Monden

Emeric Imre cântă la „Felinare”

Emeric Imre, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică folk, un artist profund ce a marcat generații prin muzica sa, revine la „Felinare” în formula de trio pentru un concert memorabil. Alături de el vor fi instrumentiștii Jimi El Laco și Marius Roje.

Astfel, sâmbată, 14 ianuarie, începând cu ora 20.30, buzoienii sunt așteptați să fredoneze împreună cu cei trei artiști slagărele pline de sensibilitate ale lui Emeric Imre. Costul unui bilet este de 50 lei, iar rezervări se pot face la telefonul 0734.327.407.

Emeric Imre e unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică folk, un om cu o conștiință socială vie și ardentă, un artist profund, ce cântă piese destinate sufletului. Fire poetică, alege să își povestească viața prin intermediul a două stări de spirit contrare și complementare, prin bucuriile și tristețile ce l-au marcat, trăiri aparținând unui om al cetății adânc implicat în tot ceea ce înseamnă devenirea societății clujene, și nu numai.

Emeric Imre s-a născut pe 30 ianuarie 1965, la Cluj-Napoca, din mamă jumătate poloneză și jumătate romă, iar tatăl lui era jumătate maghiar și jumătate evreu. La îndemnul tatălui său s-a îndreptat spre muzică, începând să studieze vioara din clasa I. Mare iubitor de fotbal, practică acest sport timp de nouă ani. Părăsirea carierei sportive este unul din regretele care îl apasă uneori. De multe ori, la antrenamente, Emeric venea cu vioara sub braț. Au urmat apoi doi ani dezastruoși în materie de muzică, în final renunțând la studiile muzicale.

Un nou drum i s-a așternut în față când s-a aflat în clasa a VII-a, tot în domeniul muzicii, însă de această dată era vorba de un alt instrument: chitara. A ascultat „Eșarfă în dar” a lui Mircea Baniciu și, de atunci, viața sa a fost Cenaclul „Nicolae Tăutu” al Casei Armatei din Cluj.

În 1984 a debutat la Cenaclul Flacăra. Evenimentele din 1989 reprezintă pentru el un moment mișelesc despre care îi este și acum lehamite să vorbească. Consideră că anii care au urmat „au adus mai multă libertate, dar și mult surogat”. Emeric Imre a luptat însă mai departe pentru promovarea folkului. Pe lângă participarea la manifestări precum turneul „Folk You”, la a cărui înființare a avut o contribuție însemnată, timp de un an, organizează în fiecare joi, în localul clujean „Pub Zone”, seri de folk.

În 2006 lansează albumul „Nebun de alb”, înregistrat împreună cu Jimi El Laco (vioară și chitară), Roje (clape) și Sebi Lazăr (percuție), în studioul primului. În 2012 lansează albumul „Târziu”. În 2014 lansează albumul „Iarna mea cu ochii mari”, la realizarea acestuia contribuind, printre alții, Jimi El Laco (Nightlosers), Dumitru Fărcaș și Magda Pușcaș. Încet-încet, Emeric Imre devine unul dintre cei mai populari artiști folk, susținând un număr impresionant de concerte în toată țara.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker