Educație

Evaluarea Națională la matematică în „anul COVID”/ ,,Nota 7 se putea obține ușor; pentru 9 și 10 îți trebuia creativitate”

După proba la limba română a Evaluării Naționale, luni, majoritatea elevilor și părinților era de părere că, din cauza pandemiei, examenul de anul acesta va fi ușor și pro­babil se va intra la licee cu medii foarte mari. Miercuri, după proba la matematică, concurenții nu mai erau la fel de siguri. Asta pentru că, cel puțin unul dintre subiectele la matematică le-au dat bătăi de cap.
De partea cealaltă, profesorii de specialitate spun că nu se poate vorbi despre „su­bi­ectele ușoare din <anul COVID>”, pentru că gradul de dificultate al subiectelor la matematică nu este cu nimic mai prejos decât cel al subiectelor de anul trecut. În plus, pentru un subiect anume, ieri, la Evaluarea Națională, era nevoie nu doar de „antrenament”, ci și de creativitate.

„A fost destul de ușor, dar la geometrie au fost câteva puncte mai greuțe, pentru departajare. Asta pentru că la română s-a dat mai ușor și era logic să se facă departajarea pe baza examenului la matema­tică. Totuși, nu am întâlnit vreun subiect care să mă pună în dificultate. Eu cred că dificultatea subiectelor la ambele probe a fost gândită plecând de la faptul că am trecut printr-o situație atipică, adică am avut parte de o perioadă destul de lungă de învățământ online. Aș vrea să intru la Hasdeu, la matematică-informatică. Cred că la matematică voi lua peste 9. Masca de protecție m-a dezavantajat puțin, dar m-am descurcat. Se respiră greu și am ținut-o doar pe gură în timpul examenului”, a declarat Rareș Damian.

Rareș Damian

„Nu mi s-a părut un examen foarte greu. A fost puțin mai greu decât cel la română, dar mai ușor decât mă așteptam să fie. Ceva mai dificil mi s-a părut subiectul al treilea, cel de geometrie. În ceea ce privește purtarea măștii în timpul probei, nu m-a deranjat. Vreau să merg mai departe la Liceul Pedago­gic”, a declarat Izabela Șerban.

Izabela Șerban

„Mie, examenul de astăzi, la matematică, mi s-a părut mai ușor decât cel la română. Ceva mai dificil mi s-a părut exercițiul III, punctul C, cel de geometrie. Aș vrea să merg mai departe la Liceul Eminescu sau la Liceul de Arte. Cred că la proba de astăzi o să i-au un 7 sau 8. Pur­tarea măștii în timpul examenul nu m-a deranjat, m-am descurcat destul de ușor cu ea. Te deranjează puțin pentru că transpiri sub mască, dar e OK”, a declarat Florin Buleandră.

Florin Buleandră

„A fost greu. A fost mai greu decât la română. Cred că se vor lua note mai mici decât la română. Chiar dacă nu au fost subiecte imposibile la algebră, chiar au fost ușoare, dar geometria a fost grea și a pus ceva probleme. Eu credeam că va fi mai ușor la matematică. Mă așteptam că subiectele la română și cele la matematică vor fi la fel de ușoare, și m-au luat așa puțin prin surprindere. Vreau să merg mai departe la Hasdeu, la mate-info bilingv. La matema­tică mizez pe o notă de peste 9,70. Cu masca ne-am obișnuit de la examenul de română și nu mi s-a mai părut prea greu”, a declarat Mara Vlaicu.

Mara Vlaicu

„Proba la matematică mi s-a părut mai ușoară decât mă așteptam. La fel de ușor ca proba la ro­mână. Clar însă mate­­ma­tica va face departajarea la note. Cele mai dificile mi s-au părut subiectele de geometrie. Mizez pe o notă de 7 și ceva la matematică și în jur de 9,50 la română. Îmi doresc să intru la Liceul Eminescu. Pe mine m-a deranjat masca în timpul examenului. Suntem emoționați, ne este și foarte cald și se respiră greu”, a declarat Cătălina Gheorghe.

Cătălina Gheorghe

„A fost un examen mai greu decât cel la română. Trebuia să fie o departajare. Nu mi s-a părut cine știe ce; au fost subiecte OK având în vedere  situația de anul acesta. Cred că dacă nu aveam parte de o perioadă așa lungă de învățământ online, subiectele la Evaluarea Națională ar fi fost, nu mai grele, dar mai ușor de rezolvat. Masca deja nu ne mai deranjează, pentru că ne-am obișnuit purtând-o de atâta timp. Aș vrea să merg mai departe la Hasdeu, la profilul mate-info. Eu cred că voi lua peste 9,40 la matema­tică”, a declarat Carol Ră­pițeanu.

Carol Ră­pițeanu

„Nu mi s-a părut mai ușor decât anul trecut”

Bogdan Enescu

„Subiectele sunt la nivelul celor din ultimii ani. Cred se putea obține nota 5 destul de ușor… De fapt, chiar mai mult de 5. Da, chiar nota 7 se putea obține ușor. În schimb, să obții note între 9 și 10 va fi mai dificil, iar ăsta este un lucru bun. Adică, a fost dată o pro­blemă pe care nu era suficient să fi foarte bine antrenat să o rezolvi, ci trebuia să și gândești puțin creativ. Problema de geometrie plană, parcă subiectul III, prima problemă, necesită puțină creativitate. Chiar dacă s-a vorbit că anul acesta subiectele la Evaluarea Na­țională au fost ușoare, la matematică, mie nu mi s-au părut mai ușoare decât cele de anul trecut. Mă refer la subiectele ușoare”, a declarat pentru OPINIA Bogdan Enescu, profesor de matematică la Colegiul Hasdeu, omul care a pregătit loturile olimpice de matematică ale Americii, Pakistanului, Ungariei și Republicii Moldova.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker