FOTO – VIDEO | Expoziție-autoportret Florin Menzopol, cu „Abisale” despre o identitate „pierdută”: Reni, Republica Moldova

Miercuri, 1 septembrie, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău, sala etaj, a avut loc vernisajul expoziției de grafică și pictură a unuia dintre cei mai apreciați artiști ai Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Buzău la nivel național, Florin Menzopol, un maestru care transformă„ actul picturii într-unul de puternică reflecție personală. Florin Menzopol este unul dintre artiștii fondatori ai Filialei UAP Buzău.  Este buzoian prin adopție. Are studii de artă monumentală la București și este specializat deopotrivă în frescă, mozaic, tapiserie, ceramică. De asemenea, el are și o impunătoare carieră didactică în urbea consacrării sale artistice. Numeroase edificii publice din Buzău poartă nobila podoabă a unor creații de artă monumentală semnate Menzopol

„Expoziția domnului Flo­rin Menzopol este una dintre cele mai importante manifestări a filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici. Sunt deosebit de onorat că am fost ales să vorbesc despre această expoziție; este unul dintre artiștii importanți nu numai ai Buzăului, ci și ai țării noastre. Este o voce inconfundabilă în concertul acesta al artiștilor profesioniști care încearcă să aducă lucruri noi în plastica românească și nu numai. Florin Menzopol conferă jocului grafic libertate aproape nonfigurativă și de multe ori renunță la principala modalitate de expresie grafică, succesiunea de planuri colorate înlocuind, cu aceeași rigoare, linia, fapt evidențiat și în această expoziție, unde sunt elemente și de grafică, și de pictură, u­ne­le dintre ele foarte noi, realizate în 2021 și 2020. Expoziția de la Buzău vine după foarte multe alte expoziții prin București și prin alte orașe ale țării. Mă bucur  pentru domnia sa că expune la Buzău. Expoziția va sta aici o lună de zile și îi așteptăm  pe buzoieni, mulți dintre ei cunoscători ai operei domnului Menzopol, să vină alături de noi la Galeriile de Artă, sala etaj”, spune președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea, despre cole­gul său cu care a conlucrat foarte bine încă din vremea în care Florin Menzopol era președinte UAP, iar el era vicepreședinte. „Când era dumnealui președinte, eu am fost vicepreședinte. Colaborez de foarte multă vreme cu dânsul. Este unul dintre cei mai importanți artiști din filială și pentru noi, dar și pentru tânăra generație. Mulți dintre artiștii tineri i-au fost elevi la Liceul de Arte din Buzău. A avut, an de an, ge­nerații foarte importante de artiști. Au urmat facultatea și s-au întors în calitate de artiști profesioniști la noi, unde am fost și colegi la Liceul de Arte”, povestește prof. dr. Valeriu Șușnea

„Lucrările mă prezintă”

Să lași o operă înseamnă să-ți consolidezi o apartenență, iar Florin Menzopol a construit atât de mult încât aproape că a pierdut șirul expozițiilor în care a bucurat publicul cu creațiile sale. „În urmă cu câțiva ani, la o expoziție, domnul Corneliu Antim (critic de artă, n.r.) a numărat  expozițiile și erau 13-14 numai în București. Am participat de-a lungul timpului la expoziții de ni­vel național, Cluj, Arad, Iași, Bacău, București, cu lucrări de gravură – pentru că într-un timp am făcut și gravură -, grafică de șevalet, tapiserie și pictură. Asta nu știu a câta expoziție este. Am realizat și în Buzău mai multe expoziții de pictură. Aceasta este o expoziție cu lucrări de grafică mai numeroase decât cele realizate până acum și pictură realizată în ultimii trei ani”, spune artistul plastic, care mărturisește că a realizat această expoziție ca un fel de autoportret. Și pentru că un autoportret în culori nu este ușor de descifrat, cu o notă de umor personal Menzopol ne oferă câteva detalii asupra expoziției sale. „Câteva lucrări, puține, sunt mai vechi; am vrut să completez ideea de expoziție personală. Aceasta poate fi socotită și ca un fel de autoportret, pentru că toate aceste lucrări au povestea lor. Fiecare lucrare are povestea ei și toate la un loc mă prezintă. E o expoziție în care mă prezint cu toate gândurile de atelier de viață. Am o lucrare amuzantă, intitulată <Două pisici>; sunt  pisicile mele, proprietate personală. Mai am câteva lucrări legate de o vizită la Atena, pe 1 mai. Am un început de ciclu de grafică pe care l-am intitulat <Definiție>; este mai greu de explicat pentru că este vorba despre artist, pe de o parte, și înțelegerea fenomenului artistic, pe de altă parte. Este o lucrare centrală în expoziție pe care am intitulat-o <Visul>; este, într-adevăr, un vis nocturn care m-a cam speriat. M-am trezit și imediat am făcut o schiță. Este o abordare frecventă într-o anumită perioadă a modernismului și apariția ei este puțin șocantă. Este  un tablou cu o pată mare de verde. Unii m-au întrebat dacă este un lighean. Nu este un lighean, le-am răspuns, este apariția unei pete. În multe lucrări am un fel de obsesie a formei. La mine nu forma indică lucrarea, ci gândurile și spiritul meu creează forma adecvată. O lucrare mai veselă este pasărea care ciugulește, lucrarea fiind intitulată <Peisaj exotic>. Mai am o lucrare, care indică un interior cu o masă într-o viziune rococo i-am zis eu, o viziune mai decorativă spre surrealism’’, explică autorul câteva dintre lucrările expuse.

Abisale, lucrări ce vorbesc despre o identitate „pierdută”

De asemenea, din expoziția artistului plastic mai fac parte și tablourile „Abi­sale”, pe care la un moment dat le explica bunului său prieten, regretatul poet Lucian Mănăilescu – căruia îi dedică una dintre lucrări, intitulată „O apariție la moartea poetului” -, că ar putea avea legătură cu identitatea sa „pierdută”, fisuri ale memoriei în care intuiția încearcă să recupereze o altă viață, netrăită, și un alt destin. Este vorba despre fuga părinților săi, când el avea doar un an, din locurile natale, din Reni, Republica Moldova (azi Ucraina), în 1944, cu doar o oră înainte de intrarea rușilor. „Ai mei au fugit de groaza rușilor”, spune artistul plastic.

Florin Menzopol s-a născut la 28 martie 1943, la Reni, și povestea plecării de acasă, când părinții săi au lăsat totul în urmă, o știe mai mult din relatările bunicii cu care, a mărturisit prietenului său, a fost deportat, prin ordin de front, la Cisnădie, în apropiere de Sibiu, iar părinții au rămas la Galați, unde tatăl său era mobilizat în serviciul de cartografie al armatei. La vârsta de 3 ani, când s-a terminat războiul, părinții săi s-au mutat în Mizil, tatăl său, pictorul Mihail Menzopol, primind un post de profesor la Liceul Comercial „Tase Dumitrescu”. „La Mizil am copilărit. Ca orișice copilărie, a fost foarte frumoasă”, își amin­tește artistul plastic.

Talentul artistic l-a moș­tenit de la tatăl său pentru că, povestește Menzopol, „tatăl meu a fost profesor de desen nevoit să predea și desen tehnic, foarte greu și de predat, și de realizat, precum și limba rusă, pentru că noi veneam din Basarabia; așa erau vremurile. Bunicii paterni erau din Reni, din Basarabia, iar bunicii din partea mamei erau din Ardeal. Pe bunica o chema Maria, iar bunicul  meu, pe care nu l-am cunoscut, se numea Iosif și era tâmplar. Din partea bunicului matern poate se moștenesc ceva abilități. Din partea bunicului patern nu am moștenit nimic, pentru că bunicul patern a fost negustor cu un simț practic, economic, pe care nu mi l-a transmis mie deloc. Făcea afaceri cu negustorii din Salonic. Avea brutărie și atelier de brânzeturi”, mai povestește Florin Menzopol.

La rândul său, artistul plastic are doi copii, un băiat și o fată. Dintre cei doi, fiica acestuia este cea care îi calcă pe urme, băiatul devenind inginer. „Am o fată care trăiește la Barcelona și mai am un băiat care este ingi­ner în București. Fata, Miruna, a terminat <Arte plastice>. A făcut și grafică pe calculator, a restaurat și a vopsit. A fost o modă  în toată Europa de restaurat și revopsit”, spune acesta.

„Pictura și grafica sunt viața mea”

Primii pași pe drumul artelor i-a făcut în 1958, când tatăl său l-a dus la București să dea examen de admitere la Liceul de Arte Plastice de pe Nuferilor, lângă Catedrala Sfântul Iosif. Spre satisfacția părinților, a reușit să ia examenul al II-lea. „Tatăl meu, care era profesor de desen la Mizil, mi-a spus că voi da examen de admitere la școala medie din București. Am intrat al doilea, după fata profesorului Iuca, profesor de gravură la Institutul <Nicolae Grigorescu>. Am dat examen la limba română, scris și oral, matematică, desen după natură, compoziție, acuarelă. Era un examen destul de serios. Toată școala a fost foarte serioasă. Am făcut și legătorie de carte, pentru că această școală minunată nu putea să reziste politic dacă ar fi fost numai de desen și pictură. Era o școală  și cu ore tehnice. Se făcea, spre exemplu, și legătorie de carte, dar era o adevărată școală de pictură. Spre exemplu, profesorul de matematică Gropper Elias, ținea în școală serile muzicale. Și ne spunea <nu veți putea picta niciodată bine dacă nu îndrăgiți muzica>. Toată școala medie a fost o experiență formidabilă pentru mine. Am participat la expoziții, teatre; la teatru intram fără bilet, pentru că plasatoarele își făceau milă de noi. În această școală am văzut și am auzit evenimente deosebite: concerte la Ateneu, dirijate de George Georgescu, de Conta, spectacole deosebite. Școala respectivă a fost și o școală de cultură în primul rând, cu niște profesori minunați”, își amintește artistul plastic.

A urmat apoi facultatea. A dat examen la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, la Secția de pictură monumentală, unde, spune Menzopol „am făcut frescă, mozaic; suplimentar am făcut și ceramică și textile. Am învățat să urzesc și să lucrez la gherghef. Cred că aș fi putut să continui și ceramica care îmi plăcea foarte mult și beneficiam de sfaturile unei doamne în vârstă, tehniciană la cuptoarele de ars, care dădea sfaturi cum se așează glazura și o serie întreagă de mici secrete”.

În ceea ce privește începutul în artă, Florin Menzopol spune că acesta a fost ca la orice pictor, adică cu lucrări reprezentând natură statică și peisaje și mărtu­risește că acum a renunțat aproape total la peisaje după natură și naturi statice. „Am mers pe o pictură și o grafică de idei”, spune artistul plastic, care își identifică viața sa cu pictura: „Pictura și grafica sunt viața mea și îmi plac foarte, foarte mult”.

A avut o singură participare la o expoziție în afara granițelor țării. „În urmă cu ceva ani, cu o expoziție de grup la Oudenaarde, în Belgia. Am mai încercat să particip la o expoziție în nordul Germaniei. Am trimis fotografii, nu mi-au răspuns. Am fost curios ce lucrări au fost primite și expuse. Am fost și fericit că nu mi-au primit lucrările, pentru că toate lucrările expuse m-au dezamăgit. Toate erau parcă ilustrarea prozei germane de la sfârșitul secolului 18. Toate lucrările: drame, negre, efectiv dizgrațioase. Eu, în tot ceea ce am făcut, nu abuzez de negru. Am făcut pictură monumentală, frescă și am această educație din facultate pentru frumos, nu pentru tenebros, pentru urât. Chiar și expoziția de față  – nu vreau să mă laud singur – dar este o expoziție luminoasă, o expoziție care dă impulsuri benefice, luminoase”, spune Florin Menzopol.

În Buzău, Florin Menzopol a ajuns prin repartizare, la finalizarea studiilor universitare. Momentul sosirii în Buzău pentru a se prezenta la postul la care a fost repartizat este povestit într-o notă de umor de Florin Menzopol, un profesor care a ridicat la Buzău multe generații de artiști plastici făcând parte mulți ani din corpul profesoral al Liceului de Arte „Margareta Sterian”.

„În Buzău am fost repartizat. Repartițiile au fost pentru toți absolvenții din București și Cluj, cu mențiunea că ungurii au refuzat să participe. A fost o repartizare de tip comunist, pentru că vizai un post și întrebarea era: <Ai buletin de orașul respectiv?>. Dacă spuneai nu, nu discutau cu tine. Ca medie puteam obțin și mi s-a oferit postul de profesor la Liceul de Arte din Târgul Mureș. Un coleg care a vrut să-mi facă <un bine> mi-a tras un cot și m-a întrebat dacă știu maghiara. I-am spus că nu și el mi-a spus: <Vezi că ăia te mănâncă!>. Am renunțat ca prostul la liceul din Târgu Mureș. Aș fi avut o cu totul trambulină profesională. Postul următor a fost Școala nr. 10 din Buzău, pe care nici nu o găseam. Pe cine întrebam îmi spunea că nu există. Până la urmă și-a făcut milă și pomană un cetățean și mi-a spus Școala nr. 10 se află <în cartierul spânzuraților>, peste pasarelă; era o pasarelă foarte înaltă peste liniile de cale ferată. Era o școală uitată de Dumnezeu în care am funcționat un an, un an și jumătate, după care am fost transferat la Liceul de Arte din Buzău. Am respectat  repartizarea  pentru că erau amenințări de genul: dacă nu vă prezentați la post, aveți de plată toată școlarizarea care era enormă. Eu nu puteam să cer tatălui meu să plătească școlarizarea. Mulți colegi s-au descurcat”, își amintește Florin Menzopol.