristi Pustai şi-au pus mintea cu copii de 14-15 ani, faţă de care nu au avut nicio milă, episod care, vă amintiţi, a suscitat polemici mari la acea vreme. Între timp, Unirea a retrogradat şi a devenit satelitul neoficial al lui FCSB, mutându-se la Clinceni, dar, chiar dacă nu mai este echipa de acum un an, cel puţin la nivelul performanţelor, cam tot pe acolo este, fiind, după șapte etape, penultima în eşalonul secund, cu numai trei puncte. În meciul din această după-amiază de pe arena din Clinceni, penultimul al etapei a 8-a (ultimul, Dinamo – Slobozia, e mâine, de la 17.00), chiar dacă un scor ca cel amintit nu mai poate fi posibil, Gloria este tot mare favorită, iar cele trei puncte n-au cum să nu vină la Buzău. De la o oră atipică pentru o zi de luni, 16.00, suporterii îşi pot urmări din nou favoriţii la lucru în direct la TV, într-una din transmisiunile oferite de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker