Eduard Ionescu câștigă la simplu. Dublul mixt se oprește în optimi

Tenismenul buzoian Eduard Ionescu, unul dintre cei mai valoroși sportivi ai României la tenis de masă, a avut din nou evoluții solide pe scena internațională, la WTT Star Contender Muscat.
În proba de dublu mixt, Ionescu a făcut echipă cu Bernadette Szocs, perechea tricoloră aflându-se pe locul 14 mondial. Cei doi au avut parte de un duel extrem de dificil în optimile competiției, unde au întâlnit perechea din Taipei Lin Yun-Ju / Cheng I-Ching, clasată pe locul 9 mondial. Românii au început curajos și au reușit să câștige setul al doilea, însă experiența și jocul solid al adversarilor și-au spus cuvântul în partea a doua a întâlnirii. Scor final: 1-3 (6-11, 13-11, 6-11, 1-11).
La simplu, Eduard Ionescu, aflat pe locul 44 mondial, a reușit să obțină o victorie importantă în fața iranianului Navid Shams, locul 192 mondial. Deși a pierdut primul set la limită, buzoianul și-a ajustat rapid jocul și a dominat restul partidei, impunându-se cu 3-1 (11-13, 11-4, 11-9, 11-8).
În șaisprezecimi, un adversar deja tradițional pentru Edi, nigerianul Quadri Haruna. Împotriva fostului număr 10 mondial buzoianul a câștigat de două ori, ultima dată chiar la Jocurile Olimpice de la Paris, după cel mai spectaculos meci al întrecerii de tenis de masă. Edi întorcea de la 0-3 și câștiga cu 4-3, 11-9 în setul decisiv.



