Monden

Ellie White a schimbat 18 bone pentru cei doi copii ai săi

Pe lângă o carieră de succes, Ellie White se bucură și de o familie minunată. Buzoianca formează un cuplu cu Doru Tinca de 14 ani și au împreună doi copii: Mihăiță și Maria. De creșterea celor doi se ocupă momentan ei, chiar dacă, anterior, cân­tăreața a avut bone.

Ellie White a schimbat nici mai mult nici mai puțin de 18 bone de când are cei doi copii. Aceasta a vorbit recent despre cum se descurcă cu cei doi copii și care este motivul pentru care a renunțat la a angaja bone.

Ea susține că are mare ajutor din partea soțului ei, dar că întotdeauna este nevoie și de un al treilea om care să le completeze munca, pentru că au și cariere de susținut. Iar, dacă înainte bona trebuia să le prepare de mâncare, să stea să se joace cu copiii și să îi culce, acum artista este de părere că ar fi nevoie de o guvernantă care să îi învețe pe cei mici diverse lucruri și să facă teme cu ei. „Nu, nu, am renunțat la bonă după numărul 18 parcă, nu știu la cât am ajuns… Acum, dacă ar fi nevoie, ne-ar trebui o guvernantă, probabil, care să stea să facă diverse lecții cu ei și să stea să îi suprave­gheze seara (…) Dar, dacă ei trebuie să facă lecții online, din păcate, unul din părinți trebuie să se sacrifice să stea aproape. Nu neapărat să stai să faci lecții cu ei, că le fac online cu profesorul. Dar sunt probleme, mai apare o defecțiune, mai trebuie să îi dai ceva și atunci nu ai ce să faci. Unul dintre părinți e blocat tot timpul acasă”, a spus Doru Tinca pentru Ciao.

„Ultima bonă a fost faină”

Ellie White nu a spus motivul pentru care a fost nevoie de atât de multe bone în toți acești ani. În schimb, ea a declarat că, după ce s-a mutat alături de familia sa la Brașov, a fost nevoie să renunțe la bona cu numărul 18, despre care are o părere extrem de bună. „Ultima bonă a fost faină, Flori. Am plecat noi la Brașov, ne-am mutat noi la Brașov și ea s-a angajat în altă parte. Dar acum nu mai avem nevoie pentru că sunt destul de mari copiii, Mihăiță face 9 ani, Maria are 6 ani jumătate (…) Trăiască vecinii! Dacă e să plecăm seara, avem cu cine să îi lăsăm, dar cu școala și lecțiile ar mai fi nevoie uneori de un om în plus”, a spus Ellie White pentru sursa citată.

În timpul cât ar sta guvernanta cu cei doi copii, artista și Doru ar lucra mai mult în studioul lor, deschis recent, unde își petrec mare parte din zi, de când cu res­tricțiile pandemice. „Facem încă cu schimbul, cu atât mai mult cu cât acum ne-am și   deschis studio de producție muzicală și, îți dai seama că suntem în priză, el la birou, eu la studio, fiecare cu biroul lui”, a mai spus Ellie pentru viva.ro. Cântăreața a mai spus că este foarte fericită pentru că cei mici merg din nou la școală, asftel că Ellie și Doru își pot împărți res­posabilitățile mult mai ușor. „Ne bucurăm că merg copiii la școală, că, în sfârșit, putem să lucrăm, că lucrăm în reprize, trei ore unul, cinci ore celălalt, să ne completăm”, a încheiat buzoianca.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker