luni, 10 august 2020

Educația, prioritate pentru tranziția de la comună la oraș, la Pătârlagele

Prioritizarea investițiilor în infrastructura de învă­țământ se reflectă în calitatea pregătirii generației de mâine, care va asigura viitorul fiecărei localități. Asta o știe și primarul orașului Pătârlagele, care a avut în față provocarea de a aduce localitatea pe care o conduce la nivelul unui oraș european.

Conștientizând că cele două licee din Pătârlagele reprezintă o alternativă pentru elevii din zonă care nu pot ajunge la Buzău și care merită o șansă reală la un sistem de în­vățământ performant și dotat, Ion Gherghiceanu și-a propus să ducă investițiile la un alt nivel. Pentru asta, viitorul mare proiect, în valoare de 15.000.000 lei, pentru care a aplicat deja la Compania Națională de Investiții, va consta în construirea unui campus școlar în cadrul Liceului Teoretic „Radu Vlădescu” din Pătârlagele. Campusul va fi unul modern, cu cantină, sală de mese, internat și toate utilitățile necesare pentru ca elevii să se simtă ca acasă.

Dat fiind faptul că Pă­târlagele este situat la o distanță considerabilă de municipiul Buzău, iar mulți copii urmează studiile în zonă, reabilitarea unităților de în­vățământ a fost prioritară pentru primarul orașului. Astfel, s-au obținut finanțări din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014–2020 pentru reabilitarea și dotarea unităților de învă­țământ din localitățile Sibiciu de Sus, Valea Lupului, Mărunțișu și Crâng, cât și mo­dernizarea drumurilor afe­rente, stadiul lor fiind în derulare, valoarea proiectelor fiind de aproximativ 8.500.000 lei.

Totodată, s-au realizat investiții importante în două unități liceale de învățământ, Liceul Teoretic ”Radu Vlădescu” și Liceul Tehnologic din Pă­târlagele, cel din urmă be­neficiind și de două ateliere noi pentru o mai bună desfășurare a activităților specifice fiecărui profil în parte. De asemenea, pentru a preîntâmpina o pro­ble­mă a tinerilor părinți, a fost construită și o grădiniță cu program prelungit la care copiii vor putea merge începând cu noul an școlar.

De-a lungul celor trei mandate, Ion Gherghiceanu, primarul din Pătârlagele, a întâmpinat o mare provocare, aceea de a consolida trecerea localității de la statutul de comună la cel de oraș. Pentru asta a fost nevoit să identifice orice sursă de finanțare posibilă și să dezvolte orașul și satele din subordine în cât mai multe direcții. Evident, infrastructura a fost o provocare, însă doar în ultimii patru ani s-a reușit asfaltarea a nu mai puțin de 34 de străzi, reabilitarea a 2 km de trotuare din orașul Pătârlagele, dar și a numeroase drumuri din toate satele. De asemenea, mai multe podețe au fost construite, o punte pietonală, rigole, praguri de fund și noi drumuri laterale în mai multe sate.

Și cum educația, cultura și sportul merg mână în mână, lăcașurile de cult au beneficiat de o atenție deosebită, dar mai ales Parohia Sibiciu de Sus, care are în administrare o biserică monument istoric. Prin Programul Operațional Regional 2014-2020 s-a obținut finanțarea din fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea și dotarea centrului cultural Sibiciu de Sus, precum și pentru construirea unui parc modern, valoarea totală a proiectului integrat fiind de 3.200.000 lei. Prin reabilitarea și dotarea centrului cultural, atât copiii cât și adulții vor putea desfășura diverse activități în condiții optime și moderne, iar construirea parcului cu locuri de joacă pentru copii, zone de fitness și recreere pentru adulți va ajuta la menținerea sănătății mentale și fizice, lucru absolut necesar având în vedere perioada grea prin care am trecut cu toții. Totodată, baza sportivă din orașul Pătârlagele a fost reabilitată, iar echipa de fotbal a fost susținută constant, reușind să se mențină an de an pe locuri onorabile în clasament.

Modernizarea sistemului de iluminat public în orașul Pătârlagele și satele Valea Sibiciului, Sibiciu de Sus, Drăgănoi, Valea Lupului, Valea Viei, Mărunțișu, Lunca, Valea Seacă, Poieni și Crâng nu a adus doar cheltuieli mai mici la bugetul local, ci și o sporire a gradului de siguranță din aceste localități, alături de implementarea sistemului de monitorizare video.

În curând, locuitorii din Poieni, Mărunțișu, Lunca, Valea Viei, Valea Lupului, Sibiciu de Sus, Drăgănoi și Valea Sibiciului vor beneficia de proiectul de extindere a rețelelor de canalizare și alimentare cu apă în valoare de 15.000.000 de euro, prin Programul Regional de Dezvoltare și Infrastructură de Apă Uzată în județul Buzău, după care vor fi asfaltate toate străzile din localitățile apar­ținătoare orașului Pă­târlagele prin proiectul „Reabilitare și asfaltare drumuri de interes local”, scos la licitație și adjudecat, valoarea acestuia fiind de aproximativ 13.000.000 lei.

După finalizarea reabilitării tuturor unităților de învă­țământ și refacerea întregii infrastructuri, primarul din Pătârlagele și-a propus să aducă în orașul pe care îl conduce cât mai mulți investitori, astfel încât cetățenii din zonă să aibă acces la locuri de muncă bine plătite. În timp, cu viziune, investiții constante și suport, orașul Pătârlagele se îndreap­tă cu pași fermi spre dorința de a fi un reper pentru comunele transformate în orașe în 2004.

Echipa formată în jurul primarului a militat constant pentru participarea tuturor cetățenilor la viața socială și politică indiferent de vârstă, naționalitate, sex, religie sau profesie. Au fost deschiși și au susținut întotdeauna tinerii, i-au încurajat să se implice pe plan local în viața socială, să fie sensibili la problemele semenilor lor, dar și în politică alături de oameni cu experiență în diverse domenii, pentru ca proiectele să prindă viață și să capete forță și va­loare.

1 COMENTARIU

  1. Care pune pariu cu mine că premarele se relansează și revine în peneleu?

Comments are closed.

loading...
error: Content is protected !!