miercuri, 23 septembrie 2020

Efectul restricțiilor impuse de criza COVID-19: numărul furturilor, la cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani, cazurile de violență în familie, în creștere

Restricțiile impuse de criza COVID-19 au dus la scăderea criminalității în prima jumătate a acestui an. Potrivit unui raport prezentat Colegiului Prefectural de conducerea Inspectora­tului Județean de Poliție Buzău, în semestrul I al ­anu­lui 2020, pe raza județului Buzău nu au fost înregistrate situații în care să fi fost tulburată grav ordinea și liniștea publică. Criminalitatea sesizată a scăzut cu aproximativ 6%. ­Infracțio­nalitatea judiciară a înregistrat cea mai mică valoare din ultimii 7 ani, pe parcursul cărora s-a aflat pe un trend descendenta, și a scăzut cu 4%. Infracționalitatea sesizată contra patrimoniului a înregistrat cea mai mică ­va­loare din ultimii 8 ani, pe parcursul cărora s-a aflat pe un trend descendent și a scăzut cu circa 14%, pe fondul scăderii numărului furturilor din societăți comerciale, furturilor din locuințe, furturilor din anexe și curți, furturilor din auto, precum și al furturilor din buzunare. La nivelul secțiilor de poliție rurală, infracțiunile contra patrimoniului au avut de asemenea un trend descendent, acest tip de criminalitate aflându-se în scădere începând cu anul 2013.

În perioada de referință, criminalitatea stradală a înregistrat o scădere de 34%, pe fondul scăderii acestui tip de infracționalitate la nivelul poliției municipiului reședință de județ.

În schimb, criminalitatea gravă, comisă cu violență, a crescut. ,,În ceea ce privește infracționalitatea de mare violență, precizăm că în primul semestru al anului 2020 s-au înregistrat creșteri minore, cu două fapte mai mult la infracțiunile de omor, numărul tâlhă­riilor s-a menținut la același nivel cu anul trecut când scăzuseră cu circa 54%, în timp ce celelalte infracțiuni din această categorie de infracționalitate, fie s-au men­ținut și ele la nivelul din primul semestru al anului trecut, fie au înregistrat minusuri minore de una-trei fapte. Per total, infracțiunile contra persoanei au crescut cu circa 3%, un trend similar înregistrând și infracțiunile de loviri sau alte ­vio­lențe, care au crescut și ele cu 19%”, se precizează în documentul prezentat de IPJ Buzău în Colegiul Prefectural.

Această creștere ar fi cauzată și de înmulțirea cazurilor de violență în familie.

loading...
error: Content is protected !!