Sport

Enervant de buni. Metalul, de neoprit în Liga a III-a

După ce sezonul trecut au pierdut la baraj, cei de la Metalul nu au acuzat șocul unui astfel de insucces, au luat-o de la capăt și au un sezon de excepție. Victoriile au devenit atât de firești, încât parcursul de anul acesta pare monoton pe alocuri. Sâmbătă, la Liești, n-au fost mari emoții pentru commando-ul alb- albastru, grup care și-a trecut în cont a treia victorie din play-off, 3-1 în deplasare cu echipa din comuna gălățeană.

Buzoienii au deschis scorul după 34 de minute, prin Marius Tudorică, majorând avantajul doar câteva momente mai târziu, după golul lui Tudor Saim. Ștefan Moraru a risipit emoțiile, dacă acestea au existat, în minutul 90, după ce gazdele reduseseră din handicap cu 10 minute mai devreme.

Victoria de sâmbătă bate clasamentul în cuie, Metalul ajungând la un +12 confortabil, după ce Focșani, a doua clasată, a remizat acasă, 2-2 cu Braniștea. Cu Braniștea vor juca buzoienii etapa viitoare, tot în deplasare, pe 20 aprilie.

Dacă în sezoanele trecute alb-albaștrii se remarcau prin disciplină și organizare, anul acesta și atacul este mercurial. 78 de goluri au înscris buzoienii în 21 de meciuri, o medie cât se poate de respectabilă. De altfel, Metalul, declarată în iarnă cea mai bună echipă din Liga a III-a, are și cea mai bună apărare, cu doar 11 goluri primite în tot sezonul.

Calculele sunt mai complicate în ceea ce privește prima rundă a barajului. În seria intâi, Bucovina Rădăuți pare desprinsă în câștigătoare și va juca, cel mai probabil, cu CSM Focșani. Pentru locul secund, clasare ce duce la o confruntare în dublă manșă cu Metalul, se bat CSM Bacău și Știința Miroslava, cele două fiind departajate de doar două puncte în clasament. Băcăuanii tocmai au „comis-o” acasă, după ce au fost învinși sâmbătă de cealaltă echipă din orașul lui Bacovia, AS FC.

Ne revedem în finală cu Focșani?

Calculele hârtiei dau echipa buzoiană ca favorită la baraj, indiferent de adversar. Culmea, finala pentru promovarea în „B” ar putea fi disputată tot între Metalul și Focșani, echipe care s-au tot întâlnit în acest sezon. Vrâncenii tocmai au anunțat instalarea unui nou antrenor, după ce, în urmă cu o lună de zile, se despărțiseră de Octavian Grigore. Conducerea celor de la CSM a ales să meargă pe mâna lui Călin Modovan, tehnician care a mai pregătit pe KSE Târgu Secuiesc, Luceafărul Oradea, FC Brașov și Corona Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker